29/03/2025
„Îngerul Domnului tăbărește în jurul celor ce se tem de El și îi scapă din primejdie.”
Psalmul 34:7
Era o zi toridă de vară în Italia. Fiind la muncă, alergam de colo-colo prin oraș, iar buzunarul meu, mult prea mic pentru telefonul din el, mă făcea să verific constant dacă încă era acolo. Telefonul meu era totul – pozele, mesajele, numerele de telefon, amintirile – aceasta era legătura mea cu lumea, cu prietenii, cu tot ce conta pentru un adolescent. Nu mă gândisem niciodată că aș putea să mă despart de el.
După muncă, am făcut o oprire rapidă prin piață, plimbându-mă cu mama mea printre tarabele colorate. Și acolo îmi verificam buzunarul regulat. După încă o tarabă, instinctiv, mi-am dus mâna la buzunar... și atunci am înlemnit. Buzunarul era gol! Inima și-a oprit bătăile. În loc să mă întorc pe traseul de unde venisem, i-am strigat mamei: „Telefonul meu!” și am luat-o la goană, fără să mă gândesc, în direcția opusă.
Am ajuns lângă o femeie cu fustă largă și înflorată. Fără să meditez prea mult, i-am strigat cu disperare în italiană: „Telefonul meu!”. Ea mi-a șoptit în limba mea maternă să tac, pentru a nu fi în pericol. Acele cuvinte m-au lovit ca un vânt rece. Ce făceam eu? De ce nu m-am întors să verific de unde venisem? Mă simțeam confuză, dar totuși, ceva mă împingea înainte.
Femeia a început să-și caute buzunarele printre pliurile fustei, iar eu mă gândeam că vrea doar să-mi arate că nu are telefonul meu. Mă certam în minte pentru că nu fusesem mai atentă. Atunci, dintr-o dată, un grup de bărbați ne-a înconjurat, iar mama mea, îngrijorată, m-a ajuns din urmă și ni s-a alăturat. Femeia a scos un telefon din buzunar. Și nu orice telefon, ci exact telefonul meu – cu poza mea pe ecran. În acel moment, am înghețat.
Bărbații o întrebau ce se întâmplase, iar ea mi-a întins telefonul, spunându-mi, cu un glas grav: „Taci, dacă nu vrei să ți se întâmple mai rău.” Șocată, am făcut un pas înapoi și am părăsit cercul lor. Mama mea, tremurând, m-a întrebat: „Cum ai avut curajul să o confrunți, cu atâția bărbați în jur? Știai că ți-a furat telefonul? De ce ai lăsat-o să plece cu el și apoi ai fugit după ea? De ce nu ai lăsat telefonul în pace, să nu ai alte probleme? Dacă te vor urmări?”
Adevărul? Eram la fel de confuză. Nu văzusem nimic, nu înțelegeam de ce am acționat cm am făcut-o. Era ca și cm o forță invizibilă mă ghida la fiecare pas și care le-a stârnit frică acelor bărbați și pe ea a făcut-o să îmi returneze telefonul. Nu pot să explic acea experiență decât printr-un miracol. Dumnezeu m-a protejat, m-a ghidat și m-a adus înapoi la ceea ce era al meu. Deși nu am mai aflat nimic despre acea femeie, am folosit acel telefon mulți ani și nu am uitat niciodată că a fost un dar de la Domnul. Și am învățat că Domnului Îi place să locuiască în noi, de unde să ne conducă viața. Vrei să locuiască și în inima ta?
R.B.
