Parohia Ortodoxă Română Basildon

12/09/2026

12/09/2026

12 septembrie – Sâmbătă
Odovania praznicului Nașterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Avtonom, Macedonie și Teodul
Sf. Mc. Avtonom, Macedonie și Teodul
Sfântul Mucenic Avtonom (+ 303) a trăit în timpul când la Roma era împărat Diocletian (284-305). A fost episcop în Italia, dar, din
pricina persecuției împotriva creștinilor declanșată de împăratul Dioclețian, a părăsit Italia și s-a dus în Bitinia (regiune istorică, apoi regat
elenistic în NV Asiei Mici, între Marea Neagră și Marea Marmara), unde a fost primit de un creștin pe nume Corneliu. În Bitinia erau
foarte mulți păgâni, iar Sfântul Avtonom, fiind un om plin de râvnă pentru credința în Hristos, a desfășurat o puternică activitate
misionară, zidind aici o biserică închinată Sfântului Arhanghel Mihail. Împăratul Dioclețian a ordonat arestarea sfântului, drept pentru
care sfântul se retrage la Claudiopolis, la Marea Neagră. După ce a propovăduit Evanghelia și în Lykaonia și Isauria (Asia Mică) s-a
întors în Bitinia și a numit episcop în locul său pe Corneliu, iar el a mers în orașul Claudia, să propovăduiască și aici Evanghelia lui
Hristos. Sfântul Avtonom se întorcea însă și slujea în Biserica din Bitinia împreună cu Corneliu. Păgânii fiind deranjați de activitatea
misionară a Sfântului Avtonom, într-una din zile, pe când slujea în biserica închinată Sfântului Mihail, a fost scos afară și ucis cu pietre,
primind astfel moarte martirică. A fost îngropat de o diaconiță pe nume Maria, iar în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare a fost
construită o biserică deasupra mormântului său. În 430 biserica a fost dărâmată, fără să se știe că fusese construită deasupra mormântului
sfântului, și a reconstruit-o într-un alt loc. În 490 moaștele sfântului au fost găsite nestricăcioase și s-a construit un alt lăcaș închinat
sfântului ierarh martir Avtonom.
Tropa glasul 4
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte.
Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Avtonom, roagă-te lui Hristos
Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

