08/06/2026
Dragii mei,
Iată că Dumnezeu ne-a învrednicit să ajungem într-o nouă zi binecuvântată, în această zi de luni, care deschide și Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Totodată, ieri am prăznuit Duminica Tuturor Sfinților, acea mare sărbătoare în care Biserica ne pune înainte rodul lucrării Duhului Sfânt în lume: mulțimea cea nenumărată a celor care au bineplăcut lui Dumnezeu din toate neamurile, din toate timpurile și din toate stările vieții.
De aceea, mai întâi, doresc să vă spun din inimă: la mulți ani tuturor celor care purtați numele unui sfânt! Iar celor care nu purtați numele unui sfânt, mă rog ca Dumnezeu să vă dăruiască ceea ce este cu mult mai important decât un nume pământesc: ca numele dumneavoastră să fie scris în Cartea Vieții și să ajungă în ceata sfinților lui Dumnezeu.
De multe ori, când auzim cuvântul „sfânt”, ne gândim la oameni cu totul deosebiți de noi, la persoane aproape supraomenești, înzestrate cu puteri pe care omul obișnuit nu le poate avea. Însă aceasta este o înțelegere greșită. Sfinții nu au fost îngeri coborâți din cer, ci oameni asemenea nouă. Au trăit pe același pământ pe care călcăm și noi. Au cunoscut boala, necazul, lipsurile, nedreptatea, ispitele și lacrimile. Au avut lupte și căderi, au purtat războaie nevăzute și au simțit durerea acestei vieți.
Dar ceea ce i-a făcut sfinți a fost dragostea lor pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Ei au înțeles că scopul vieții nu este să ne mulțumim pe noi înșine, ci să-I aducem bucurie lui Hristos. Toate faptele lor, toate gândurile lor, toate ostenelile lor aveau o singură măsură: „Să nu-L întristăm pe Dumnezeu.”
Sfântul Siluan Athonitul spunea că semnul sufletului care L-a cunoscut pe Dumnezeu este dragostea pentru toți oamenii. Iar Sfântul Porfirie Kavsokalivitul ne învață că nu trebuie să luptăm atât împotriva întunericului, cât să aprindem lumina lui Hristos în inima noastră. Aceasta au făcut sfinții și aceasta i-a ridicat la măsura sfințeniei.
Omul zilelor noastre caută mereu ceva extraordinar. Aleargă după minuni, după semne, după oameni despre care se spune că au har mult, că sunt văzători cu duhul sau că au daruri deosebite. Auzim adesea: „Mă duc la părintele cutare că are mult har” sau „la părintele cutare că știe gândurile oamenilor”.
Dar slavă lui Dumnezeu că în Biserica Ortodoxă nu există „harometru”. Nu există oameni care să aibă un alt fel de har decât ceilalți. Harul lui Dumnezeu este unul și același. Același Duh Sfânt Se dăruiește tuturor în Taina Sfântului Botez. Diferența nu stă în cât har primește omul, ci în cât de mult deschide inima sa lucrării harului.
Omul contemporan caută răspunsuri și, într-adevăr, întrebările sunt multe. Dar adesea problema nu este lipsa răspunsurilor. Problema este că după ce primim răspunsul nu îl facem lucrător în viața noastră.
Trăim vremuri binecuvântate. Avem acces la scrierile Sfinților Părinți, la cărți duhovnicești, la predici, la înregistrări și la nenumărate izvoare de învățătură. Citim mult, ascultăm mult, știm multe. Și totuși, de multe ori, viața noastră rămâne departe de Dumnezeu.
Îmi vine în minte un cuvânt din Pateric. Un frate a venit la Avva Antonie și a stat mult timp în tăcere, doar privindu-l. La un moment dat, bătrânul l-a întrebat:
— Fiule, nu ai nimic să mă întrebi?
Iar fratele a răspuns:
— Avva, îmi este de ajuns să te privesc.
Atât de mult se oglindea Dumnezeu în viața sfinților, încât simpla lor prezență devenea învățătură.
Părinții pustiei aveau un obicei sfânt. Veneau ucenicii și spuneau: „Avva, dă-mi un cuvânt!” Iar când primeau acel cuvânt, nu alergau după altul. Îl purtau în inimă, îl lucrau, îl transformau în viață. Abia după ce îl împlineau, se întorceau și cereau alt cuvânt.
Noi, însă, riscăm uneori să adunăm cuvinte fără să adunăm și lucrare. Umplem mintea, dar lăsăm inima goală.
Iată de ce Biserica ne pune înainte începutul Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Este o nouă șansă. O nouă chemare. O nouă oportunitate de a ne apropia de Dumnezeu.
Dacă vrem să urmăm sfinților, să începem chiar de astăzi. Să înmulțim rugăciunea. Să înmulțim postul. Să înmulțim iertarea. Să înmulțim răbdarea și dragostea.
Toți sfinții pe care îi cinstim au fost oameni ai rugăciunii. Au fost oameni ai postului. Au fost oameni ai pocăinței. Au fost oameni care au învățat să ierte și să se smerească. Nu au devenit sfinți prin lucruri extraordinare, ci prin credincioșia lor zilnică față de Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „nu este de ajuns să lăudăm pe sfinți, ci trebuie să le urmăm viața”. Aceasta este adevărata cinstire a sfinților: să mergem pe urmele lor.
Mă rog ca Dumnezeu să vă dăruiască tuturor zile binecuvântate, pace în familii, sănătate, răbdare în încercări și spor în lucrarea duhovnicească. Iar Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel să fie pentru fiecare dintre noi o scară către cer și o apropiere mai adâncă de Hristos.
