Parohia Ortodoxă Română Wolverhampton

05/09/2026

Sfântul Proroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, sunt cinstiți pe 5 septembrie.

Sfântul Proroc Zaharia, tatăl Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan, a fost fiul lui Varahie și a fost căsătorit cu Elisabeta, sora Anei, maica Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Atât Zaharia, cât și Elisabeta erau drepți înaintea lui Dumnezeu, împlinind toate poruncile Lui. Mărturie este Sfântul Ioan Botezătorul, căci scris este că "din rodurile lor îi veți cunoaște", ca să se împlinească ceea ce s-a zis: "Dacă rădăcina este sfântă, apoi sfinte sunt și ramurile". Iar ramura cea sfântă, Ioan a crescut din rădăcină sfântă.

Sfântul Zaharia a fost preot în Ierusalim pe vremea împărăției lui Irod. Când Zaharia a intrat în Templu, pentru a cădi, a văzut pe îngerul lui Dumnezeu stând de-a dreapta altarului tămâierii. Acesta i-a vestit că Elisabeta va naște la bătrânețe un fiu, pe Ioan Inaintemergatorul, prorocie care s-a împlinit. Menționăm că Zaharia si Elisabeta nu aveau copii, pentru ca „Elisabeta era stearpă si amândoi erau înaintați în zilele lor” (Luca 1, 6-7).

Văzandu-l Zaharia pe înger s-a temut, dar ingerul a alungat frica de la dânsul, grăindu-i: "Nu te teme, Zaharie!" Si l-a mângâiat, vestindu-i că rugăciunea lui este bine primită înaintea lui Dumnezeu și a plecat pe Dumnezeu spre milă, și a cercetat pe Elisabeta, femeia lui, dezlegându-i ei legăturile nerodirii, fiind stearpă și dându-i să nască fiu pe Ioan, care prin nașterea sa a făcut bucurie nu numai părinților, ci și la multe popoare. Mulți se vor bucura de nașterea lui.

Îngerul a vestit lui Zaharia că fiul său va fi mare înaintea Domnului, nu cu creșterea trupului, ci cu a duhului. Acestea auzindu-le Zaharia, se mira și nu credea cele ce se grăiau de vreme ce Elisabeta era neroditoare și amândoi erau bătrâni de ani. Și a zis către înger: "După ce voi cunoaște aceasta? Pentru că eu sunt bătrân și femeia mea trecută în zilele ei". Și răspunzaând îngerul, i-a zis lui: "Eu sunt Gavriil, cel ce stau inaintea lui Dumnezeu, și sunt trimis să grăiesc către tine și să-ți vestesc ție aceasta. Și, iată, vei fi mut și nu vei putea grăi până la ziua în care se vor plini acestea, fiindcă nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor". Zăbovind Zaharia în altar, într-o vorbire ca aceasta cu îngerul, oamenii cei ce așteptau în biserică se minunau. Ieșind, Zaharia le făcu semn că era mut și poporul a cunoscut ca preotul a văzut vedenie în biserică. Apoi, săvârșindu-și slujba, Zaharia s-a întors la casa sa, pe care o avea în partea muntelui, la Hebron, cetatea Iudeei.

După aceasta, împlinindu-se vestirea îngerească și născandu-se Ioan din cea neroditoare, când Zaharia i-a scris numele pe tabliță, îndată i s-a deschis gura lui și i s-a dezlegat limba și grăia, binecuvintând pe Dumnezeu. Si umplându-se de Duhul Sfânt, a prorocit, zicând: "Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și a făcut izbavire poporului Său și a ridicat corn de mântuire nouă în casa lui David slugii sale, precum a grăit prin gura sfinților celor din veac proroci ai lui. Si tu, pruncule, proroc al Celui Prea Înalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului, să gătești calea lui".

Iar Irod, împăratul iudeilor, decide sa ucidă pe toți pruncii din Betleem si din împrejurimi, pentru a omori pe Domnul Iisus Hristos.

Astfel, Irod, trimițând ostași în Betleem, ca să ucidă acolo pe toți pruncii, și-a adus aminte si de Ioan, fiul lui Zaharia. Auzise si el de toate cele intamplate in vremea nasterii lui Ioan si cm au fost cuprinsi de frica toti cei ce locuiau imprejur. Aducandu-si aminte in acea vreme Irod de Ioan, a zis intru sine: "Nu cumva acela va fi împăratul Iudeei?" Gândind să-l ucidă pe el, a trimis intr-adins ucigasi la casa lui Zaharia, dar n-au aflat trimisii pe Sfântul Ioan, pentru ca incepandu-se in Betleem acea fără de Dumnezeu ucidere de prunci, glasul si țipetul s-au auzit in Hebron, cetatea Iudeei, ca nu era asa departe, si pricina tipetului aceluia s-a stiut. Si, indata, Sfânta Elisabeta, luand pe pruncul Ioan care avea atunci un an si jumatate, a fugit in munte.

