17/10/2026
Duminica a XX-a după Rusalii – Învierea fiului văduvei din Nain (Lc 7,11-16)
Ora 10:00 Sf. Liturghie în lb. română Biserica S
San Cristoforo, Udine (cu Parastas pentru răposatul Adi Sas).
Ora 15:00 S. Messa 25 ani de la Hirotonire don Charles, Chiesa San Pio X, Udine
ORA 17:00 Sf. Liturghie arhierească cu Arhiep. de Udine
Sanctuarul B.V. delle Grazie, Udine piazza I Maggio.
La porțile cetății Nain se întâlnesc două mulțimi: una îl urmează pe Hristos, Domnul vieții, iar cealaltă conduce un tânăr spre mormânt. În mijloc se află o mamă văduvă, lovită de cea mai grea durere. Nimeni nu-I cere lui Iisus o minune, dar El vede lacrimile ei și Se oprește.
„Văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: Nu plânge!” (Lc 7,13).
Din perspectivă teologică vedem în acest gest revelația inimii lui Dumnezeu: El nu rămâne indiferent înaintea suferinței omului. Domnul Se apropie de cei răniți, căci „aproape este Domnul de cei cu inima zdrobită și pe cei smeriți cu spiritul îi va mântui” (Ps 33,18).
Atingând sicriul, Hristos atinge drama întregii omeniri. Moartea, care părea invincibilă, se oprește înaintea Glasului Creatorului:
„Tinere, ție îți spun: scoală-te!” (Lc 7,14).
Minunea din Nain nu este doar învierea unui tânăr. Ea este o prevestire a Învierii lui Hristos și a învierii noastre. Dumnezeu nu este Dumnezeul morților, ci al viilor, pentru că „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (In 11,25).
Și astăzi există în noi lucruri care par moarte: credința slăbită, speranța pierdută, iubirea răcită, rugăciunea abandonată, indiferența, nepăsarea, necinstirea Duminicii ca Ziua Domnului, după ce am avut șase zile pentru noi. Dar Dumnezeu repetă fiecăruia cuvântul adresat fiului văduvei: „Scoală-te!”. Pentru că „cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu” (Lc 18,27).
Sfântul Apostol Pavel ne amintește că nimic nu ne poate despărți de iubirea Lui:
„Nici moartea, nici viața (...) nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu” (Rom 8,38-39).
De aceea, creștinul nu este omul care nu plânge, ci omul care plânge cu speranță. Căci Hristos a biruit moartea și ne încredințează:
„Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Mt 28,20).
Dacă la Nain Hristos a oprit un cortegiu funerar și l-a transformat în sărbătoare, El poate opri și astăzi drumul tristeții din inima noastră. Acolo unde noi vedem un sfârșit, Dumnezeu pregătește o înviere. „Nu plânge!” nu este doar o mângâiere, ci promisiunea că iubirea lui Dumnezeu este mai puternică decât orice moarte. Să învățăm să privim viață în dimensiunea ei întreagă, în întregimea ei ca dar, fără a ne considera stăpâni, pentru că nu suntem, deoarece suntem fii.