10/07/2026
‼️ ANUNȚ IMPORTANT ‼️
Activitatea secției consulare din cadrul Ambasadei României la Berna va fi suspendată în perioada 13 iulie – 10 august 2026, din motive independente de voința noastră.
În această perioadă NU vor putea fi preluate cereri de servicii consulare.
Pe portalul www.econsulat.ro, există intervale disponibile pentru programări începând cu data de 10 august. Persoanele care au depus cereri în ultima perioadă sau care aveau programare în perioada 13 iulie-10 august și nu au putut fi reprogramate se pot programa prin intermediul portalului, alegând o dată disponibilă.
Din cauza lipsei de personal, după 10 august, vor fi preluate cereri doar la un singur ghișeu, ceea ce înseamnă că gestionarea activității curente (pre-validare cereri, expediere pașapoarte, răspuns la email-uri) va fi mult îngreunată, iar timpul între completarea cererii și găsirea unei date pentru programare va crește. Vom suplimenta numărul ghișeelor și intervalelor orare pentru programări imediat va fi posibil.
Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă (accidente cu victime, decese, calamităţi şi alte situaţii de pericol sau cu caracter extraordinar) pot apela telefonul de urgenţă: +41 76 387 50 05, iar alte situații deosebite pot fi semnalate pe email: [email protected].
Ne cerem scuze pentru această situație și pentru eventualele inconveniente create și vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare.