Vasile Florin Reuţ

Vasile Florin Reuţ Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

08/09/2026

Un cuvânt de suflet, o rugăciune și o urare din inimă, la sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. La mulți ani tuturor celor care îi poartă numele! Maica Domnului să ne ocrotească, să ne întărească și să ne acopere cu rugăciunile ei. 🙏





15/08/2026

Partea pe care moartea nu ți-o poate lua | Predică la Adormirea Maicii Domnului - Părintele Vasile Florin Reuț

Într-o zi, casa va rămâne. Lucrurile vor rămâne. Fotografiile, hainele, telefonul, toate vor rămâne în urmă. Și noi vom pleca.

Dar ce rămâne dintr-un om atunci când toate celelalte îi sunt luate?

Evanghelia praznicului Adormirii Maicii Domnului ne dă un răspuns cutremurător: „Maria și-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea.”

Maica Domnului a trecut prin Betleem și prin Golgota, prin bucurie și prin sabie, prin lumină și prin durere — dar nu L-a pierdut niciodată pe Dumnezeu. Iar icoana Adormirii ne descoperă una dintre cele mai mângâietoare imagini ale credinței: cea care L-a ținut cândva pe Hristos în brațe este acum ținută de El.

Această predică este despre moarte, dar mai ales despre Viață. Despre lucrurile pe care le pierdem și despre singura Comoară pe care moartea nu ne-o poate lua. Despre oamenii pe care îi plângem, despre iertările pe care le amânăm, despre durerile pe care nu le putem explica și despre nădejdea că, atunci când totul se va sfârși aici, omul lui Hristos nu cade în neant, ci în brațele Lui.

„Întru Adormire lumea nu ai părăsit… mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții.”

Poate că întrebarea acestei sărbători nu este doar:
„Cum a adormit Maica Domnului?”

Ci una mult mai personală:

„Dacă mâine aș lăsa totul în urmă, ce parte din viața mea nu mi-ar putea lua moartea?”

Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze, iar Maica Domnului să vă ocrotească! 🙏





40 de Sfinte Liturghii. 40 de zile. 40 de întâlniri cu Hristos.Astăzi, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, cu...
15/08/2026

40 de Sfinte Liturghii. 40 de zile. 40 de întâlniri cu Hristos.

Astăzi, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, cu ajutorul lui Dumnezeu, am săvârșit cea de-a 40-a Sfântă Liturghie.

Și, ajuns la capătul acestui drum, simt că toate cuvintele se adună într-unul singur:
"Mulțumesc.
Slavă Ție, Doamne, pentru toate!"

Au fost 40 de zile de rugăciune și de osteneală, 40 de dimineți în care am venit înaintea Sfântului Altar purtând nu doar Sfântul Potir și pomelnicele, ci o lume întreagă de dureri și nădejdi omenești.

Nume de copii și de părinți.
Nume de oameni bolnavi.
Nume ale celor plecați dintre noi.
Familii încercate. Căsnicii. Singurătăți. Patimi. Neliniști. Lacrimi pe care poate nu le-a văzut nimeni. Dorințe pe care oamenii nu au avut curajul să le spună decât lui Dumnezeu.

Fiecare nume de pe un pomelnic ascunde o viață.

Iar vreme de 40 de zile, aceste vieți au fost purtate în rugăciunea Sfintei Liturghii și așezate înaintea lui Hristos.

Nu știu ce a lucrat Dumnezeu în fiecare suflet. Nu știu câte rugăciuni își vor găsi răspunsul așa cm oamenii nădăjduiesc și câte vor primi un răspuns pe care îl vom înțelege poate mult mai târziu.

Dar știu un lucru:
Nicio rugăciune sinceră nu este străină inimii lui Dumnezeu.

Au existat și oboseală, și nopți scurte, și momente în care trupul ar fi mai fi vrut câteva ore de somn. Dar când intram în biserică și începea Sfânta Liturghie, toate căpătau un alt sens.

Și am văzut, dimineață după dimineață, același lucru minunat despre care scriam ieri: începeam rugăciunea în întunericul nopții și, încet, ferestrele bisericii se umpleau de lumină. Noaptea devenea zi.

Poate că aceasta rămâne pentru mine imaginea cea mai frumoasă a acestor 40 de Sfinte Liturghii.

Pentru că așa lucrează Dumnezeu adeseori și cu viața noastră.

Nu îndepărtează într-o clipă toate nopțile. Nu ne scutește de toate lacrimile. Nu ne răspunde întotdeauna când și cm am vrea noi.