Deci, ascunzându-se Elisabeta in munte, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu ca s-o apere pe ea si pruncul. Când a văzut de sus pe ostași cu dinadinsul căutand-o si apropiindu-se, a strigat către muntele cel de piatră care era acolo: "Munte al lui Dumnezeu, primește pe maica cu pruncul!" Si îndată s-a desfăcut muntele si a primit-o pe ea înauntrul său și a ascuns-o de ucigașii cei ce o căutau. Ostașii, neaflând pe cea căutată, s-au întors deșerți la cel ce i-a trimis pe ei.

Iar Sfântul Zaharia era atunci in Ierusalim, slujind după obicei in biserica. Iar Irod i-a trimis pe ostasi la Zaharia in biserica, zicându-i: "Dă-ne pe fiul tau Ioan". Iar Sfântul Zaharia a răspuns: "Eu acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar pe fiul meu nu-l știu unde este".

Iar Irod, mâniindu-se, a trimis la dânsul a doua oară ostașii si a poruncit, că de nu-și va da Zaharia fiul, să-l ucidă. Si s-au dus niste ucigași sălbatici ca fiarele, sârguindu-se să-și săvârșească porunca si ziceau cu mânie către preotul lui Dumnezeu: "Unde ai ascuns pe fiul tău? Dă-ni-l nouă, că poruncește împaratul. Iar de nu ne vei da fiul, apoi tu insuți vei muri". A răspuns Sfântul Zaharia: "Voi veți ucide trupul, iar Domnul va primi sufletul meu". Și îndată ucigașii repezindu-se, d**a porunca lui Irod, l-au ucis pe el între templu și altar. Iar sângele lui care s-a vărsat pe marmură s-a închegat și s-a făcut ca piatra spre mărturie lui Irod și spre veșnica lui osândire. Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu, petrecea in muntele cel ce se desfăcuse împreuna cu Ioan, unde, după dumnezeiasca poruncă, li se facuse peștera și curgea izvor de apă. Și a crescut un finic deasupra peșterii, plin de roade. Când era vreme de mâncare, se pleca pomul acela jos, dându- și spre mâncare rodul său, apoi iar se ridica în sus.

După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Înainte-Mergatorului, și-a dat sfârșitul în aceeași peșteră. Iar Sfântul Ioan a fost hrănit de un înger până la creșterea lui, și l-a păzit în pustie, până la ziua arătării sale către Israel.

Rugăciune către Sfinții și Drepții Zaharia și Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul

Ne bucurăm de măreția vieții drepte ale Sfinților Zaharia și Elisabeta, iubitorii de Hristos! Alergăm la voi și vă rugăm cu mare speranță: duceți sfintele voastre rugăciuni către Domnul pentru noi păcătoșii, să trimită tot ce este bun pentru sufletele și trupurile noastre, să ne dea credința dreaptă, dragoste nefățarnică, prosperitatea în fapte bune, sănătatea și mântuire veșnică pentru suflete și trupuri. Nu disprețuiți rugăciunile noastre, ci fiți mijlocitorii noștri în fața Domnului, astfel încât să primim mântuirea veșnică, să moștenim Împărăția Cerurilor și împreună cu voi și cu toți sfinții să slăvim iubirea Tatălui și Fiului și Sfânt Duh, în Sfânta Treime închinat.

04/09/2026

Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” este prăznuită pe 4 septembrie.

Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” are la bază relatarea biblică din Vechiul Testament, la care a fost prezent Moise. În capitolul III din Ieșirea, Dumnezeu i Se arată lui Moise pe Muntele Horeb, din mijlocul unui rug care „ardea, dar nu se mistuia”:

„Şi depărtându-se (Moise) odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; iar acolo i s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia” (III Ieşire, 1, 2).

Din mijlocul rugului i-a vorbit Dumnezeu Însuşi. Moise a fost înştiinţat că îi va conduce pe evrei la izbăvirea din robia egipteană, iar Domnul i-a spus numele Său: „Eu sunt Cel ce sunt” (Ieşire 3, 14).

Biserica a considerat dintotdeauna imaginea rugului nears ca prefigurare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care Îl naşte pe Mântuitorul lumii rămânând Fecioară înainte de naștere, în timpul nașterii şi după naştere. Această idee a pătruns în imnografia bisericească (de exemplu, Dogmatica de la vecernia sâmbetei, pe glasul 2), dar și în iconografie.

Una dintre cele mai vechi reprezentări ale icoanei Maicii Domnului „Rugul aprins” o reprezintă pe Maica Domnului ținându-L pe Fiul ei în brațe, în mijlocul unui rug aprins. Moise este reprezentat într-o parte, scoțându-și sandalele, pentru că locul era sfânt (Ieșire 3, 5).

