01/09/2026
Toamna de Aur în Corby | Sărbătoarea roadelor. 🇲🇩 🇹🇩
Cu ajutorul lui Dumnezeu, sâmbătă, 3 octombrie 2026, Biserica Ortodoxă din Corby vă invită la prima ediție a unei zile de toamnă în care să ne oprim puțin din alergarea de zi cu zi și să ne bucurăm unii de alții.
Ne dorim ca acest eveniment să devină o tradiție anuală — un prilej prin care oamenii din comunitatea noastră din Corby și din împrejurimi să se întâlnească, să petreacă timp împreună și să descopere produsele, darurile și inițiativele celor din comunitatea noastră.
Sunt bineveniți participanții care oferă:
🍎 produse de sezon, roade și bunătăți de casă.
🍯 dulcețuri, miere, prăjituri, preparate tradiționale, etc.
🧶 meșteșuguri, ie, creații handmade și demonstrații.
🎨 ateliere și activități pentru copii și familii.
📷 fotografii, amintiri și decor de toamnă.
💼 servicii precum traduceri, consultanță, asigurări, contabilitate sau alte activități utile comunității;
🍂 sau poate, orice altceva considerați că aduce ceva frumos comunității noastre.
✅️ Participarea este gratuită. Nu se va percepe nici o taxă pentru standuri. Ne dorim ca această primă ediție să fie construită împreună, pentru comunitatea noastră.
📅 Sâmbătă, 3 octombrie 2026
🕛 12:00 – 16:00
📍 Great Oakley Village Hall, Lewin Road, Great Oakley, Corby, NN18 8JS
Dacă doriți să participați cu un stand, produse, preparate, meșteșuguri sau o activitate — sau cunoașteți pe cineva care ar putea fi interesat — vă așteptăm în grupul dedicat organizării, unde vom stabili toate detaliile.
📲 Grup WhatsApp: https://chat.whatsapp.com/JXXwk9qFiv9970lbZ1ojuz?s=cl&p=a&mlu=4&ilr=4 sau lăsați un mesaj text pe WhatsApp la numărul: 07475 555642
Distribuiți invitația, ca să ajungă la cât mai mulți oameni din comunitatea noastră din Corby și din împrejurimi.
Sperăm să fie o zi frumoasă, simplă și cu suflet, și începutul unei tradiții care să crească de la an la an.
Locația, Google Maps - Biserica Ortodoxa din Corby
sau
Lewin Rd, Great Oakley, Corby NN18 8JS