07/03/2026
Doamne ajută!
Din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, vă invităm să participați la proiectul de suflet al Episcopiei noastre:
„Casa Sfânta Anastasia” din vecinătatea spitalului BAMBINO GESÙ de la Roma.
Astfel, Duminică - 8 martie 2026, după încheierea Sfintei Liturghii, sunteți invitați să luați parte la TÂRGUL CARITABIL DE MĂRȚIȘOR:
“BUCURIE CA-N CER!!!”
care se va desfășura în incinta Centrului Social-Cultural al Parohiei.
Târgul își dorește să fie un prilej de conștientizare și de atenție față de greutățile pe care le duc o parte dintre semenii noștri.
Beneficiarii dărniciei voastre sunt copiii români bolnavi de cancer, internați în Spitalul Bambino Gesù împreună cu mamele lor. Adesea, aceștia rămân internați pe parcursul unui timp îndelungat pentru tratamente grele și dureroase.
„Casa Sfânta Anastasia” devine, astfel, un al doilea „cămin” al acestor mame greu încercate. Ele urmează să fie găzduite pe perioada tratamentelor copiilor lor în apartamentele amenajate cu sprijinul multor oameni cu suflet mare.
Poate părea puțin lucru cumpărarea unui mărțișor, dar avem convingerea că puterea gândului bun și conștient, îndreptat spre cel care duce „Crucea Bolii”, poate face minuni. Căci Domnul POATE doar când omul VREA.
Veți putea achiziționa mărțișoare pictate sau cusute, mărțișoare-bijuterii sau brelocuri, dar și mărțișoare dulci.
O particularitate a acestui târg este faptul că persoanele care au participat la confecționarea mărțișoarelor sunt femei care fie duc „crucea bolii secolului” în care trăim, fie au ridicat această cruce alături de cei dragi.
Împreună putem mângâia sufletele acestor mame și le putem transmite, prin aceste gesturi mărunte, că suntem alături de ele.
Așadar, vă îndemnăm să fiți darnici și să nu uitați că:
HRISTOS ESTE PRIMĂVARA SUFLETELOR NOASTRE!!!