Acum majoritatea icoanelor reprezintă „rugul” într-un mod simbolic. Este reprezentat sub formă de stea cu opt colţuri, compusă din două romburi suprapuse: unul roșu (reprezentând focul), și unul verde (sugerând rugul păstrat neatins de foc). În centrul stelei se află Maica Domnului cu Pruncul.
Pe fiecare colţ al stelei roşii sunt zugrăvite simbolurile biblice ale celor patru evanghelişti: îngerul (Sfântul Evanghelist Matei), leul (Sfântul Evanghelist Marcu), boul (Sfântul Evanghelist Luca) şi vulturul (Sfântul Evanghelist Ioan), după cm sunt indicate la Iezechiel 1, 10 şi în Apocalipsă 4, 7. În celălalte patru colțuri ale stelei verzi sunt reprezentați Sfinții Îngeri.

În timp, icoana a devenit din ce în ce mai complexă. Pe margine au apărut (în afara stelei): într-o parte, Prorocul Moise, Sfinţii Arhangheli şi rugul (Ieşire 3, 2); în alt colţ, Profetul Isaia şi serafimi cu cărbunele aprins din profeţia sa (Isaia 6, 7); în altul, Profetul Iezechiel şi poarta prin care numai Domnul poate intra, profeţie a acestuia (Iezechiel 44, 2), iar în ultimul colţ, patriarhul Iacob cu scara sa (Facere 28, 12). Maica Domnului ţine, în centru, scara lui Iacob de dimensiuni micşorate, care-i urcă pe cei credincioși de la pământ la cer. În unele reprezentări iconografice ale acestui tip apare şi „mlădiţa lui Iesei” (Isaia 11, 1), mai exact arborele genealogic al Mântuitorului, din care răsare „Vlăstarul” divin.

Se cunoaşte o istorie veche, despre un incendiu care cuprinsese mai multe clădiri din lemn. În mijlocul focului, o bătrână stătea în faţa casei sale, ţinând în mână o icoană a Maicii Domnului „Rugul aprins”. Un martor a văzut-o acolo și s-a minunat de credința ei. A doua zi, s-a întors la fața locului și a văzut că doar casa femeii era neatinsă, în timp ce toate celelalte din jur au fost distruse. Acest lucru explică faptul că icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” este considerată ocrotitoare de incendii.

Condacul al 13-lea

O! Maică a Domnului, de-a pururi curată
şi Maică a Omului binecuvântată!
Ca douăzeci şi patru de alăute şi potire
această închinăciune a noastră să fie
în revărsarea ei neîncetată.
Şi către Preasfânta Treime, suită bucurie,
aducerea ei prea binemiresmată,
de pe palmele Tale către Hristosul Mire,
să-şi treacă prinosul de dreaptă-slăvire.
Ca să putem cu Cerurile toate striga,
dintr-o îmbrăţişată necovârşire
cel mai presus: Aleluia!

01/09/2026

27/08/2026

Sfântul Mucenic Fanurie este cinstit în data de 27 august a fiecărui an.

Sfântul Mucenic Fanurie s-a nevoit, după tradiție, în insula Rodos - Grecia, de unde se crede că era de loc. Însă nu se știe când anume s-a dus spre Domnul, căci nu se stie când i s-a tăiat capul si nici numele cetații nu s-a reținut.
In anul 1500 d. Hr. niste păstori pășeau turmele în valea unor munți prăpăstioși, în tot acest timp, vârful celei mai grozave râpi era luminat de o lumină care nu s-a stins tot timpul.
Când păstorii și-au făcut bani suficienți, s-au gândit să se întoarcă la casele lor, din mare departare fiind fiecare, dintre cei mai curajoși, bănuind că în vârful acelui munte era o comoară, s-au legat cu frânghii groase si ceilalți i-au ajutat si s-au suit la acea înălțime. Era acolo o peșteră, în care erau sfintele moaște, și ardea o făclie mare, aceea pe care o văzuseră tot timpul păstorii, iar pe pieptul sfintelor moaște era o piele de dobitoc pe care era scris cu ceva tare toată viața Sfântului Mare Mucenic Fanurie.
In cetatea parintilor acestui sfant era un mare negustor - tatal acestui sfant - cel mai bogat din acele locuri, care avea 13 baieti dintre care cel mai mare era Fanurie, care avea atunci 12 ani.

Si cm era obiceiul locului, acesta urma filosofia; era bland, silitor la carte, foarte milostiv, dar era pagan ca si intreaga lui familie. Mama lui era buna si frumoasa, avea tot ce-i trebuie, dar nu voia sa stie despre treburile si averea sotului ei. Intr-o zi, inapoindu-se cu multi bani si lucruri, sotul ei a fost atacat, ucis si jefuit, iar datornicii indata ce au auzit aceasta, desi ei aveau de dat, au venit sa ceara ce nu li se cuvenea. Astfel, in scurt timp, mama lui a ramas saraca, locuind intr-o bucatarie, dar si acolo ea era napastuita, fara nici un mijloc de a se hrani cu cei 13 copii.