11/09/2026

11 septembrie – Vineri
Sf. Cuv. Teodora din Alexandria; Sf. Cuv. Eufrosin bucătarul
Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria – Egipt
A fost o tânără ce se învrednicise de binecuvântările lui Dumnezeu. S-a născut într-o familie înstărită și Dumnezeu îi dăruise un soț
iubitor și credincios. Însă prin lucrarea diavolului, Cuvioasa Teodora a căzut în păcat cu un tânăr în lipsa soțului ei. Din cauza mustrărilor
de conștiință, la câteva zile, Teodora și-a părăsit soțul și casa și a intrat în Mănăstirea Octodeocat, fiind tunsă și îmbrăcată în haine
bărbătești. După grele încercări și aspră ascultare, fratele Teodor a fost îmbrăcat în haina monahului, neștiind nimeni că este femeie.
Postul și încercările îi schimbaseră mult trăsăturile feței, astfel încât trimisă fiind după untdelemn în Alexandria și-a văzut soțul în pragul
unei biserici, iar acesta a salutat-o și a trecut mai departe. Iertându-i păcatele, Dumnezeu o învrednicește pe Cuvioasa Teodora cu darul
minunilor. Diavolul, însă, nu a încetat cu ispitele asupra fericitei Teodora. Starețul mănăstirii trimițând-o pe Cuvioasa Teodora să
cumpere grâu, aceasta a trebuit să înnopteze la Mănăstirea Enatului. Aici, starețul acestei mănăstiri a primit vizita fiicei sale, deoarece
fusese înainte căsătorit. Noaptea, Cuviosul Teodor se trezește în chilia în care dormea cu fata starețului care îl îndemna la păcat.
Refuzând, aceea a găsit pe altcineva cu care a păcătuit, rămânând însărcinată. După ce copilul s-a născut, starețul Mănăstirii Enatului a
adus copilul la Mănăstirea Octodeocat, lăsându-l aici și punând fapta întâmplată pe seama fratelui Teodor. Cuviosul Teodor a fost alungat
din mănăstire împreună cu copilul, deși ar fi putut să își dovedească nevinovăția. Timp de șapte ani s-a chinuit într-o colibă din apropierea
mănăstiri, hrănind pruncul. După cei șapte ani, a fost reprimit în mănăstire, unde i s-a dat o chilie în care să își crească copilul, fără să fie
supus nici unei ascultări mănăstirești. După alți doi ani Cuviosul Teodor a murit și abia atunci s-a aflat că a fost femeie. Tot atunci, soțul
Teodorei îndrumat fiind de Dumnezeu către Mănăstirea Octodeocat a aflat cele întâmplate și întristându-se a cerut voie starețului să
rămână în chilia Cuvioasei Teodora și să aibă grijă mai departe de copil. Sfaturile Teodorei și ale soțului ei au rodit, copilul ajungând
stareț al Mănăstirii Octodeocat.
Tropar glasul 8
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup,
căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică
Teodora, duhul tău.
Cuviosul Eufrosin
Era născut din părinţi neînvăţaţi, dar i-a întrecut pe cei de bun neam cu lucrările cele bune. Pentru că mulţi cu fala neamului cel bun al
lor cad în adâncul iadului; fiind fără de lucrări bune, iar cei neînvăţaţi, cu smerenia lor cea îmbunătăţită, în mijlocul dumnezeiescului rai
se înalţă. Aşa şi acest cuvios Eufrosin era văzut în rai. Să ascultăm prin ce fel de viaţă s-a sălăşluit în rai.
La început, slujea fraţilor într-o mănăstire, la bucătărie; dar slujea nu că oamenilor, ci ca lui Dumnezeu, cu mare smerenie şi supunere,
ostenindu-se în ascultare ziua şi noaptea. Rugăciunile şi posturile niciodată nu le-a lăsat. Răbdarea lui era negrăită, pentru că multe nevoi,
defăimări, batjocoriri şi dese ocări lua. Focul, acest material aprinzându-l, se învăpăia cu focul cel duhovnicesc al dragostei dumnezeieşti
şi ardea cu inima către Domnul.
Fierbând bucatele fraţilor, îşi gătea lui masă în împărăţia lui Dumnezeu, prin viaţa sa cea îmbunătăţită, ca să se sature împreună cu
aceia pentru care s-a zis: „Fericit este cel ce va prânzi întru împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 14,15).
Deci, slujea Domnului în taină, ca să i se facă lui arătare. Şi a arătat Domnul răsplătire robului său în chipul acesta: oarecare preot,
