20/09/2018
In cele de mai jos, va redirectionez o alta postare al carei autor nu l-am gasit, dar e bine de citit.
De ce voi vota DA la referendum ?
Să fie clar, orice eventuală acuzație de homofobie frizează ridicolul. Nu știu câți dintre cei care se exprimă pe subiect spovedesc gay. Sau îi primesc în vizită. Acum o lună, mi-a sunat telefonul, o voce bărbătească, baritonală, se asigură că eu sunt eu. Confirm. Și-mi zice ”probabil că nu-ți mai amintești de mine, acum 30 de ani ne-am cunoscut la olimpiada de română, faza pe țară, și am avut niște discuții, ți-am păstrat o amintire frumoasă și aș vrea să ne revedem, sunt prin Transilvania, într-un concediu, ce zici?”/”Vai, dar cu cea mai mare plăcere, treceți pe la noi, o să facem plăcinte cu smântână și cumpăr trei metri cubi de bere lichidă!” Noroc că n-am apucat să întreb nimic de soție. Că a venit. Cu prietenul.
Niște oameni de-o blândețe și bun simț deosebite. Am mâncat împreună, am răsfoit cărți vechi, amândoi bibliofili (una din puținele pasiuni din adolescență care au osmozat timpul), am spus bancuri, am vorbit despre politică, imigrație, filosofia peripatetică, rețete de ciuperci și cei mai nordici corali din lume. Din când în când, cei doi schimbau priviri blânde, frumoase, conjugale.
”Ea”, zeița casei mele, nici n-a clipit. Suntem de o eternitate împreună, nu mai e nevoie de cuvinte între noi, nici măcar de priviri, fiecare devenind, între timp, extensia conștiinței celuilalt.
Și ne-am îmbrățișat toți patru la sfârșit, și au plecat pe drumul lor. Sunt prietenii mei în continuare. Îi însoțesc cu rugăciune oriunde se vor duce. Îi iubesc creștinește, dar asta nu înseamnă că sunt de acord cu felul în care își trăiesc viața.
Nu pot fi acuzat nici de bigotism, rigiditate habotnică ori reflexe mentale premedievale. Stau eu toată ziua cu nasul în cărți despre bizantinism, dar port sandale de trekking la reverendă. Colecționez antichități, dar inventarul lor îl țin în Excel. Și nu cred că mântuirea e după culoare, deși iubesc curcubeul.
Însă sunt lucruri pe care nu le negociez, niciodata !
Nu-l negociez pe Hristos. Oricât aș tăia din etichetă, cutumă și formă, nu pot eluda un adevăr de necontestat: că o familie înseamnă un bărbat și o femeie, cu variantele ei, care țin de cutremurele vieții: mame care-și cresc copiii fără soți/ divorțate/văduve, nepoți rămași în brațele bunicilor. Dar, în nici un caz, o familie nu poate însemna un bărbat + un bărbat.
Oricât mi-aș concentra acuitatea științifică, ceea ce are el se potrivește perfect cu ceea ce are ea. Dacă mă înțelegeți unde bat. Pur și simplu asta e definiția intrinsecă a unei relații: procrearea, în beneficiul general al societății. Că nu se întâmplă așa mereu, e o altă discuție. Ontologic, bărbatul e mulajul femeii. Nu al unui alt bărbat. Până și clătitele postmoderniste din Vama Veche mărturisesc același adevăr axiomatic: cu ”dânsa-ntr-însa”, nu cu ”dânsu-ntr-însul”.
Știu. Mi s-a transmis, pe toate ca***ele, că oficializarea căsătoriei dintre persoanele de același s*x nu impietează credința mea. Pe bune?
În România, legea prevede că o cununie religioasă trebuie precedată, obligatoriu, de cea civilă. Asta înseamnă, implicit, și reversul !!
E un principiu de drept. Adică îți vin doi bărbați de mână la biserică și-ți cer să-i căsătorești. Știu că pare fantezie, dar se întâmplă, prin alte colțuri de lume. Ce faci ? Refuzi ? Și dacă te dă în judecată? Plătești amendă sau mergi la închisoare. Se întâmplă deja în Danemarca. Preotul are dreptul să refuze oficierea cununiei, dar episcopul e obligat (prin lege!!!) să găsească un preot cu o conștiință nițel diferită de cartea pe care a jurat la hirotonire, ceea ce e un abuz grosier asupra conștiinței episcopului.
Se prăbușește cetatea dacă definim familia ca fiind un bărbat și o femeie? Au făcut-o deja jumătate din statele uniunii, și nu s-a prăbușit nimic. Nimeni nu hăituiește pe nimeni, fiecare să-și trăiască s*xualitatea cm dorește/cu cine dorește/ și de câte ori îl ține libidoul.
Biserica Ortodoxa e discretă, nu ridică cearceafuri. Dar, în același timp, suntem oameni ai cetății. Și avem o datoria de creștin să mărturisim adevărul revelat. Nu merge cu tăceri, zâmbete discrete, aere de progresiști mistici. Ori ești creștin și crezi în ce ți-a spus El, ori nu ești. Toate până aici.
Păi nu se laudă Uniunea Europeană cu deviza ”Unitate în diversitate”? Unde e diversitatea dacă toți trebuie să ne aliniem acestui val de decerebrare morală?
Și, a propos de hărțuire, vouă chiar nu vă e rușine?
Adică, dacă votez la referendum DA, sunt automat: pesedist fără creier, primitiv medieval, țăran prost, vinovat că pleacă tinerii din țară, că nu se fac spitale, că nu se astupă găurile din asfalt, că se năruie bugetul național, că avem copii în orfelinate și că unii-și pleznesc nevasta pentru că supa nu a avut 42,5 grade Celsius la servire. Toate relele din lume sunt asimilate ”familiei tradiționale”, ceea ce e o demonizare la fel de urâtă ca si excesele habotnicilor care au orgasme subliminale rostind cuvântul ”homalău”.
Bine, sunt țăran primitiv, relict medieval, biped logocentrist, popă prost, sunt ce vreți voi să fiu, dar eu de Hristos nu mă las. Și Hristos, ”creștinilor progresiști”, s-a dus la o nuntă unde era o mireasă și un mire. Mireasa avea sâni și mirele avea un deficit de vin. Asta spune Revelația, nu altceva. Și să vezi încurcătură dialectică: asta spune și biologia!
O să mă duc la referendum să mă sprijin cu ștampila pe căsuța DA. O să o fac în semn de respect pentru matricea etică în care m-am născut, în care am crescut, și în care o să mor. În semn de respect pentru sutele de bunici pe care i-am îngropat cu cruce la cap, îmbrăcați în portul strămoșesc, și pe care, dacă le-aș spune despre căsătoria dintre doi bărbați sau două femei, i-aș muți de uluire.
Bunicii noștri, crescuți în ”sâmțul ăl bun” (”bunul simț), în care unul plus una egal viitor, și unul plus unul egal cel mult o tăcere dureroasă.
Puteți să mă ștergeți de pe lista prietenilor, dacă nu vă convine cm sunt și cm gândesc.
Singurul like care mă interesează e din altă rețea.
O să votăm un milion, șase milioane? Puțin îmi pasă. Singur dacă rămân, singur cu El, sunt mulțumit. Cum zice în psalmul 90? ”Vor cădea de-a latura ta mii, dar de tine nu se vor apropia!”
Lumea se schimbă, treaba ei. Singur dacă rămân, cu ai mei, cu potirul și cu prescura, din legea Lui nimic nu schimb.
Și cât sunt cetățean al cetății, spun ce gândesc și pun ștampila unde vreau.