Dar, dacă rămânem lângă El, undeva, aproape neobservat, începe să se facă lumină.

Mulțumesc din inimă tuturor celor care au mers împreună cu noi pe acest drum: celor care au venit la biserică, celor care s-au rugat de departe, celor care au încredințat Bisericii pomelnicele lor și celor care au sprijinit această lucrare prin timp, osteneală, ajutor și jertfă.

Nimic din ceea ce este dăruit cu inimă curată nu este neînsemnat înaintea lui Dumnezeu.

Iar astăzi, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, aș vrea să las un singur gând celui care citește aceste rânduri:

Sunt dureri pe care nu le poți povesti nimănui.
Sunt lacrimi pe care le ascunzi atât de bine, încât ceilalți cred că ești bine.
Sunt întrebări pe care le porți de ani întregi și pentru care încă nu ai găsit răspuns.

Nu le purta singur.
Așază-le astăzi în rugăciune înaintea lui Dumnezeu și cere mijlocirea Maicii Domnului.

Ea cunoaște durerea unei mame. Cunoaște despărțirea. Cunoaște sabia care poate trece prin sufletul unui om.

Și poate că minunea de care ai nevoie nu este ca toate problemele tale să dispară mâine.

Poate prima minune este să primești puterea de a nu te mai prăbuși sub ele.

Astăzi s-au împlinit cele 40 de Sfinte Liturghii.

Dar rugăciunea nu se termină aici.

Mâine vom veni din nou înaintea Sfântului Altar și, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom săvârși cea de-a 41-a Sfântă Liturghie consecutivă.

Pentru că Dumnezeu nu este doar Dumnezeul unui drum care s-a încheiat.

Este Dumnezeul zilei care începe.

Să ne fie tuturor spre folos sufletesc, spre întărire și spre mântuire.

Slavă Ție, Doamne, pentru toate!

Cu drag și binecuvântare,
Părintele Vasile Florin Reuţ

Biserica Ortodoxă Română
„Sfinții Împărați Constantin și Elena” Straubing-Bogen

39 de nopți. 39 de Sfinte Liturghii. Și, de fiecare dată, am văzut cm întunericul se făcea lumină…În dimineața aceasta ...
13/08/2026

39 de nopți. 39 de Sfinte Liturghii. Și, de fiecare dată, am văzut cm întunericul se făcea lumină…

În dimineața aceasta am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, la cea de-a 39-a Sfântă Liturghie din cele 40 pe care ne-am rânduit să le săvârșim.

Este și ultima Liturghie săvârșită la această oră, în liniștea adâncă a dimineții.

A mai rămas una singură: cea de-a 40-a Sfântă Liturghie, pe care, dacă Dumnezeu ne va ajuta, o vom săvârși sâmbătă, 15 august, la praznicul Adormirii Maicii Domnului.

Și anul acesta Dumnezeu a rânduit lucrurile atât de frumos, încât duminică vom sluji din nou Sfânta Liturghie. Astfel, dacă Domnul ne va întări până la capăt, vor fi 41 de Sfinte Liturghii săvârșite în 41 de zile consecutive.

Privesc în urmă și parcă nu-mi vine să cred cât de repede au trecut toate.

Au fost 39 de dimineți în care ne-am trezit când lumea încă dormea.
39 de întâlniri cu Hristos.
39 de drumuri spre Sfântul Altar cu pomelnice, cu nume, cu dureri, cu lacrimi, cu nădejdi și, uneori, cu multă oboseală.

Dar de fiecare dată Dumnezeu ne-a dat puterea zilei care începea.

Și s-a întâmplat ceva care m-a bucurat nespus: nu a fost nicio singură Liturghie la care să nu intre cineva în biserică.

Au venit credincioșii noștri. Dar au intrat și oameni ai străzii, trecători, oameni întorși noaptea de la petreceri, poate obosiți, poate rătăciți pentru câteva clipe prin viață, dar care au rămas, au ascultat și unii chiar au cântat împreună cu strana.

Până și Poliția din Straubing a ajuns într-o dimineață la noi, în timpul unui control de rutină.

Și m-am gândit atunci cât de tainice sunt căile prin care omul ajunge, fie și pentru câteva clipe, în fața unui Altar…

Dar poate cea mai frumoasă imagine a acestor zile mi-a dăruit-o un credincios care a venit la slujbă și mi-a spus cât de impresionant este "să vezi, în timpul Sfintei Liturghii, cm noaptea se transformă încet în zi". 🙏❤️

Am rămas cu aceste cuvinte...