vieţuind în aceeaşi mănăstire cu dânsul, se ruga Domnului mereu, ca să-i arate lui într-un chip văzut bunătăţile viitoare, cele gătite celor
cel ce-l iubesc pe el. Deci, într-o noapte, a avut o vedenie ca aceasta: i se părea că stă în rai cu frică şi cu bucurie, privind la frumuseţile
cele negrăite ale raiului celui văzut acolo.
A văzut într-însul pe Eufrosin, bucătarul mănăstirii sale, umblând, şi, apropiindu-se de el preotul, l-a întrebat: „Frate, Eufrosine, ce
este aceasta ? Nu cumva acesta este raiul ?” Răspuns-a Eufrosin: „Aşa este, părinte, raiul lui Dumnezeu este”. Iarăşi l-a întrebat preotul:
„Dar tu cm te-ai aflat aici?” Răspunse acest bucătar, Eufrosin: „Pentru bunătatea cea mare a lui Dumnezeu sunt sălăşluit ca să locuiesc
aici, pentru că locaşul aleşilor lui Dumnezeu este acesta”.
Şi a zis preotul: „Nu cumva ai vreo stăpânire peste frumuseţile acestea ?” Şi a zis Eufrosin: „Pe cât pot, pe atâta dau dintr-acestea pe
care le vezi”. Zis-a lui preotul: „Oare poţi să-mi dai mie ceva dintr-acestea ?” Şi i-a grăit Eufrosin: „Cele ce pofteşti, ia-le cu darul
Dumnezeului meu”. Atunci preotul a arătat cu mâna spre mere şi luând Eufrosin trei mere, le-a pus în basmaua preotului, zi-cîndu-i:
„Primeşte cele ce ai cerut şi te îndulceşte”.
Şi îndată începu a toca în toaca bisericii de utrenie, iar preotul, deşteptându-se şi în sine venindu-şi, socotea că un vis vedenia aceea.
Apoi, întinzîndu-şi mâna la basma, a găsit merele pe care le-a luat de la Eufrosin în vedenie. Şi mirosind bună mirosire dintr-însele, a
rămas minunându-se pe pat. Şi lăsând merele pe pat, a mers în biserică şi a aflat pe Eufrosin în sobor, stând la cântarea cea de dimineaţă.
Apropiindu-se de el, l-a jurat ca să-i arate lui unde a fost în noaptea aceasta, iar el a zis: „Iartă-mă părinte, că acolo am fost în noaptea
aceasta, unde m-ai văzut pe mine”. Şi i-a zis preotul: „Pentru aceasta cu jurământ înainte te-am apucat, spre arătarea dumnezeieştilor
măriri, ca să nu îndrăzneşti a spune adevărul”.
Atunci, cel smerit la minte, Eufrosin, a zis: „Tu, părinte ai cerut de la Domnul ca să-ţi arate ţie în chip văzut răsplătirile aleşilor lui.
Deci, a vrut Domnul ca să înştiinţeze pe cuvioşia ta prin mine, ne-învăţatul şi nevrednicul, şi m-ai aflat în raiul acela al lui, Dumnezeului
meu”. Apoi l-a întrebat preotul: „Şi ce mi-ai dat mie părinte, în rai, când am cerut de la tine ?” Răspuns-a Eufrosin: „Ţi-am dat ţie acele
trei mere bine mirositoare, pe care le-ai pus în chilia ta pe pat. Însă iartă-mă, părinte, că eu vierme sunt, iar nu om”.
Deci, sfârşindu-se utrenia, a adunat preotul pe fraţi şi le-a arătat lor acele trei mere din rai şi le-a spus cu de-amăruntul vedenia aceea.
Şi se umplură toţi din merele acelea de negrăită bună mireasmă şi de dulceaţă duhovnicească, şi s-au mirat, umilindu-se, de cele spuse
de preot. Apoi alergară în bucătărie la Eufrosin, ca să se închine robului lui Dumnezeu, şi nu l-au aflat pe el, pentru că el, ieşind din
biserică, s-a tăinuit fugind de slava omenească şi cu totul neştiut s-a făcut.
Iar unde s-a dus nu este de nevoie a căuta mult, pentru că fiindu-i lui raiul deschis, apoi avea unde să se întoarcă. Iar merele acelea le-
au împărţit fraţii între dânşii, şi le-au dat spre binecuvântare la mulţi, dar mai ales spre vindecare. Citi bolnavi au gustat din ele s-au
tămăduit de bolile lor şi s-au folosit mult toţi de o cuvioşie ca aceasta a Sfântului Eufrosin.
Şi scriind această minunată vedenie nu numai pe hârtii, ci şi pe inimile lor, se întindeau spre nevoinţele cele mari şi plăcute lui
Dumnezeu.
Cu rugăciunile cuviosului Eufrosin, să ne învrednicească şi pe noi Domnul sălăşluirii raiului. Amin.
Troparul, glas 8 Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale
însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Eufrosine, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să
mântuiască sufletele noastre.

