Parohia Sf. Ioan Botezătorul Rastatt

Parohia Sf. Ioan Botezătorul Rastatt Din Mila lui Dumnezeu si invrednicirea IPS Serafim, pe data de16.02.2019 au inceput slujirea slujbel

12/09/2026

Iubiți credincioși,

mâine, in duminica dinaintea inceperii anului școlar, vom citi rugăciunile de binecuvântare pentru elevi, studenți, învățători si profesori, precum si pentru toți cei care caută învățătura cea bună.

Vă așteptăm cu mult drag

Pr. Ioan Daniel 🙏

06/09/2026

Pomenirea Prea Slăvitei minuni a Sfântului Arhanghel Mihail, care s-a făcut în Colose

În Colose din Frigia, aproape de Ierapole, era o biserică a Sfântului Arhanghel Mihail, deasupra izvorului cu apă făcătoare de minuni, din care bolnavii primeau multe tămăduiri, mai multe decât din scăldătoarea Siloamului, pentru că acolo, o dată pe an, se pogora îngerul Domnului și tulbura apa, iar aici, totdeauna era darul Începătorului de cete îngerești. Acolo, cel ce intra întâi, după tulburarea apei, în scăldătoare, se făcea sănătos; aici, toți, și cei dintâi și cei de pe urmă primeau sănătate. Acolo era trebuință de pridvoare spre petrecerea bolnavilor pentru a-și căpăta sănătatea pe care nu o luau și cineva în treizeci și opt de ani a câștigat-o; aici într-o zi sau într-un ceas bolnavul câștiga sănătatea.

Despre începutul acelui izvor se pomenește așa: Când toată lumea era umbrită cu întunericul neîndumnezeitei mulțimi de idoli și oamenii se închinau făpturii, nu făcătorului, în acea vreme în Ierapole, cei necredincioși cinsteau o viperă mare și înfricoșată, căreia i se închinau toată noaptea, orbindu-se cu diavolească înșelăciune. Pe ea o ținea poporul sălbatic încuiată într-o casă zidită în cinstea ei și aducând multe feluri de jertfe, hrănea acea viperă plină de otravă, care vătăma pe mulți. Singurul Dumnezeu adevărat, vrând ca lumina cunoștinței Sale să lumineze lumea și să-i povățuiască pe oamenii cei rătăciți de la calea adevărată, a trimis pe sfinții Săi ucenici și Apostoli în tot pământul ca să propovăduiască Evanghelia la toată făptura. Dintre aceștia, doi: Sfântul Ioan Teologul și Sfântul Filip, ajungând unul în Efes, iar altul în Ierapole, se osteneau întru buna vestire a lui Hristos. Atunci era în Efes o capiște minunată și un frumos idol al neslăvitei zeițe păgâne Artemida, față de ai cărei slujitori și închinători Sfântul Ioan s-a arătat biruitor, luptându-se cu sabia cea duhovnicească a cuvântului lui Dumnezeu, căci, cu puterea numelui lui Hristos, a făcut să cadă și capiștea și idolul și ca praful să se risipească și toată cetatea a adus-o la sfânta credință întru Hristos.

După risipirea idolului Artemidei, Sfântul Ioan a venit de la Efes în Ierapole ca să ajute împreună slujitorului său, Sfântul Apostol Filip, întâmplându-se atunci acolo și Sfântul Apostol Bartolomeu și sora lui Filip, Mariami. Cu dânșii împreună, slujea la mântuirea oamenilor și Sfântul Ioan Teologul. Mai întâi, ei s-au ridicat asupra viperei căreia oamenii cei necredincioși îi aduceau jertfe, având-o pe ea în loc de Dumnezeu, și au ucis-o cu rugăciunea. Apoi au arătat popoarelor pe unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul. Apoi, stând la un loc care se numea Herotop, proorociră că darul lui Dumnezeu va străluci peste dânsul și sfântul Arhanghel Mihail, voievodul puterilor cerești, va cerceta locul acela și multe minuni se vor săvârși acolo.

Acest lucru s-a și împlinit curând. Pentru că, ducându-se Sfântul Ioan în alte cetăți la propovăduire, iar Sfântul Filip pătimind de la păgâni, asemenea și Bartolomeu și Mariami ducându-se în alte țări, a izvorât din locul acela apă făcătoare de minuni, după proorocia Sfinților Apostoli, și s-a împlinit scriptura, care zice: "S-a vărsat apa în pustie și vale în pământul cel însetat și cele fără de apă vor fi bălți și pe pământul cel însetat va fi izvor de apă. Acolo va fi veselia păsărilor și sălaș de trestie și baltă. Și acolo va fi cale curată și cale sfântă se va numi".