Pentru că poate tocmai aceasta este și lucrarea lui Dumnezeu cu noi.

Venim înaintea Lui cu nopțile noastre: cu frici, păcate, dezamăgiri, oameni care ne-au rănit, rugăciuni la care încă nu am primit răspuns, poveri despre care nu știe nimeni.

Și, fără zgomot, Dumnezeu începe să facă lumină.

Nu întotdeauna schimbă lumea din jurul nostru.
Uneori ne schimbă pe noi, ca să putem merge mai departe prin ea.

Iar după aceste 39 de zile am înțeles încă o dată ceva: să nu obosim făcând binele doar pentru că oamenii ne pot dezamăgi.

Să fim buni, dar nu orbi.
Să iubim, dar să învățăm și să discernem.
Să fim mai înțelepți, fără să devenim mai reci.

Unii oameni vor rămâne. Alții vor pleca atunci când nu vor mai avea nevoie de noi. Unii vor uita într-o zi binele pe care l-am făcut pentru ei. Și poate că tocmai cei pentru care am făcut mult ne vor răni cândva cel mai tare.

Dar aceasta nu trebuie să ne schimbe inima.

Pentru că binele adevărat nu-l facem pentru recunoștința oamenilor. Îl facem înaintea lui Dumnezeu.

Oamenii pot uita.
Dumnezeu nu uită.

Și înainte de a arăta cu degetul spre cineva, trebuie să avem curajul să ne privim și pe noi.

Poate și noi am dezamăgit.
Poate și noi am primit iubire și n-am știut să mulțumim.
Poate cineva a plâns cândva din cauza noastră, fără ca noi măcar să știm.

De aceea, la capătul acestor nopți nu vreau să judec pe nimeni.

Vreau doar să spun:
"Doamne, iartă-ne pe toți".

Pe cei care ne-au iubit și pe cei care ne-au rănit.
Pe cei care au rămas și pe cei care au plecat.
Pe cei care ne-au fost aproape cu adevărat și pe cei care s-au apropiat doar cât au avut nevoie.

Și, mai presus de toate, iartă-ne pe noi pentru toate dățile în care n-am știut să fim oamenii pe care Tu ne-ai chemat să fim.

Mâine se va lumina din nou.

Și poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase adevăruri pe care mi le-au lăsat aceste 39 de Liturghii:

"Oricât de lungă ar fi noaptea omului, dacă rămâne cu Dumnezeu, undeva începe deja să se facă ziuă".

Mai avem un singur pas până la cea de-a 40-a Sfântă Liturghie.

Mulțumesc din inimă tuturor celor care ați mers împreună cu noi pe acest drum, celor care ați venit la biserică și celor care v-ați încredințat rugăciunii Bisericii.

Slavă Ție, Doamne, pentru toate câte ne dai nouă!

Cu drag și binecuvântare,
Părintele Vasile Florin Reuţ

Biserica Ortodoxă Română
„Sfinții Împărați Constantin și Elena” Straubing-Bogen

🌹 VINERI, 14 AUGUST, VĂ INVITĂM LA PROHODUL MAICII DOMNULUI!Astăzi, împreună cu o parte din credincioasele comunității n...
13/08/2026

🌹 VINERI, 14 AUGUST, VĂ INVITĂM LA PROHODUL MAICII DOMNULUI!

Astăzi, împreună cu o parte din credincioasele comunității noastre, am împodobit cu flori Sfântul Epitaf al Maicii Domnului, pregătindu-ne pentru una dintre cele mai frumoase și mai emoționante slujbe ale Postului Adormirii Maicii Domnului.

Vineri, 14 august, de la ora 18:00, vă așteptăm cu drag la biserică pentru a săvârși împreună Prohodul Maicii Domnului.

Să ne rugăm împreună, să cântăm Prohodul și să așezăm înaintea Maicii Domnului toate durerile, grijile, mulțumirile și nădejdile noastre.

🌿 Vino și tu.
Poate ai o rugăciune pe care n-ai putut să o spui nimănui.
Poate porți în suflet un om drag, o durere, o teamă sau o mulțumire.
Adu-le înaintea Maicii Domnului.

📜 PROGRAMUL URMĂTOARELOR ZILE

Vineri, 14 august:
– ora 05:00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie
– ora 18:00 – Prohodul Maicii Domnului

Sâmbătă, 15 august:
– ora 10:00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, urmată de Parastasul de obște pentru cei adormiți

Duminică, 16 august:
– ora 10:00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie

⛪ Biserica Ortodoxă Straubing-Bogen

Să fim împreună în rugăciune, cu pace, nădejde și inimă smerită înaintea lui Dumnezeu.