10/09/2026

Un nou Proiect Social-Filantropic ROARCH
A new ROARCH Social-Philanthropic Project

🔹Creșterea și formarea copiilor – O grijă pentru prezent și viitor
🔹Raising and Nurturing the Youth – Caring for their present and future

🇷🇴 https://tinyurl.com/4y4d2y5u
🇬🇧 https://tinyurl.com/mu74u32f

10/09/2026

10 septembrie – Joi
Sf. Mc. Minodora, Mitrodora şi Nimfodora; Sf. Împărăteasă Pulheria
Sf. Mc. Minodora, Mitrodora și Nimfodora
Sf. Mc. Minodora, Mitrodora și Nimfodora (+ 305) au fost surori și au trăit în timpul împăratului Maximian (285-305). S-au născut în
Bitinia (Asia Mică). S-au retras în viață sihăstrească pe un deal înalt și își trăiau viața acolo în post și rugăciune. În timpul persecuției
declanșate de împărații Dioclețian și Maximian, guvernatorul orașului Bitinia, Fronton, le-a arestat deoarece au refuzat să aducă jertfă
idolilor. În urma interogatoriului la care au fost supuse, nedorind să renunțe la credința creștină, au fost supuse numeroaselor suplicii.
Sfânta Minodora fiind bătută cu toiage a trecut la cele veșnice. Pentru a le convinge să se lepede de credința creștină pe sfintele Mitrodora
și Nimfodora, guvernatorul Fronton a poruncit ca să aducă trupul surorii lor, ca înfricoșându-se să apostazieze. Însă, sfintele fecioare au
rămas statornice în credință și, îndurând multe chinuri, au primit moarte mucenicească. Pe locul unde au fost îngropate sfintele mucenițe,
în vremea Sfântului Constantin cel Mare s-a ridicat un lăcaș de cult.
Tropar Glasul 4
Valurile cele întreite ale chinurilor şi moarte amară, pentru viaţa cea veşnică aţi schimbat, sfintelor muceniţe trei fecioare, mărturisind
înaintea divanurilor celor fărădelege pe Treimea Cea Nezidită. Pentru aceea, cu sabia fiind tăiate, urmaţi acum Mielului Celui înjunghiat
şi vă rugaţi pentru cei ce cinstesc sfinţită pomenirea voastră.