Intr-o zi Fanurie a povestit de mama sa unui copil, ca mama sa era o sfântă pentru că toată ziua plânge si se roaga, dar ca ei, copiii, au mancare si sunt ingrijiti, insa nu stie de ce mama lui se imbraca in haine tot mai saracacioase. Ei, copiii nu o suparau, dar ea plangea toata ziua. Atunci prietenul sau i-a spus urmatoarele: "Bine, bine, pazeste tu pe mama ta intr-o seara si sa-mi spui mie a doua zi cand ne vom vedea la scoala daca e sfântai sau nu."

Atunci copilul Fanurie a pândit-o si seara d**a ce mama sa le-a dat sa mănânce si i-a culcat pe toti, fiind sigura ca toti copiii ei dorm, si-a spalat fata, s-a uns cu aromate, si-a pus valul si haine scumpe cm nu mai vazuse niciodata Sfântul Fanurie si a plecat. Copilul a urmarit-o si a vazut-o ca a intrat intr-un local de noapte, de petrecere, unde majoritatea oamenilor din local erau beti. Mama lui juca in acest local si avea primul număr, in timpul jocului cânta plângând, caci n-ar fi vrut copiii sa afle prin ce sacrificii le câștiga hrana de toate zilele, ca sa fie cu ei. Iar oamenii din local o credeau beată și în această stare în care se afla era mai mult decât frumoasă. Atunci Fanurie s-a apropiat de tribuna si a strigat o dată tare:
Mamă!" La glasul copilului, mama, de groaza si de durere ca a fost descoperită de fiul ei cel mai mare, a căzut jos. Plecând din local, Fanurie a părăsit cetatea si s-a dus la malul unei ape mari, care curgea in apropierea acelei cetăți - nu cu putine greutati, caci isi zdrobise picioarele de pietre in fuga lui disperata.

La malul apei, a vazut niste pastori care voiau sa treaca pe celalalt mal cu o corabie. El i-a rugat atunci sa-l treaca si pe el dincolo. Pastorii plecand in ale lor, Fanurie a ramas singur pe tarm. in acea pustietate salasluia un pustnic batran care de 65 de ani nu mai vazuse chip omenesc, fiind foarte imbunatatit si placut Domnului, care dandu-i un toiag Domnul, i-a zis: "Du-te repede la malul apei si ia de acolo pe placutul Domnului Dumnezeu Fanurie, ca fiind ales de Domnul, sa fie ajutator celor in nevoi. Desi de la chilia sfantului si pana la malul apei era cale de trei zile, avand de coborat un munte foarte aspru - prin puterea lui Dumnezeu - sfantul a ajuns langa Fanurie, d**a o ora si a spus copilului: "Vino la mine Fanurie!" Iar copilul auzind numele sau a raspuns: "Au tu ai cunoscut pe tatal meu?" Apoi a mai zis asa: "Daca ai fi cunoscut tu pe mama mea, mai bine as fi ramas aici sa ma manance fiarele salbatice".

Sfântul mirându-se intru sine, a tacut. Si iarasi, prin minune, au suit muntele cel cumplit intr-un ceas, drum care cu piciorul nu se putea face decat in opt zile, fiind foarte stancos si prapastios.

Aici, in pestera sfantului celui batran, a trebuit sa se lupte cu asprimea firii lui Fanurie, ca sa-l faca crestin si totodata, ca sa-l faca sa ierte pe mama sa. D**a botezare, Fanurie a fost slobozit sa se duca in cetate ca sa ia iertaciune de la mama sa si sa vada cm este situatia fratilor sai. Dar, inapoindu-se in cetate, a aflat ca mama lui nu cazuse lesinata, ci chiar moarta in acea noapte, iar fratii sai, d**a ce a fost ingropata ea, s-au impartit intre neamuri, fara sa stie unde se gaseste fiecare. Fanurie s-a intors inapoi in pustie, nemaiavand nici o legatura cu cele lumesti.

Si atat a sporit in cele duhovnicesti d**a aceea, intrecand chiar pe acel sihastru cu post si rugaciuni, si era atat de milostiv, ca facand si lucrand ogoarele, alerga adunandu-le si hranea pe drumeti, aducand pe spatele sau si apa de baut. Hrana lui, la inceput, timp de trei ani, a fost din trei in trei zile, mancand atata paine muiata cat lua cu doua degete dintr-o sticla, stapanindu-se mult, a nu lua nici apa, iar d**a aceea, a inceput a manca, numai sambata si atunci destul de putin.

