Parohia Ortodoxa Romana Sassari

Parohia Ortodoxa Romana Sassari Hramul Inaltarea Domnului.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, la parohia Înălțarea Domnului din Sassari, am săvârșit Sfântul Maslu  și slujba de pomenir...
18/07/2025

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, la parohia Înălțarea Domnului din Sassari, am săvârșit Sfântul Maslu și slujba de pomenire pentru Părintele Vasile Apaduraritei, la un an de la trecerea la Domnul. Părintele Protopop Paul Mugurel Cârlan, alături de preotii din Sardinia, Părintele Marian Găină si Părintele Vasile Valesecanu, dimpreună cu Părintele Liviu George din Constanța, am slujit alături de enoriașii parohiei iar după slujba am rămas cu toții împreună la agapa creștină. Părintele Protopop a evocat persoana părintelui Vasile, cel ce a păstorit vreme de 4 ani comunitatea ortodoxă de aici alături de doamna preoteasa Mihaela.

Nandajduim ca rugăciunea noastră să fie bine primită în Ceruri iar Bunul Dumnezeu să ne dăruiască alinare sufletului și trupului, odată cu iertarea păcatelor. Vindecările minunate pe care Domnul Iisus le făcea, le făcea in general, celor cu credință sau chiar în contul credinței altora pentru prietenii lor bolnavi. Să fim tari în credință, iar credința noastră sa ne mântuiască, cu ajutorul Domnului Iisus Hristos, cel în Treime lăudat.

Doamne ajuta. Cu bucurie va anunț ca pe data de 17 iulie la ora 16.00, joia viitoare, vom face Taina Sfântului Maslu în ...
09/07/2025

Doamne ajuta. Cu bucurie va anunț ca pe data de 17 iulie la ora 16.00, joia viitoare, vom face Taina Sfântului Maslu în sobor de 3 sau 4 preoți la Sassari. Va rog sa va faceți timp, sa ne vedem cu toții. Am confirmarea de Pr Protopop ca va fi și el prezent. Taina Sfântului Maslu nu este doar pentru cei bolnavi fizic ci e de mare folos tuturor care au boli sufletești, celor care suferă de mândrie, de invidie, de slava deșartă, de păcate diferite.. sa va notați în calendar aceasta zi importanta pentru comunitatea noastră. Sfanta Fecioara Maria sa ne ocrotească și să ne îndrume spre tot binele

Indirizzo

Via Santa Caterina, Chiesa Santa Caterina
Sassari

Orario di apertura

15:30 - 00:00

Sito Web

Notifiche

Lasciando la tua email puoi essere il primo a sapere quando Parohia Ortodoxa Romana Sassari pubblica notizie e promozioni. Il tuo indirizzo email non verrà utilizzato per nessun altro scopo e potrai annullare l'iscrizione in qualsiasi momento.

Condividi