09/09/2026

9 septembrie – Miercuri
Sf. și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana; †) Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău; †) Sf. Cuv. Onufrie de
la Vorona; Sf. Mc. Severian; Sf. Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic
Sfinții şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana
Drepţii Ioachim şi Ana au fost părinţii Maicii Domnului şi bunicii Domnului Hristos. Aceştia erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi,
bogaţi fiind ei, la fiecare sărbătoare luau două părţi din câştigul lor, o parte o dădeau săracilor, iar pe cealaltă o dădeau lui Dumnezeu,
adică o aduceau la templu. Dar însoţirea acestor Sfinţi s-a ţinut multă vreme, prin dumnezeiască voinţă, întru nerodire de prunci, ca să se
arate şi puterea harului lui Dumnezeu. Că a naşte pântecele cel neroditor şi sterp este puterea harului dumnezeiesc. Deci, au petrecut ei
întru însoţire, neavând copii, cincizeci de ani şi încă nu deznădăjduiau, aducându-şi aminte de Sfântul patriarh Avraam şi de soţia lui,
cinstita Sara, care la bătrâneţe a născut fiu pe Isaac, după făgăduinţă. Dar, la această vrednicie nu au ajuns până ce nu s-au rugat lui
Dumnezeu, în amărăciunea sufletului lor, cu mult post şi rugăciune. Deci, s-a dus Ioachim cu daruri la Ierusalim, la un praznic mare, dar
un oarecare iudeu l-a ocărât pe el, zicându-i: „De ce aduci darul înaintea mea? Oare nu ştii că nevrednic eşti să aduci cu noi daruri, de
vreme ce nu ai lăsat seminţie în Israel?” Şi a plecat Ioachim foarte întristat şi ruşinat şi defăimat de la praznicul acela, şi, de mâhnire, nu s-
a întors la casa sa, ci s-a dus în pustia Hozevei şi s-a rugat lui Dumnezeu patruzeci de zile şi striga către Dumnezeu cu lacrimi, ca să-i dea
lui rod pântecelui. Asemenea şi Ana, în casa şi în grădina ei, se ruga lui Dumnezeu. Şi i-a auzit pe dânşii Domnul şi a trimis pe
Arhanghelul Gavriil, binevestindu-le lor naşterea Maicii Domnului, care a şi fost, spre mântuirea a tot neamul omenesc. Văzând Ioachim
că Dumnezeu le-a dat rod pântecelui la bătrâneţe, a adus la templu jertfe de mulţumire. Apoi, când prunca a împlinit trei ani, Sfinţii
Ioachim şi Ana au adus-o la templu, după făgăduinţă, încredinţând-o spre creştere marelui arhiereu Zaharia. La scurt timp după aceea,
dumnezeieştii părinţi au răposat cu pace. Zămislirea Născătoarei de Dumnezeu de către Sfinţii Ioachim şi Ana este prăznuită pe data de 9
decembrie. Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana sunt sărbătoriţi împreună pe data de 9 septembrie, iar Adormirea Sfintei Ana este prăznuită la 25
iulie. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Tropar – Glasul 2
Pomenirea drepţilor Tăi, Doamne, prăznuind, printr-înşii ne rugăm Ţie, mântuieşte sufletele noastre.
Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău
Sfântul Cuvios Chiriac s-a născut la începutul secolului al XVII-lea într-o familie de credincioşi din satul Mesteacăn, din ţinutul
Neamţului. De mic copil, fiind luat de către părinţi la sfintele slujbe de la Mănăstirea Tazlău, a simţit că sufletul ,,i se întraripează cu
dumnezeiescul dor”, pentru care, luând binecuvântare părintească, a intrat din fragedă tinereţe în obştea acestei mănăstiri. A deprins viaţa
monahală, apoi a primit îngerescul chip al călugăriei. Aici el a dat dovadă de multă dragoste şi râvnă duhovnicească, devenind un ales
lucrător al smereniei întru ascultare, al rugăciunii neîncetate şi al postirii îndelungate. După puţină vreme a fost hirotonit, fără voia lui,
diacon şi preot, devenind în scurtă vreme un iscusit povăţuitor de suflete. Dorul pentru o nevoinţă mai aspră l-a făcut să se retragă în
pustnicie într-o peşteră de pe Măgura Tazlăului, unde s-a ostenit în privegheri de toată noaptea, răbdând şi biruind frigul cumplit şi
ispitele diavoleşti. Dobândind darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor şi al izgonirii demonilor, el devine foarte căutat de către
mulţimile de călugări şi credincioşi. Cuviosul a fost şi un adevărat apărător şi mărturisitor al dreptei credinţe, păstrând aprinsă flacăra