Deci începură a veni la izvorul acela mulți, nu numai credincioșii, ci și necredincioșii, pentru că minunile cele ce se făceau îi chemau ca niște trâmbițe cu glas mare și toți cei ce beau și se spălau din izvorul acela se tămăduiau de neputințele lor, și, primind sănătate, se botezau mulți în numele Sfintei Treimi.

Deci a fost oarecare elin din Laodichia, a cărui fiică, una născută, era mută din naștere. De acest lucru era foarte supărat tatăl ei și sârguindu-se mult pentru dezlegarea limbii ei și nesporind nimic, a rămas în mâhnire. Într-o noapte a adormit pe pat și a văzut în vedenie pe îngerul lui Dumnezeu stând înaintea lui, strălucind ca soarele. Nu pentru că era vrednic să-l vadă pe el, ci ca prin acea vedenie să vie la cunoștința adevărului, iar pe alții să-i aducă cu sine la Dumnezeu. De aceea, văzând pe înger s-a cutremurat și l-a auzit pe el grăind către dânsul: "De voiești ca să se dezlege limba fiicei tale, să o duci pe ea la izvorul acela al meu, care este aproape de Ierapole, în Herotop, și să-i dai să bea din apa aceea și vei vedea slava lui Dumnezeu".

Sculându-se din somn omul acela se miră de ceea ce văzuse și, crezând în cuvintele ce i s-au zis, îndată, luându-și fiica, a mers degrabă la apa cea făcătoare de minuni la care, ajungând, a aflat mulțime de oameni scoțând din ea și botezându-se într-însa, și primind tămăduiri de bolile lor. Deci i-a întrebat pe ei: "Cui vă rugați, spălându-vă cu apa aceasta?" Iar ei ziseră: "Chemăm numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și mai chemăm în ajutor și pe Sfântul Arhanghel Mihail". Atunci omul acela, ridicându-și ochii în sus și înălțându-și mâinile, a zis: "Părinte, Fiule și Duhule Sfinte, Dumnezeule cel creștinesc, miluiește-ne pe noi. Sfinte Mihaile, sluga lui Dumnezeu, ajută-ne și tămăduiește pe fiica mea!" Și scoțând din apă a dat să bea fiicei sale cu credință, și îndată limba ei cea legată cu muțenie s-a dezlegat spre preamărirea lui Dumnezeu și a grăit luminos, strigând: "Dumnezeule cel creștinesc, miluiește-mă pe mine; Sfinte Mihaile, ajută-mi mie!"

Toți cei ce se întâmplaseră acolo se minunau de puterea lui Dumnezeu și slăveau pe Sfânta Treime și preamăreau ajutorul Sfântului Arhanghel Mihail. Iar elinul acela, văzând tămăduirea fiicei sale s-a bucurat foarte și, nepregetând deloc, s-a botezat îndată cu fiica și cu toți casnicii săi, care veniseră cu dânsul. Iar ca semn de mulțumire a zidit deasupra izvorului aceluia o biserică frumoasă, afierosindu-o întru numele Sfântului Arhanghel Mihail, voievodul, mai marele puterilor cerești și înfrumusețându-o cu toată buna podoabă și rugându-se în ea destul, s-a întors la locul său.

În anul al nouăzecilea de la zidirea bisericii aceleia, a venit la Ierapole un copil mic, având zece ani de la nașterea sa, cu numele Arhip, născut din părinți creștini și crescut în bunăcredință și a început a viețui lângă acea biserică a Sfântului Arhanghel Mihail, făcând slujba de aprinzător de lumânări. Așa a pus început vieții sale, că de când se nevoia lângă biserica aceea, slujind lui Dumnezeu, n-a gustat nimic din mâncărurile și băuturile mirenești, nici carne, nici vin, nici pâine nu mânca, ci numai verdețuri de pustie pe care, adunându-le și fierbându-le, le mânca o dată pe săptămână, fără sare, iar băutura lui era o măsură mică de apă.

Cu o răbdare ca aceasta și-a înfrânat trupul prin acest fel de fapte bune, îndreptându-se pe sine din tinerețe și până la bătrânețe, petrecând neschimbat în ele, unindu-se cu totul cu Dumnezeu și asemănându-se vieții celor fără de trup, deși se afla în trup. Hainele lui nu erau de mult preț. Avea numai două rase. Cu una se îmbrăca, iar cu cealaltă își acoperea patul care era așternut cu pietre ascuțite și-l acoperea cu rasa pentru ca cei ce intrau în casa lui să nu vadă asprimea pietrelor. Iar căpătâiul lui era un sac umplut cu mărăcini.

