19/08/2026
Iubiți frați și surori intru Domnul,
Suntem aproape de a - 12 - a duminică după Rusalii (a Tânărului cel bogat). Voi fi alături de dvs. in rugăciune, in gând bun, în liniște la biserica noastră din Swindon cu hramul Sfintei Monica și a Sfântului Ignatie.
Iată și îndemnul central al Evangheliei:
"Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi."
Astăzi, si in fiecare zi Hristos ne întreabă: Ce anume ocupă primul loc în inima mea? Vă aștept pe toți la Sf. Liturghie, să aflăm.
Programul liturgic va fi după cm urmează.
Duminică 23 August 2026
a - 12 - a duminică după Rusalii (a Tânărului cel bogat).
Ora 9.00 Utrenie/Acatist
Ora 10.30 Sf. Liturghie
Ora 13.00 Pomenirea celor adormiți/ rugăciuni diverse.
0ra 13.45 Spovedanie.
In săptămâna ce a trecut (Sămbătă 15 August/Duminică 16 August) am fost în slujire și impreună rugăciune alături de părintele Andrei Brișcă, de la parohia Nașterea Maicii Domnului din Carlisle. Ați fost pomeniți la Sf. Liturghie, mulțumind Domnului și Maicii Lui pentru toate binefacerile și mijlocirile de care am avut parte.
In speranța unei revederi cu bine,
Vă imbrățisez,
Pr. Ioan Andrei Manea