El se impartasea des cu Dumnezeiestile Taine, cerceta pustnicii din acea pustie, si se ostenea mult, pentru a căra cu mâinile atat rădăcini pentru hrană, cât si sa scoată pietre, de pe prea putinul pamant din preajma chiliei lor pustnicesti - semanand putine legume si cine va putea spune privegherile lui de toata noaptea, arsita si gerul, caci coliba lui fiind dincolo de munte, nu avea acoperis, cerand Domnului Dumnezeu, ca prin a-ceasta rabdare, sa-i dea si lui, dincolo de moarte, un acoperis in cerul Sau cel dumnezeiesc.
Si atata milostenie avea, incat si pe fiarele care se atacau intre ele, le impaca, ingrijindu-le, daca erau ranite si aranjandu-le culcusuri bune, ca nu de putine ori, l-a gasit parintele lui (pustnicul), culcat alaturi de vreun sarpe mare, care in timpul somnului lui Fanurie il pazea in gura vizuinei ca sa nu-l atace vreo alta fiara.

De asemenea, el avea darul, ca cei ce sunt atacati de multe fiare de prin pustietati, sa le certe pe ele si sa le porunceasca lor a se salaslui mai departe intr-o prapastie si sa nu mai supere pe vreun om, incat si fiarele cele mai de temut, cand erau atacate de om sau de alta fiara mai puternica, desi nu aveau grai, intorceau ochii spre coliba lui Fanurie si indata erau scapate. Deci s-a facut iubit de toate pustiile, din imprejurimi si mai departe, iara toti locuitorii pustiului multumeau lui Dumnezeu ca le-a trimis lor pe acel tanar prea imbunatatit, care si fiarele le imblanzeste si pe oameni ii tamaduieste.

Era in apropierea acelei pustii, o cetate mare si frumoasa, cu oameni foarte inrautatiti si plini de boli si lucruri necurate. La rugaciunea celor buni, a fost chemat sa se duca si sa ajute in neputinte si in boli sfantul, desi, nu voia sa paraseasca pustia, totusi pentru locurile celor nevoiasi si pentru rugamintea cuviosilor pustnici de a-i milui, de a-i mangaia si de a-i tamadui, s-a supus si s-a dus in acea cetate.

Si cine va spune marea lui bunatate catre cei saraci, in special catre vaduve si orfani, gandindu-se la fratii Iui si la mama lui, ca niciodata, o rugaminte a acestora nu a ramas neascultata, vindecand bolile cele mai cumplite, dregand si indreptand ochii orbilor, ajutand surzilor sa auda, precum si mutilor din nastere, numai cu rugaciunea sa, cu lacrimi, catre Dumnezeu, nemancand niciodata pana nu se implinea rugaciunea, neodihnindu-se pe patul sau si multe siroaie de lacrimi varsa, ca si hainele si le uda de la lacrimi. Caci asa spunea fericitul si preafericitul: "Miluieste, Doamne, pe acesti necajiti, ca zidirea Ta sunt, deschide ochii, ca sa vada frumusetea cerului Tau si lumina zilei, si sa nu mai fie ei cu picioarele zdrobite de pietre, nici cu rusinea neamului lor".

Asemeni, cu lacrimi multe, se ruga pentru muti, pentru care spunea: "Deschide buzele lor cele inchise, lumineaza-le mintea, ca sa Te slaveasca pe Tine, si cu buzele lor sa sarute chipul Tau cel nefacut de mana si cu lacrimi sa spele intrarile in biserica, ca astfel sa se proslaveasca numele Tau cel sfant".

Iar pentru surzi se ruga cu mai multe lacrimi zicand: "Auzi-ma pe mine, Doamne, in ceasul acesta, de acum si cerceteaza si deschide auzul robilor Tai, ridica greutatea neauzirii, ca auzind sa auda glasul clopotelor Tale cele sfinte, sunetele rotilor si toate sunetele de pe pamant.

Si atat de mare era rugaciunea lui catre Dumnezeu si plangerea, ca uneori, si paganii plangeau auzindu-i rugaciunile si vazandu-i lacrimile.

Atat de frumos si de frumoase rugaciuni facea catre Dumnezeu, incat si pruncii cei sugari se apropiau de dansul cu mainile lor nevinovate si mai necuvantator fiind ii spuneau: "Mai rabda putin Fanurie si Tatal tau cel din ceruri te va mangaia in curand, implinind cererile tale".
Deci un an de zile a mers in toate laturile cetatii, vindecand, mangaind si botezand si invatandu-i dreapta credinta, iar diavolul, uratorul binelui, foarte s-a maniat, fiindca toti robii lui ii luasera si-i indreptasera minunatul Fanurie, si prefacandu-se intr-un tanar strain s-a prezentat la imparatul acelei cetati, spunandu-i ca un tanar s-a salbaticit, spunand minciuni, despre sfantul, ca doreste ca toata cetatea sa fie de partea lui si pe imparat sa-l inlature si ca toate cele faptuite de el, nu sunt cu puterea lui Dumnezeu, ci cu vraji, ca poporul sa fie cu el si sa poata inlatura pe imparat".

Aceasta o spuneau rauvoitorii mincinosi, intelegand buna credinta a imparatului, ca de cand era Fanurie, ei nu mai puteau sa fure din visteria statului si nici sa mai faca rautatile cinstite.