Ortodoxiei în tot ţinutul Neamţului. Urcând în scurt timp pe treptele sfinţeniei, multora le aducea folos duhovnicesc prin vieţuirea sa
aleasă, prin rugăciunile şi sfaturile sale, deoarece era binecuvântat de Dumnezeu cu darul deosebirii gândurilor şi s-a arătat făcător de
minuni încă din timpul vieţii. A trecut la Domnul în jurul anului 1660, fiind înmormântat în pridvorul bisericii Mănăstirii Tazlău. Încă din
timpul vieţii, poporul l-a socotit drept sfânt, lucru adeverit şi de Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care l-a cunoscut şi, apoi,
i-a sărutat cinstitele moaşte, după cm însuşi mărturiseşte: ,,Apucat-am în zilele noastre părinţi înalţi la podvig (nevoinţă) şi plecaţi la
smerenie adâncă: pe părintele Chiriac de la Bisericani şi pe Chiriac de la Tazlău”, iar în Patericul Sfinţilor moldo-români, din anul 1888,
se scrie: ,,Asemenea, tot întru această vreme, s-a nevoit sihăstreşte şi alt preacuvios părinte Chiriac de la Schitul Tazlăul şi tare mult s-a
luptat împotriva vrăjmaşilor celor nevăzuţi şi desăvârşit i-a biruit”. Drept mărturie a vieţuirii sale sfinte şi minunate este aceea că după
moarte, trupul fiindu-i dezgropat, a fost găsit nestricat. Cu credinţă adâncă şi cu nădejde vin şi astăzi să se închine la mormântul său
călugări şi credincioşi de pretutindeni. A fost trecut în rândul Sfinţilor de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2008, având zi de
pomenire la 9 septembrie. Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Tropar
De dragostea lui Hristos fiind înflăcărat, viață sihăstrească ai petrecut în peștera din Măgura Tazlăului. Pe Dumnezeu slăvind și pe
diavol biruind. Pentru aceasta cu credință te lăudăm pe tine Cuvioase Chiriac.
Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona
Între numeroşii Părinţi care au sfinţit pământul ţării noastre prin înalta lor viaţă duhovnicească se numără şi Cuviosul Onufrie, cel mai
mare sihastru al ţinuturilor botoşănene. El s-a născut în jurul anului 1700, în Rusia, într-o familie nobilă, ajungând să fie guvernator al
unui ţinut. Dorind viaţa pustnicească şi aprinzându-se cu dumnezeiasca râvnă, a lăsat familia, cinstea rangului şi patria sa, în jurul anului
1749, venind în ţinuturile Moldovei. Îl atrăsese aici renumele unor mari pustnici, nevoitori în osteneli tăcute şi smerite, ascunşi de ochii
lumii în adâncul codrilor. S-a îndeletnicit cu citirea Scripturii şi a altor cărţi folositoare, pe care le va copia mai târziu cu multă râvnă şi
răbdare, împodobindu-le cu o scriere frumoasă. A vieţuit astfel timp de 15 ani, crescând duhovniceşte în preajma unor aleşi Părinţi
duhovniceşti, precum Sfinţii Vasile de la Poiana Mărului şi Paisie de la Neamţ. Acesta din urmă îl va afla pe Cuviosul Onufrie la
Mănăstirea Dragomirna, în jurul anului 1763, la venirea sa din Muntele Athos. Între cei doi se va înfiripa o strânsă legătură
duhovnicească, povăţuindu-se unul pe altul pentru a deprinde desăvârşita rugăciune a inimii, Cuviosul Paisie fiindu-i şi duhovnic. Auzind
de alţi pustnici români şi ruşi sporiţi duhovniceşte, care vieţuiau în codrii Voronei, va intra în anul 1764 în obştea Schitului Sihăstria
Voronei, retrăgându-se în pustie spre liniştire. Timp de 25 de ani va vieţui într-o peşteră pe malul pârâului Vorona, într-o aspră nevoinţă,
petrecând în smerenie, înfrânare, tăcere şi neîncetată rugăciune. Mânca doar o dată în zi, după apusul soarelui, iar noaptea o petrecea
priveghind, aţipind doar două-trei ore pe un scaun, pentru odihna trupului, după cm mărturiseşte ucenicul său, Ieromonahul Nicolae.
Cuviosul a îmbrăcat schima cea mare, pe care a primit-o din mâna duhovnicului său, stareţul Paisie, în anul 1774. Astfel va stărui în
chemarea numelui preadulcelui Iisus, pentru a stinge toată patima trupului, învrednicindu-se de vederea luminii dumnezeieşti şi primind
roua Duhului Sfânt. Făcând inima sa locaş neprihănit Mântuitorului Hristos, se va bucura întru adâncul ei de mari daruri şi mângâieri
