Biserica Ortodoxa Eindhoven / Orthodoxe Kerke Eindhoven

Biserica Ortodoxa Eindhoven / Orthodoxe Kerke Eindhoven Biserică Ortodoxă Românească
Roemeens Orthodoxe Kerk

04/09/2026
14/08/2026

🕰️ În așteptarea Prohodului Maicii Domnului la Mănăstirea Văratec.

14/08/2026

Știai că Sfântul Ștefan Brâncoveanu, unul dintre cei patru fii ai Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, a alcătuit un cuvânt la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului?

📜 Panegiricul Sfântului Ştefan Brâncoveanu la Adormirea Maicii Domnului

„Preablândă Stăpână şi dulcea mea mamă!

Nu este cu putinţă, la vârsta în care mă aflu, să întocmească omul cugetări înalte, să le alcătuiască în chip armonios şi să le compună după elocvența cerută – încât, dacă e cu putință că și în acest cuvințel să se afle vreo cugetare aleasă, o rânduială bine alcătuită sau vreo formă artistică, aceasta va fi o dăruire a Împărătesei Îngerilor, care ajută cu mâna sa cea preamilostivă și-i împuternicește pe aceia care cercetează cu evlavie mărirea și lauda ei.

Același lucru se petrece și întru faptele tale, Stăpână preaevlavioasă, pentru că în mai toate făptuirile tale strălucește o putere neobișnuită, adică o lucrare și un obicei către Mireasa cea fără de prihană, care privește cu ochi veseli și primește ruga ta umila, pe care o săvârșești la pregătirea și începutul a toată fapta cea bună.

Această deprindere plăcuta lui Dumnezeu, ca o oglinda trebuie să o aibă înaintea lor fiii Bisericii, pentru ca să se îndrepteze orice lucrare spre cinstea și mărirea Atotputernicului Dumnezeu, prin solirea și acoperământul Maicii Pururea Fecioare Maria.

Iată, dar, Stăpână iubitoare de Dumnezeu, pentru ce-ți dedic aceasta sfințită imnologie, pe care am compus-o nu numai pentru ca să primești un ospăț sufletesc, prin ascultarea laudelor preamăritei Fecioare, ci ca să se învețe și poporul lui Dumnezeu să pună ca temelie statornică la toată lucrarea călduroasă solire a Născătoarei de Dumnezeu celei pline de dar.

Primește, dar, cu inima de mamă, acest mic dar al fiului celui iubitor de mamă, primind dimpreună și îndatorată umilință din inima fiască, mama mea cea blândă! Și așa să te am, prin solirile celei Preacurate, împreună cu preablândul meu Domn și părinte, întru zile îndelungate și mulți ani, păzită de tot răul.

Al blândeții tale supus și prea umilit fiu, Ștefan Brâncoveanu”.

14/08/2026

În mormânt Viaţă
Ai fost pus, Hristoase,
Şi-a vieţii Maică-acum intră în mormânt
Şi se mută la viaţa cea de sus.

07/08/2026

Mâine, 8 august, Biserica noastră îl prăznuiește pe Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia.

Sfinte Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

07/08/2026

Cuvioasa Teodora de la Sihla (07 august)

Adres

Sint Willibrordstraat 1
Tilburg
5056HS

Meldingen

Wees de eerste die het weet en laat ons u een e-mail sturen wanneer Biserica Ortodoxa Eindhoven / Orthodoxe Kerke Eindhoven nieuws en promoties plaatst. Uw e-mailadres wordt niet voor andere doeleinden gebruikt en u kunt zich op elk gewenst moment afmelden.

Snelkoppelingen

Delen