16/05/2026
18 ANI DE DOR, 16 ANI DE UCENICIE: Părintele Ioan Iovan –Izvorul de tihnă și candela aprinsă a sufletelor noastre
Sunt momente în viață când timpul nu se măsoară în ani, ci în intensitatea unor întâlniri care îți schimbă destinul. Pentru mine, întâlnirea cu Părintele Ioan Iovan a fost „Siloamul” meu – locul unde am învățat să văd cu adevărat.
Zilele acestea se împlinesc 18 ani de când Părintele Ioan- Liturghisitorul neobosit al inimilor noastre, s-a mutat la Domnul. Privesc în urmă la cei 16 ani în care am avut privilegiul zdrobitor să-i fiu alaturi de alte persoane, fiu duhovnicesc, să stau sub epitrahilul său și să învăț nu teologie din cărți, ci Teologie din Viață.
Acum două săptămâni, pașii m-au purtat din nou „acasă”, la Mănăstirea Recea. Stând în genunchi la mormântul său, într-o liniște sfântă a unei zile de duminică, am realizat un lucru cutremurător: au trecut 18 ani de când nu i-am mai sărutat mâna, dar nu a trecut nicio zi în care să nu-i simt prezența în fața Sfântului Altar.
Ce am învățat de la Părintele Ioan în acești 16 ani?
Mi-a spus mereu că fără Sfânta Împărtășanie suntem doar niște „orfani” flămânzi:
„Cristian, Hristos e aici pe Sf.Masă cu toată dumnezeirea Lui!”, îmi răsună și azi în inimă.
Libertatea Duhului: El, care a cunoscut întunericul celulelor de la Gherla și Aiud, m-a învățat că poți fi liber și în lanțuri dacă Îl ai pe Hristos.
Apoi, bucuria ca datorie: Părintele Ioan nu suporta tristețea. Pentru el, Învierea nu era o bifă în calendar, ci starea permanentă a sufletului.
Mulți îl caută astăzi în cărți sau prin relatările „personalităților”. Eu îl găsesc în fiecare duminică aici, în Finestrat-Benidorm, ducând mai departe flacăra pe care el a aprins-o în sufletul meu. Adevărata ucenicie nu se scrie pe hârtie, ci se trăiește în fiecare Liturghie.
Părinte Ioan, îți mulțumesc pentru „tina” cu care mi-ai uns ochii sufletului ca să văd Lumina.
Veșnica lui pomenire!
Cu drag și dor,
Părintele Cristian