duhovniceşti, odihnindu-se cu lacrimile cele aducătoare de bucurie. Şi atât monahii, cât şi credincioşii de rând îl căutau, iar el pe mulţi i-a
îndreptat pe calea cea bună, risipind cursele vrăjmaşilor şi arătându-se făcător de minuni încă din timpul vieţii sale. Iar când a săvârşit
călătoria cea bună şi a sosit timpul să încredinţeze curatul său suflet Stăpânului Hristos, a fost vestit mai înainte de aceasta. În noaptea
Sfintelor Paşti, dorind a se împărtăşi pentru ultima dată cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, un înger s-a arătat preotului din satul Tudora,
aflat în apropiere, şi i-a cerut să ia cu sine Sfintele Taine şi să meargă la robul lui Dumnezeu Onufrie. Acelaşi înger îl va călăuzi până la
peştera Cuviosului, pe care îl va afla foarte slăbit. Şi, cerând să meargă la Sihăstrie, după câteva zile a adormit întru Domnul, la 29 martie
1789, fiind înmormântat de către câţiva călugări în livadă, la rădăcina unui măr. Nu după mult timp, la mormântul Cuviosului au început
să se petreacă fapte minunate, care adevereau sfinţenia sa. În iarna anului 1846 s-a arătat din nou puterea făcătoare de minuni a
Cuviosului Onufrie. Pe când domnitorul Mihail Sturza (1834-1849) se afla la vânătoare, a găsit un fruct mare şi frumos la rădăcina
mărului ce străjuia mormântul Cuviosului, l-a luat cu sine şi l-a dat fiicei sale care era bolnavă de epilepsie. Cu harul lui Dumnezeu,
aceasta s-a vindecat de boală. Minunându-se, domnitorul se va întoarce la Vorona şi, aflând despre viaţa nevoitorului pentru Dumnezeu,
va porunci să se dezgroape osemintele lui şi să fie aşezate spre cinstire într-o raclă în altarul bisericii Mănăstirii Vorona. Zece ani mai
târziu, în urma unui vis în care însuşi Cuviosul Onufrie s-a arătat stareţului Mănăstirii Vorona, cerându-i să fie dus în Sihăstrie, racla cu
sfintele sale moaşte a fost aşezată într-o firidă din pronaosul bisericii „Buna-Vestire“ din Sihăstria Voronei, unde se află şi astăzi. Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 2005. Cuviosul Onufrie continuă să săvârşească numeroase
minuni pentru cei care îi cer ajutorul cu multă credinţă şi smerenie. Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin
Tropar
Cu ostenelile sihăstriei, la viața cea fără de prihană ai ajuns, fericite, și ca un luceafăr din pământul Rusiei răsărind, întru singurătatea
codrilor Moldovei te-ai sălășluit. Monahilor ai fost învățător, făcându-te pildă, prin aspra ta viețuire, Cuvioase Părinte Onufrie. Roagă-te
lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.
Alt tropar – Glasul 4
Viețuind în rugăciune și tăcere, te-ai suit pe treptele sfințeniei, Cuvioase Părinte Onufrie, chip al blândeții te-ai arătat și tuturor bun
sfătuitor te-ai făcut prin pilda vieții tale, căci iubind mai mult pe Dumnezeu, te-ai depărtat de cele lumești și în pustietăți te-ai sălășluit.
Roagă-te Domnului pentru sufletele noastre.
Sf. Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic
Două sute de episcopi au participat la Sinodul de la Efes. Nestorie a ajuns și el, dar nu s-a prezentat la Sinod, chiar dacă Părinții i-au
sugerat de trei ori să participe la discuții. Atunci Părinții au început să discute despre erezie în absența ereticului. Sinodul s-a desfășurat în
perioada 22 iunie – 31 august, 431. La Sinodul din Efes au fost prezenți Părinții Bisericii atât de celebri precum Sfântul Chiril al
Alexandriei, Juvenal al Ierusalimului, Memnon din Efes (Sfântul Celestin, Papa de la Roma, nu a putut să a participat din cauza bolii, dar
a trimis legați papali). Al Treilea Sinod Ecumenic a condamnat erezia lui Nestorie și a confirmat învățătura ortodoxă cu privire la aceste
chestiuni: că este necesar să-L mărturisim pe Domnul Iisus Hristos ca o singură persoană (Hypostasis) în două naturi, Divinul și Omul, și
că Preacurata Maică a Domnului să fie venerată ca Pururea-Fecioară și cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. În îndrumarea Bisericii,
sfinții Părinți au emis opt canoane și „Doisprezece anateme împotriva lui Nestorie”, redactate de Sfântul Chiril al Alexandriei.