Sub acoperământul Maicii Domnului, să aducem înaintea lui Hristos pe cei dragi ai noștri, pe cei bolnavi, pe cei întristați, pe cei plecați dintre noi și toate cele pe care le purtăm în inimă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! 🙏🌹

🙏 Vă rog, distribuiți! Poate prin dumneavoastră această chemare va ajunge la un suflet care are nevoie să fie în rugăciune lângă Maica Domnului.

Cu drag și binecuvântare,
Părintele Vasile Florin Reuţ

12/08/2026

Nu știu cm ești astăzi. Nu știu ce porți în suflet și nici ce luptă duci în tăcere… Dar înainte să mergi mai departe, dă-mi voie să mă rog pentru tine. 🙏

Poate ai bucurie.
Poate ai o durere pe care n-ai spus-o nimănui.
Poate aștepți o veste, o vindecare, o împăcare, o lumină.
Sau poate ai ajuns într-un loc al vieții în care nici nu mai știi ce să-I ceri lui Dumnezeu.

Astăzi, după săvârșirea Sfintei Liturghii din șirul celor patruzeci de Sfinte Liturghii, am dorit să rostesc această rugăciune pentru tine, pentru mine, pentru familiile noastre, pentru cei bolnavi, pentru cei încercați, pentru cei care ne fac bine și pentru cei care ne fac rău, pentru cei vii și pentru cei adormiți.

Dumnezeu știe numele tău. Știe locul în care te doare. Știe și rugăciunea pe care poate n-ai mai avut puterea să o rostești.

De aceea, ascultă această rugăciune până la capăt și roagă-te împreună cu mine.

Iar dacă în timp ce o asculți îți vine în minte un om care trece printr-o încercare, trimite-i această rugăciune.

Poate pentru tine este doar o distribuire.
Dar pentru cineva poate fi cuvântul de care avea nevoie astăzi ca să nu-și piardă nădejdea.

Să ducem rugăciunea acolo unde noi nu putem ajunge.
Din suflet pentru suflet.

Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze, iar Maica Domnului să vă ocrotească! 🙏





11/08/2026

Ce faci când nu mai poți ajuta omul pe care-l iubești? | Cuvânt la Duminica a 10-a după Rusalii | Pr. Vasile Florin Reuț

Sunt oameni pe care îi iubim din tot sufletul și pentru care vine o zi când nu mai știm ce să facem. Nu le putem lua boala, nu le putem vindeca noi rănile, nu putem alege pentru ei și nu putem trăi în locul lor.

Și tocmai acolo unde puterile noastre se termină, Hristos rostește unul dintre cele mai mângâietoare cuvinte ale Evangheliei:

„Aduceți-l aici la Mine.”

Poate porți și tu în suflet un copil, un soț, un părinte sau un om drag pentru care ai ajuns să spui:

„Doamne, eu nu mai pot…”

Ascultă acest cuvânt până la capăt. Poate nu îți va lua muntele din față, dar îți va aminti în mâinile Cui îl poți așeza.

Dacă știi pe cineva care poartă în tăcere o astfel de durere, trimite-i această predică. Poate tocmai astăzi are nevoie să audă că, atunci când mâinile noastre nu mai ajung, mâinile lui Dumnezeu încă ajung.

Warum, lieber Mensch? 😢❤️Heute Morgen, als ich die Jesuitenkirche öffnen wollte, um mich auf den Gottesdienst vorzuberei...
09/08/2026

Warum, lieber Mensch? 😢❤️

Heute Morgen, als ich die Jesuitenkirche öffnen wollte, um mich auf den Gottesdienst vorzubereiten, fand ich vor der Tür dieses Bild:

Unser deutschsprachiger Aushang mit den Gottesdienstzeiten war in der Nacht fast vollständig abgerissen worden.

Ich blieb einen Moment davor stehen und dachte einfach nur:

Warum?

Wen hat es gestört, dass wir unsere Gottesdienste ankündigen?

Gerade dieser Aushang war bewusst auf Deutsch gestaltet. Nicht nur für die Mitglieder unserer rumänisch-orthodoxen Gemeinde, sondern auch für unsere deutschen Freunde und Nachbarn hier in Straubing.

Für Menschen, die vielleicht einmal an der Jesuitenkirche vorbeigehen, stehen bleiben, neugierig werden und wissen möchten, wann wir Gottesdienst feiern.