D**a multe staruinte si vorbe mincinoase, ei au hotarat ca imparatul sa-l piarda si sa-i taie capul, insa poporul, care vazuse atatea minuni de la sfantul, vaduvele, orfanii si cei tamaduiti, chiar si nevrand sfantul, l-au trecut la o alta cetate, facandu-se plangere mare cm nu se mai vazuse, pentru ca se lipseau de bunatatea sfantului si de marele lui ajutor, fara de nici o plata.

Pentru aceasta, poporul care cunoscuse dreapta credinta prin Sfantul Fanurie - a facut plangere de patruzeci de zile, cu post si rugaciune si nu se putea mangaia, pentru ca Sfantul nu mai era cu dansii.

Astfel si in cea de a doua cetate, sfantul a tamaduit, a povatuit si a mangaiat oamenii, ca si mai inainte, neprimind nici macar paine, pentru ostenelile sale, hranindu-se in pustie cu radacini. Si iarasi a ridicat razboi satana si la fel a hotarat imparatul d**a sfatul sfetnicilor sai, sa-l dea la moarte. Ca si in prima cetate, poporul cu plangere tot atat de mare, l-a trimis cu sila, peste hotar in alta tara, unde in zilele acelea, se intamplase ca unica fiica a stapanului cetatii sa moara si sa fie chemati de mai multe ori vracii si toti slujitorii, hotarandu-se sa dea jumatate din imparatia sa celui ce o va aduce la viata, insa nu numai ca nu au readus-o la viata, dar fiind de mai multe zile moarta, incepuse a putrezi si desi se varsau mirodenii si se ardea multa tamaie, mirosul ajungea pana departe.

Una din slugile imparatului i-a spus: "Imparate, este un tanar frumos care vindeca orice boala, ba chiar si mortii inviaza, facand rugaciuni catre Hristos, despre care am auzit ca a fost spanzurat pe lemn, dar nu le da bolnavilor sau mortilor nici un fel de doctorie, nu se atinge de ei si nici nu primeste ca plata o bucata de paine".

Acestea auzindu-le imparatul, degrab a trimis sa-l aduca inaintea sa, trimitandu-i carte imparateasca si facand pregatiri de mare ospat. Sfantul Fanurie, n-a primit nici macar calare sa vina, desi era drum anevoios si ostenindu-se cu picioarele sale de mai multe zile de drum, s-a prezentat in fata imparatului.
A fost dus in camera moartei, unde poruncind sa stea numai parintii, el si moarta, ca sa nu vina popor - a lacrimat catre Dumnezeu mult rugandu-se de dimineata pana Ia miazazi si era foarte mahnit intru sine ca nu. era ascultat de Dumnezeu. Atatea lacrimi a varsat, ca se facuse o baltoaca in jurul lui, incat si imparatul si imparateasa se mirau de marea lui bunatate si de multa lui rugaciune, in acel ceas, o raza a stralucit deasupra moartei. Atunci, sfantul s-a ridicat in picioare, a prins mana celei moarte si putrede si i-a zis: "In numele lui Hristos lisus Cel rastignit, scoala-te si vino inapoi la parintii tai!"

Si deodata, moarta cea putreda, a sarit drept in picioare, lepadand legaturile de pe dansa si a strigat cu glas mare: "Mare este Dumnezeul lui Fanurie caci in iadul cel mai de jos fiind, unde ma chinuiam impreuna cu cei ce s-au inchinat idolilor si eram batjocura si chinul dracilor, iadul m-a varsat afara cu mare frica, temandu-se la auzul numelui lui Fanurie. Deci, tata, mare este credinta si mare este Dumnezeul crestinilor, iar toti dumnezeii paganilor sunt draci".

Imparatul a vrut sa-i dea jumatate din imparatie sfantului, dar el n-a primit nimic, ca intotdeauna. S-a facut deci petrecere in toata cetatea imparatului, iertand robii si slobozind pe cei din temnita, caci aceasta a fost plata pe care a cerut-o sfantul Fanurie.

Iar imparatul cu toti oamenii sai, au cerut botezul si s-au facut crestini. Sfantul a plecat din cetate si a vindecat si a tamaduit ca si in celelalte cetati. Deci s-au maniat pe el toti vracii si cei ce faceau vraji, caci i-a rusinat pe ei in fata imparatului, ca nimic, nici vrajile, nici leacurile lor nu au reusit sa o invieze, iar sfantul a inviat-o numai cu cuvantul.

Pentru aceasta, para mare au pornit impotriva lui,"numindu-l mare (vraci) si vrajitor si spunand imparatului ca Fanurie a ucis pe fiica lui cu vrajile ca apoi sa se prefaca ca a inviat-o, ca astfel poporul sa-L numeasca pe el imparat. imparatul auzind s-a umplut de manie si strigand pe toti sfetnicii lui si pe cei necredinciosi, care toti erau impotriva lui Fanurie, au hotarat sa-i taie capul, dar fiind convis ca e asa de mare vrajitor, a chemat pe toti calaii cetatii, si a tras la sorti pe trei, dintre cei mai aprigi, care nu-si mancau painea lor pana nu-si muiau mainile in sange.

