10/06/2022
Prietenia cu duşmanii lui Dumnezeu ne face pe noi înşine duşmani ai lui Dumnezeu: aceasta este o înşelare şi o trădare faţă de Dumnezeu, indiferent sub ce pretexte aspectuoase ar putea fi făcută, iar aici nu ne poate ajuta nici un fel de auto-justificare vicleană sau iscusită!
Este interesant de remarcat cât de neplăcută este această faptă a Sfântului Nicolae (n.n. palma dată ereticului Arie) tuturor celor de astăzi care consimt la rău, acestor propagandişti ai falsei ,”iubiri creştine” care se pregătesc să se reconcilieze nu doar cu ereticii, prigonitorii credinţei şi Bisericii, ci chiar cu însuşi diavolul.
Toate astea în numele “iubirii universale” şi a “unirii tuturor” – sloganuri care au devenit atât de la modă în zilele noastre.
De dragul acestui lucru, ei se străduiesc chiar să combată însăşi participarea Sfântului Nicolae la Sinodul Ecumenic I, chiar dacă acest fapt este recunoscut de Sfânta noastră Biserică şi, prin urmare, trebuie respectat de noi toţi ca demn de încredere.
Fireşte, toate acestea se petrec fiindcă printre oamenii de astăzi, încă şi printre cei care se numesc pe ei înşişi ,”creştini”, nu mai există o râvnă sfântă autentică pentru Dumnezeu şi slava Sa, nu există râvnă pentru Hristos Mântuitorul nostru, pentru Sfânta Biserică şi pentru orice lucru sfânt al lui Dumnezeu.
În locul acesteia domneşte o indiferenţă călduţă, o atitudine nepăsătoare faţă de orice cu excepţia propriei bunăstări pământeşti, uitând de dreapta judecată a lui Dumnezeu care ne aşteaptă în mod neabătut pe toţi, şi de veşnicia care se va dezvălui după moarte.
Şi fără această râvnă sfântă, precum am subliniat la început, nu există creştinism adevărat, nici viaţă duhovnicească autentică – viaţă în Hristos!
Iată de ce aceasta a fost înlocuită în prezent cu toate felurile de surogate ieftine, uneori destul de vulgare, care oricum răspund adesea gusturilor şi atitudinilor omului contemporan.
Şi, prin urmare, asemenea pseudo-creştini, ascunzându-şi în mod abil goliciunea lor duhovnicească cu ipocrizie, au de multe ori mare succes în societatea de astăzi, din care a fost îndepărtată spiritualitatea autentică…
Însă, râvnitorii adevăraţi pentru slava lui Dumnezeu sunt dispreţuiţi şi prigoniţi ca fiind “oameni dificili”, “fanatici intoleranţi”, “oameni depășiți”, “oameni care sunt în urma vremurilor”.
Astfel, chiar acum, înaintea ochilor noştri, are loc “cernerea”: unii vor rămâne cu Hristos până în sfârşit, iar alţii se vor alătura lesne şi firesc taberei adversarului Său, Antihrist, mai ales atunci când va veni ceasul încercărilor ameninţătoare pentru credinţa noastră, tocmai când va fi necesar să arătăm, în toată plinătatea ei, puterea sfintei noastre râvne, care este detestată de tot mai mulți ca fiind “fanatism”.
Dar, totodată, nimeni nu trebuie să uite că, în afară de adevărata râvnă sfântă, există o râvnă fără înţelegere, o râvnă care îşi pierde valoarea din pricina lipsei celei mai importante virtuţi creştine: discernământul, şi, în consecinţă, în loc să aducă câştig duhovnicesc, poate vătăma.
De asemenea, există o râvnă falsă, mincinoasă, dincolo de masca care acoperă spuma patimilor omeneşti comune – cel mai adesea mândria, iubirea de stăpânire şi de slavă, şi interesele unei politici de partid, precum aceea care joacă rolul principal în luptele politice şi pentru care nu poate exista loc în viaţa duhovnicească, în viaţa publică a Bisericii.
Din nefericire, ea este adesea întâlnită în timpurile noastre şi este un instigator de bază al oricărei dispute şi tulburări imaginabile în Biserică, ai cărei manageri şi agitatori se ascund de multe ori în spatele unui soi de aşa-zis idealism.
În realitate, ei urmăresc doar scopurile personale, străduindu-se să fie pe placul nu al lui Dumnezeu, ci al propriei preocupări de sine, şi fiind râvnitori nu pentru slava lui Dumnezeu, ci pentru propria slavă şi pentru slava colegilor şi partizanilor partidei lor.
Toate acestea, se înţelege de la sine, sunt profund străine de râvna sfântă autentică, potrivnice ei, şi sunt păcătoase şi criminale, fiindcă doar compromit sfânta noastră credinţă şi Biserică!
Şi aşa, alegerea stă înaintea noastră: suntem cu Hristos sau cu Antihrist?
Vremea aproape este (Apocalipsa 22, 10) – ne avertizau pe noi, creştinii, încă sfinţii apostoli. Şi dacă era “aproape” atunci, în timpurile apostolice, cu cât ,”mai aproape” a ajuns acum, în zilele noastre prevestitoare de rău, ale apostaziei vădite de la Hristos şi ale persecuţiei împotriva credinţei şi Bisericii noastre?!
Şi dacă, în aceste zile fatidice, hotărâm cu fermitate să rămânem cu Hristos, nu doar în cuvinte, ci şi în fapte, este absolut necesar ca în acest moment, fără întârziere, să rupem chiar legătura de prietenie, orice formă de comuniune cu slujitorii antihristului, care a înregimentat atât de mulţi oameni din lumea contemporană, sub pretextele mincinoase ale “păcii” şi “prosperității” universale; şi, în special, trebuie să ne eliberăm fără rezerve de orice subordonare faţă de ei şi dependenţă de ei, chiar dacă aceasta poate fi în detrimentul bunăstării noastre pământeşti sau poate pune în pericol însăşi viaţa noastră.
Veşnicia este mai importantă decât scurta noastră existenţă pe pământ şi tocmai pentru aceasta trebuie să ne pregătim!
Prin urmare, singură râvna sfântă pentru Dumnezeu, pentru Hristos, fără nici un amestec al oricărui fel de viclenie sau politică iscusită cu două înţelesuri, trebuie să ne călăuzească în toate faptele şi atitudinile.
Dacă nu, o sentinţă neînduplecată ne ameninţă: “Fiindcă eşti cald şi nici fierbinte nici rece, te voi arunca din gura mea…” - (Apocalipsa 3, 16).
“Râvniţi dar şi pocăiţi-vă!” - (Apocalipsa 3, 19)
☦️ Arhiepiscop Averchie ☦️
Jordanville (1906-1976)