Für Menschen, die vielleicht einfach einmal hereinkommen, eine Kerze anzünden, mitbeten oder uns kennenlernen möchten.

Wir sind dankbar, dass wir in der Jesuitenkirche unsere Gottesdienste feiern dürfen und hier einen Ort des Gebets gefunden haben.

Viele von uns leben schon seit Jahren in Straubing und in der Umgebung. Wir arbeiten hier, unsere Kinder wachsen hier auf, wir haben hier Freunde und Nachbarn. Wir teilen den Alltag dieser Stadt, ihre schönen Tage und ihre Sorgen.

Straubing ist für viele von uns längst ein Stück Heimat geworden.

Wir möchten niemanden stören.
Wir möchten niemandem etwas wegnehmen.

Wir möchten einfach unseren Glauben leben, miteinander beten und friedlich ein Teil dieser Stadt sein.

Vielleicht war es nur eine unüberlegte Handlung in der Nacht. Ein kurzer Augenblick, ohne viel nachzudenken. Vielleicht würde derjenige, der es getan hat, heute Morgen selbst anders darüber denken.

Ich weiß es nicht.
Und ich möchte niemanden verurteilen.
Aber traurig macht es mich trotzdem.

Nicht wegen des Stücks Papier. Einen neuen Aushang können wir drucken.

Es macht mich traurig wegen der Frage, die dahinterbleibt: Warum muss man etwas zerstören, das niemandem etwas Böses tut?

Hinter diesem Aushang stehen Menschen. Familien. Kinder. Junge und alte Menschen. Menschen mit Hoffnungen und Sorgen, mit Freude und Schmerz, Menschen, die arbeiten, beten und versuchen, ihr Leben gut zu leben – nicht anders als unsere Nachbarn auch.

Deshalb frage ich nicht wütend, sondern einfach von Mensch zu Mensch:

Muss das sein, lieber Mensch?

Und falls derjenige, der den Aushang heruntergerissen hat, diese Zeilen irgendwann lesen sollte, möchte ich ihm etwas sagen:

Die Tür dieser Kirche bleibt trotzdem offen. Auch für dich.

Wenn du wissen möchtest, wer wir sind, komm herein.

Wenn du Fragen hast, frag uns.
Wenn dir etwas an uns fremd erscheint, sprich mit uns.

Manchmal wirkt das Fremde nur so lange fremd, bis man einander begegnet.

Vielleicht braucht es nicht viel: einen Blick, ein Gespräch, ein paar ehrliche Worte. Vielleicht entdeckt man dann, dass auf der anderen Seite keine „Fremden“ stehen, sondern einfach Menschen.

Ein Stück Papier kann man abreißen.

Aber ich hoffe, dass wir in unserer Stadt etwas viel Wertvolleres bewahren können: den Respekt voreinander, das friedliche Miteinander und die Menschlichkeit zwischen uns.

Wir wünschen allen Menschen in Straubing schöne und friedliche Tage.

Und wir wünschen uns, dass wir einander – unabhängig von Herkunft, Sprache oder Konfession – mit Achtung und offenem Herzen begegnen.

Denn wir leben miteinander in derselben Stadt.

Und Menschlichkeit braucht keine Übersetzung. 🙏❤️🤗

Pfarrer Vasile Florin Reut

Rumänisch-Orthodoxe Kirchengemeinde “Heiligen Konstantin und Helena” Straubing

02/08/2026

Iubi-Te-voi, Doamne - Părintele Vasile Florin Reuț

02/08/2026

Cât de scump te-a costat un om ieftin?

Nu te întreb cât ai plătit în bani.
Te întreb cât ai plătit cu liniștea ta.

Există oameni care nu ne iau nimic din buzunar și, totuși, ne lasă mai săraci decât ne-au găsit.

Ne costă liniște.
Somn.
Încredere.
Și, uneori, chiar bucuria de a mai iubi.

Dar caracterul mic al altuia nu are voie să ne micșoreze inima.

Întrebarea nu este doar cât ne-a costat.

Întrebarea adevărată este:

Cât îl vom mai lăsa să ne coste?

Adresse

Theresienplatz 46
Straubing
94315

Benachrichtigungen

Lassen Sie sich von uns eine E-Mail senden und seien Sie der erste der Neuigkeiten und Aktionen von Vasile Florin Reuţ erfährt. Ihre E-Mail-Adresse wird nicht für andere Zwecke verwendet und Sie können sich jederzeit abmelden.

Verknüpfungen

Teilen