Si cine va putea spune batjocurile, bataile cu pietre, scoaterea suvitelor de piele de-a lungul trupului, smulgerea dintilor, loviturile cu palme, scuiparile si intepaturile cu sulita peste tot trupul, peste care s-a turnat sare si otet, ciuntirea chipului, adica taierea mainilor, a degetelor de la picioare si a urechilor, incat sangele de la fata se impreuna cu cel de la picioare si uda tarana drumului pe care trecea.

Fiecare pagan se straduia cm sa-l chinuiasca mai rau, iar sfantul se ruga Domnului, ca si mucenicul Stefan: "larta-le lor pacatele acestea ca nu stiu ce fac, ca mai mult imi este mie cununa muceniceasca pentru care eu le multumesc."

Pentru aceasta s-a pornit plangere mare de catre poporul crestin si de cei tamaduiti de catre sfantul, pentru ca l-au chinuit asa de cumplit pe el care nu facuse decat bine tuturor. Dar sfantul era vesel ca merge mai degraba la placutul lui, Hristos. Astfel, a pornit sfantul Fanurie la locul de osanda avand varsta de 19 ani, el mergea cu mare bucurie, ca sa se ajunga cat mai curand catre Hristos cel prea iubit, ca ii ajungea lui calatoria pe acest pamant.
De o parte mergeau crestinii cei tamaduiti, vaduvele si orfanii cetatii, cu plangere spunand: "Cum vom pierde pe cel ce ne-a iubit pe noi? Cum se vor inchide ochii prea frumosi care au deschis ochii nostri orbi din nastere? Cum se va inchide gura cea de miere curgatoare care ne-a dat graiul, noua celor muti, fara de glas? Cum se vor astupa urechile celui ce s-a milostivit de plangerea si durerea noastra, miluind pe orfani, mangaind pe vaduve si aducand bucurie pe fetele celor ce n-au cunoscut decat intristarea si lacrimile? Cine va spune la plangerea lor, cuvintele cele cu mare durere, incat si din partea paganilor au inceput sa se verse lacrimi pentru ca cei ce venisera impotriva lui, erau foarte multi si strigau sa se termine cat mai curand cu acest vrajitor si vrajmas al imparatului.

Sfantul Fanurie a cerut atunci voie sa-si faca ultima rugaciune si s-a rugat astfel: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe acestia care au facut plângere și strigare, fă ca tot cel ce va face o turtă cu ulei si zahar, sau o plăcintă si o va da săracilor să fie ascultat în orice durere dreapta va avea. Aceasta zic sa fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă."

Si atunci s-a făcut tunet din cer si s-a auzit glasul Domnului astfel: "Fie Fanurie după cuvântul tău si tot cel ce te va chema pe tine în ajutor să fie ascultat de Mine si tu vei fi ajutorul celor din nevoi."

Atunci, cei necredinciosi care strigaseră asupra lui, văzând minunea, multi au cerut sa fie botezati si sa-i faca si pe ei crestini. Dar sfantul nu avea nimic cu sine si nici apa primprejur. Deci, s-a rugat a doua oara Domnului sa-i ajute pe cei ce vor sa ia credinta creștinească. Si iată minune mare, că a plouat numai pe cei ce voiau sa ia botezul, iar cei ce n-au cerut Botezul, deși se aflau lângă cei dintâi, nu s-au udat nici macar cu o picatură de apă. între cei ce s-au botezat au fost si cei trei călăi, care acum n-au vrut sa-I mai execute pe dânsul.

Sfântul Fanurie le-a făgăduit lor atunci că împlinind porunca împăratului, el le făgăduiește că astazi vor fi impreuna cu el, in Rai, si au tras la sorti, care sa-i taie capul. Plângerea călăilor este mult mai jalnică, decât a poporului creștinesc, pentru că cuvintele lor erau pline de durere, că ei luaseră viata oamenilor, iar sfântul le dăduse viata, ei luaseră pâinea văduvelor si orfanilor, iar sfântul le purta de grija si-i miluise. El vărsase pâraie de lacrimi si ei, sânge nevinovat. Sfântul a vărsat lacrimi pentru toti cei necajiti. Apoi, Sfântul Fanurie si-a plecat capul pe butuc - dar d**a taiere, nu a curs nici sânge, ci lapte si o minune - capul a mers in jurul trupului si limba a grăit astfel: "Așa cinstește Hristos pe cei ce cred în El".