Așa era așternutul acestui fericit nevoitor și aceasta era odihna lui. Iar când avea trebuință de somnul firesc își punea mult ostenitul trup pe acele aspre pietre și pe spini, somnul lui fiind trezire mai mult decât somn și odihna lui chin mai mult decât odihnă. Că, ce ușurare poate fi trupului să se culce pe pietre vârtoase și ce fel de somn este acela ca să-și odihnească cineva capul pe spini? El își schimba haina o dată pe an. Cu rasa pe care o avea pe trup, își acoperea patul, iar cu cealaltă, care era pe pat, se îmbrăca. După un an își schimba rasele tot la fel. Și nu avea odihnă, ziua și noaptea obosindu-și trupul și păzindu-și sufletul de cursele vrăjmașului.

Trecând calea cea strâmtă și cu necazuri, se ruga lui Dumnezeu, zicând: "Nu mă lăsa pe mine, Doamne, ca de bucuria cea deșartă să mă bucur pe pământ, nici să biruiască bunătățile lumii acesteia înaintea ochilor mei. Să nu-mi fie mie a mă veseli de vreun lucru vremelnic în această viață ci, umple-mi, Doamne, ochii mei de lacrimi duhovnicești și umilește inima mea. Îndreaptă căile mele și-mi dă mie ca până în sfârșit să mă zdrobesc pe sine-mi și să robesc trupul meu duhului. Că ce-mi folosește mie trupul acesta care acum este și pe urmă va putrezi ca o floare, care dimineața înflorește, iar spre seară se usucă? Deci dă-mi mie, Doamne, să mă nevoiesc la cele care folosesc sufletului și mijlocesc viața cea veșnică".

Întru acestea învățându-se fericitul Arhip și vorbind cu Dumnezeu prin rugăciunea cea cu osârdie, s-a făcut un înger al Lui pe pământ, petrecând viață cerească. Și se îngrijea nu numai de mântuirea sa, ci și de a multora, căci boteza pe cei necredincioși, întorcându-i la Hristos. Văzând acest lucru, elinii cei fără de Dumnezeu s-au pornit spre zavistie, nesuferind să vadă minunile slăvite care se făceau prin sfânta apă. Pe sfântul bărbat ce petrecea acolo îl urau, năvălind asupra lui, adeseori îl ocărau, trăgându-l de păr și de barbă și trântindu-l la pământ, îl târau, călcându-l cu picioarele și batjocorindu-l în multe feluri, îl izgoneau să plece de acolo. Iar fericitul Arhip cel cu sufletul tare ca un diamant, pe toate acestea le suferea cu vitejie de la închinătorii de idoli și nu s-a depărtat de la sfânta biserică, slujind lui Dumnezeu cu cuvioșie și în nerăutatea inimii sale, îngrijindu-se de mântuirea sufletelor omenești.

Odată, adunându-se necurații, se sfătuiră: "De nu vom astupa cu pământ apa aceea și pe omul acela de nu-l vom ucide, toți zeii noștri vor fi defăimați cu desăvârșire de către cei ce se tămăduiesc acolo". Și s-au dus mulți elini adunați să astupe cu pământ apa ceea făcătoare de minuni și pe acel om nevinovat, pe fericitul Arhip să-l ucidă. Dar, ajungând la acel loc sfânt, se depărțiră în două. Unii s-au repezit la biserică și la izvor, iar alții s-au sârguit spre casa robului lui Dumnezeu, ca să-l ucidă. Însă Domnul, Cel ce nu lasă toiagul păcătoșilor peste soarta drepților, a păzit pe robul său de acei ucigași, căci de năpraznă le-a amorțit lor mâinile și n-au putut să le ridice asupra cuviosului. Iar din apă a arătat o necunoscută minune că, atunci când necurații se apropiaseră de izvor, îndată a ieșit din el o pară de foc și, repezindu-se la ei, i-a alungat departe. Și așa acei elini fărădelege s-au îndepărtat tot cu rușine de la izvorul acela făcător de minuni și de la cuviosul Arhip, însă nu încetau scrâșnind cu dinții și lăudându-se că o să piardă izvorul acela, biserica și pe slujitorul ei.