08/09/2026

8 septembrie – Marți
(†) Nașterea Maicii Domnului
Nașterea Maicii Domnului
Cea dintâi mare sărbătoare din anul bisericesc ortodox este Naşterea Maicii Domnului, prăznuită la 8 septembrie. Se cuvenea, de
altfel, să întâlnim sfinţenia Maicii Domnului din cele dintâi zile ale anului nou, Maica Domnului fiind sfinţenia omenească cea mai înaltă,
cunoscută şi preacinstită în Biserică. Sărbătoarea a fost stabilită în a opta zi din anul bisericesc, pentru că cifra opt simbolizează ziua
veșniciei, viața fără de sfârșit, iar datorită ei, Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu S-a întrupat, a biruit moartea și a dăruit oamenilor viața
veșnica în Împărăția Cerurilor. Sfânta Scriptură nu ne oferă informaţii despre Naşterea Maicii Domnului. Acest eveniment este relatat
numai de Tradiția Bisericii, consemnată în cărțile de cult și în unele scrieri, precum Protoevanghelia lui Iacov, din secolul al II-lea. Din
Sfânta Tradiţie ştim că părinţii Maicii Domnului erau Drepţii Ioachim şi Ana. Ei erau sterpi şi înaintaţi în vârstă, dar își doreau un copil.
Ioachim era din seminția lui Iuda, iar Ana din seminţia lui Levi, fiind fiica preotului Matan și a soției lui, Mariam. Erau în vârstă și, fiind
lipsiți de copii, erau priviți de ceilalţi ca blestemați. Odată, din această pricină, dreptului Ioachim i-au fost refuzate darurile aduse la
templu. De aceea el a zis către soţia sa, Ana: Mă duc la munte și acolo voi posti și mă voi ruga lui Dumnezeu să ne dăruiască un copil.
Apoi a plecat în peștera Prorocului Ilie de la Hozeva. Iar Ana se ruga lui Dumnezeu cu durere și cu multe lacrimi acasă, zicând: Doamne,
Atotțiitorule, Cel ce numai cu cuvântul ai făcut cerul și pământul și toate câte se văd; Cel ce ai zis făpturilor Tale să trăiască și să se
înmulțească; Cel ce ai binecuvântat pe Sarra, soția lui Avraam și ea a născut pe Isaac la bătrânețe și ai dăruit Anei fiu pe Samuel prorocul,
dă-mi și mie roadă pântecelui și nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că, de voi naște fiu sau fiică, îl voi închina Ție cu toată inima și-l voi
da să slujească în biserica slavei Tale. Arhanghelul Gavriil s-a arătat apoi fiecăruia dintre ei, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost
trecută cu vederea și că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt și va fi un
vas ales lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Damaschin spune că firea celor doi s-a biruit prin har și a rămas supusă acestuia. Nu a luat-o înaintea
harului. A așteptat neroditoare, până când harul a înflorit rodul. Astfel, deși născută în chip firesc din Drepții Ioachim și Ana, Maica
Domnului a fost și rodul rugăciunilor, făcute cu lacrimi şi cu frângerea inimii, de către părinţii ei, un rod al îndurării lui Dumnezeu, un
copil dorit, cerut şi dobândit prin rugăciune. Un copil cu o chemare dumnezeiască: chemarea de a fi mama care a dat trup de om lui
Dumnezeu-Fiul, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Părinții i-au pus numele Maria, care înseamnă Doamnă sau Stea, arătând mai înainte
strălucirea vredniciei ei de Maică a Stăpânului tuturor. La împlinirea vârstei de trei ani, părinții și-au împlinit făgăduința și au adus-o la
templul din Ierusalim, eveniment prăznuit ca Intrarea în biserică a Maicii Domnului, la 21 noiembrie. Astfel a venit pe lume aceea care a
fost, este şi va fi, fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor,
atotputernică ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica mântuirii noastre a tuturor, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, fără
de asemănare, decât Serafimii, pe care o lăudăm în vecii vecilor. Amin.
Tropar – Glasul 4
Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos
Dumnezeul nostru. Şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică.

07/09/2026

Doamne ajută.

08/ 09/ 2026
☦️ Nașterea Maicii Domnului.

09:00 - ✝️Utrenia;
10:00 - ☦️Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
✝️ Rugăciuni la felurite trebuințe.

Să ne găsim sănătoși și cu bucurie!
Domnul să ne ajute.