Deci, intorcându-se poporul, atat cel crestin cat si cel necredincios, unii strigau de bucurie ca au scapat de sfânt, iar cei intorsi la dreapta credinta, precum si vechii crestini, au facut plangere mare, ocarand pe imparat, pentru nerecunostinta lui si i-au zis lui: "Au ai uitat învierea fiicei tale? Tămăduirea bolnavilor si a celor îndrăciți? Pentru ce te-ai mâniat asupra lui, care nici rasplata n-a luat și în hotarele tale adusese pace?"
Spăimantându-se împăratul pentru acestea, a dat porunca ca mai întâi să fie omorâți călăii. Primul nefiind destul de intarit in credinta, se temea. Atunci a aparut Sfântul Mucenic Fanurie in vazul tuturor, intr-o aureola asemeni sfintilor celor din veacuri, imbracat in armura de roman, cu parul cret si negru, iar in mana tinea o faclie mare aprinsa; si a cazut frica mare peste imparat si peste toti sfetnicii lui mincinosi, temandu-se de sfantul, sa nu-i rapeasca din lumea aceasta, rasplatindu-le lor nedreptatea.

D**a taierea primului calau, din cer s-a pogorat o cununa de trandafir care s-a asezat pe capul lui taiat, umplandu-se tot pământul de mireasmă, iar din trupul lui, (desi cu putin inainte varsase sange nevinovat, dar pentru credinta lui si intoarcerea lui la Hristos), a izvorat mir. Asemeni s-a intamplat si cu ceilalti doi calai. Trupurile lor au fost ingropate pe un maidan si oricine cadea in tâlhării si isi intorceau ochii catre locurile acestea, era scăpat.

De atunci nu s-a stiut ce s-a facut cu sfintele moaște ale Sfântului Mucenic Fanurie, pană cand el a vrut sa se arate din nou in anul 1500 d. H. d**a cm s-a spus la inceput.

Mult ajutor a adus crestinilor acest mare sfânt; cand au cerut ajutor, facand turta si placinta, se rugau sfantului pentru orice nevoie dreapta ce aveau. De aceea i se spune sfântului "arătare", caci cei ce au credinta mare si nu se indoiesc, sunt ajutati grabnic de catre Sfântul mare Mucenic Fanurie.

Turta se face de noua ori si se imparte numai saracilor, iar d**a ajutorul primit, se face pentru sfântul, o plăcinta mai mare, cel in nevoie, ostenindu-se cu mainile sale - si tot la saraci sa fie impartita cu multumita, sfântului. Pomenirea acestui sfant mare Mucenic Fanurie, se savarseste la 27 august, iar turtele se pot face, in afara de Duminica, in orice zi.

Multe sunt minunile sfântului d**a ducerea de la noi, atat celor din veacurile acelea, cat si noua, care ne-am invrednicit a-l pomeni cu turte si placinta, caci cu adevarat - aratare - este ca celor ce il cheama cu credinta, li s-a aratat ori sfantul, ori implinire in cererile lor. Amin.

Rugăciune către Sfântul Mucenic Fanurie

Către tine, Sfinte Mucenice Fanurie, înălţându-ne gândurile, noi păcătoşii cu umilinţă şi cu căldură te rugăm: caută dintru înălţimea cea plină de slavă a cerurilor, unde, prin viaţa ta Sfântă şi prin chinurile tale muceniceşti pentru Hristos, ţi-ai dobândit sălăşluire veşnică, şi te milostiveşte de suferinţele, durerile, pătimirile, necazurile, amărăciunile şi strâmtorile noastre. Şi te roagă cu îndrăzneala pe care ai agonisit-o, către Stăpânul tău ceresc şi Dumnezeul nostru, să ne ierte păcatele pe care cu ştiinţă şi cu neştiinţă, pururea, ca nişte robi nevrednici săvârşim, şi să nu se mânie pe noi până în sfârşit, pentru puţinătatea dragostei noastre faţă de El şi faţă de aproapele nostru; ci să fie pururea plin de milostivire faţă de noi şi să îndepărteze de la noi toată suferinţa şi durerea, toate patimile şi necazurile, toate amărăciunile şi strâmtorile, zidind în noi cuget curat, ca să putem rupe cu viaţa noastră de păcat de până acum, şi privind la ceruri, să ne înflăcăram de dorul de a deveni şi noi bineplăcuţi lui Dumnezeu. Aşa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povăţuitorul şi îndrumătorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieţii, pentru ca urmând pilda credinţei şi a dragostei tale faţă de Hristos, să ne învrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni şi binecuvantarea Marelui nostru Dumnezeu; şi trecând dintru această viaţă pământească, să ne bucurăm, laolaltă cu tine şi cu toţi cei bineplăcuţi din veac ai Domnlui, de împărăţia cea nesfârşită a cerurilor şi de partea celor drepţi, ca împreună cu toţi şi înconjuraţi de cereştii îngeri, să aducem slavă, cinste şi închinăciune lui Dumnezeu Celui slăvit în Treime, în vecii vecilor. Amin!