Era la locul acela un râu curgând la stânga bisericii al cărui nume era Hristos. Pe acesta au cugetat nelegiuiții să-l îndrepte asupra acelui loc sfânt, ca izvorul, amestecându-se cu apa râului, să-și piardă puterea făcătoare de minuni. Când începură să-și pună în lucrare acel gând rău, oprind curgerea râului ca să schimbe apa, acoperind izvorul, îndată râul, cu porunca lui Dumnezeu și-a făcut altă cale apelor sale și a curs pe la dreapta bisericii. Iar ei, umplându-se iarăși de rușine, s-au întors la locurile lor.

Erau acolo alte două râuri curgând despre răsărit și apropiindu-se de locul cel sfânt la o depărtare ca la trei stadii; numele unui râu, Licocaper, iar al altuia, Kufos. Aceste două râuri izbindu-se de marginea unui munte mare, s-au împreunat amândouă într-unul și abătându-se în dreapta, curgea spre partea Likiei. Atotvicleanul diavol a băgat în inimile acelor oameni răi acest sfat: ca pe amân-două aceste râuri să le îndrume asupra locului făcător de minuni, ca astfel curgerea lor să strice biserica Sfântului Arhanghel Mihail și să acopere cu apele acelea sfântul izvor, înecând pe Cuviosul Arhip. Locul era potrivit spre pornirea apei într-acolo, pentru că râurile acelea se pogorau de la înălțime mare în jos, iar biserica era la un loc tot mai jos.

Sfătuindu-se necurații, se adunară din toate cetățile mulțime fără de număr și întâlnindu-se în satul Laodichiei, s-au dus la biserică. Aproape de altarul bisericii era o piatră, având lățimea și înălțimea fără de măsură, iar adâncimea în pământ nesfârșită. Deci, au săpat un șanț adânc și larg începând de la acea piatră la muntele acela sub care râurile se împreunaseră. Săpând cu mare osteneală și terminând albia pe care trebuia să îndrume apele asupra bisericii, au ieșit pâraiele acelea, ca să se adune apă multă și s-au ostenit în acea deșertăciune a lor vreme de zece zile. Iar cuviosul Arhip, văzând lucrul acela al lor, a căzut la pământ în biserică, rugându-se lui Dumnezeu cu lacrimi și chemând în ajutor pe cel cald folositor, pe Sfântul Arhanghel Mihail, ca să-și păzească locul de înecarea apei și să nu se bucure vrăjmașii cei ce voiau să piardă sfințenia Domnului și zicea: "Nu voi fugi de la locul acesta sfânt nici nu voi ieși din biserică, ci aici să mor și eu, de va voi Domnul să fie înecat locașul acesta".

Când s-au sfârșit acele zece zile și apele s-au înmulțit foarte mult, au săpat necurații elini acel loc singur pe unde era să se pornească apele spre calea cea pregătită și îndrumară apele asupra sfintei biserici îngerești în ceasul întâi al nopții. Iar ei alergând, au stat sus din partea stângă, vrând să vadă înecarea locului sfânt. Și au sunat apele ca un tunet, rostogolindu-se cu freamăt mare. Iar Cuviosul Arhip, fiind în biserică la rugăciune și auzind vuietul apei, a strigat mai cu dinadinsul către Dumnezeu și către Sfântul Arhanghel Mihail, cerând milă și ajutor, ca să nu fie înecat sfântul loc și să nu se veselească vrăjmașii, ci să se rușineze necurații, să se preamărească numele Domnului și să se laude puterea și sprijinirea cea îngerească. Și a cântat psalmul lui David, zicând: "Ridicat-au râurile, Doamne, ridicat-au râurile glasurile lor, ridica-vor râurile valurile lor de glasuri de ape multe. Minunate sunt înălțările mării, minunat este întru cele înalte Domnul. Casei tale se cuvine sfințenie, Doamne, întru lungime de zile" (Ps 92, 4-7).

Când grăia acestea Sfântul Arhip, a auzit un glas poruncindu-i să iasă din biserică. Deci, ieșind sfântul din biserică, a văzut pe păzitorul neamului creștinesc, pe cel cald folositor, pe Sfântul Arhanghel Mihail, în chip omenesc, prea minunat și prea luminat, precum s-a arătat oarecând proorocului Daniil, și neputând să caute spre el a căzut de frică la pământ. Iar el a zis către dânsul: "Îndrăznește și nu te teme! Scoală-te și vino la mine aici și vei vedea puterea lui Dumnezeu în apele acelea". Și sculându-se fericitul Arhip s-a apropiat cu frică de arhanghelul puterilor cerești și a stat de-a stânga după porunca lui și a văzut un stâlp de foc de la pământ până la cer. Iar când s-au apropiat apele, și-a ridicat arhanghelul dreapta sa și a însemnat cu semnul crucii peste fața apelor, zicând: "Să stați acolo!" Și îndată s-au oprit apele și s-a împlinit cuvântul cel proorocesc: "Văzutu-te-au apele și s-au temut"; au stat râurile ca un zid de piatră și s-au înălțat în sus ca un munte înalt. Și întorcându-se arhanghelul la piatra aceea mare, care era aproape de altar, a lovit într-însa cu toiagul pe care îl avea în mâini, însemnând spre dânsa semnul Crucii și îndată s-a făcut un tunet mare și s-a cutremurat pământul și piatra aceea s-a despicat în două și s-a făcut în piatră o prăpastie mare. Și a zis Sfântul Mihail: "Aici să se sfărâme toată puterea cea protivnică și să fie izbăvire de toate răutățile tuturor celor ce vor alerga cu credință!"

Acestea zicând, a poruncit fericitului Arhip să treacă de partea dreaptă, și stând cuviosul în partea dreaptă, Sfântul Mihail a zis cu mare glas către ape: "Să intrați în strâmtoarea aceasta!" Și îndată au curs apele în ruptura pietrei, huind. De atunci totdeauna s-a făcut cale pâraielor acelora piatra aceea, iar vrăjmașii, stând de partea stângă, vrând a vedea înecarea sfintei biserici, au încremenit de frică. Sfântul Arhanghel Mihail, păzind așa biserica și pe Cuviosul Arhip de înecarea apei, s-a suit la cer, iar fericitul a înălțat mulțumire lui Dumnezeu pentru minunea aceea prea slăvită și a prea-mărit ajutorul păzitorului celui mare.

Deci se umplură de rușine toți protivnicii și s-a făcut bucurie mare credincioșilor care alergară la biserica cea îngerească și la izvorul cel minunat, dând laudă lui Dumnezeu împreună cu Cuviosul Arhip. Din acea vreme au așezat ca să se prăznuiască acea zi în care s-a făcut acea prea sfințită minune prin arătarea îngerească. Iar Cuviosul Arhip a petrecut de aici înainte în acel loc, mai cu dăruire, slujind lui Dumnezeu ani îndestulați și s-a mutat la Dumnezeu cu pace, având șaptezeci de ani de la nașterea sa. A fost îngropat de credincioși în același loc sfânt care de la minunea pomenită mai înainte s-a numit Hones, adică mistuire, pentru că acolo s-au mistuit apele în piatră.

04/09/2026
4 Septembrie-Icoană Maicii Domnului 'Rugul Aprins"In mijloc e Maica Domnului cu Pruncul, intr-o stea cu 8 colturi. 4 col...
04/09/2026

4 Septembrie-Icoană Maicii Domnului 'Rugul Aprins"

In mijloc e Maica Domnului cu Pruncul, intr-o stea cu 8 colturi. 4 colturi sunt rosii - focul, 4 sunt verzi - rugul neatins.
Pe colturile rosii: cei 4 Evanghelisti (ingerul - Matei, leul - Marcu, boul - Luca, vulturul - Ioan)
Pe colturile verzi: Sfintii Ingeri
La margini: Moise in fața rugului, Isaia cu carbunele aprins, Iezechiel cu poarta incuiata, si Iacob cu scara care urca la cer.

Maica Domnului tine in mână chiar scara lui Iacob - ea este scara care ne urca din nou la cer.

Astăzi ,Biserica Ortodoxa Română prăznuiește pentru prima dată oficial această icoană făcătoare de minuni ocrotitoarea Manastirii Antim și a Rugului Aprins de la mânăstirea noastră din Bucuresti-miscare de rezistență duhovnicească a Părintelui Sofian și a marilor noștri duhovnici.
Maica Domnului din Rugul cel nears să ne păzească casele de foc și inimile de deznădejde!
Precum rugul arde și nu se mistuie,asa Fecioara Te-a născut și a rămas Fecioară.
,

Astazi, Biserica Ortodoxa praznuieste inceputul anului nou bisericesc!Să ne rugăm ca Domnul să binecuvanteze cununa anul...
01/09/2026

Astazi, Biserica Ortodoxa praznuieste inceputul anului nou bisericesc!

Să ne rugăm ca Domnul să binecuvanteze cununa anului cu bunatatea Sa, să ne daruiasca pace, sanatate si credinta tare noua si familiilor
Doamne, binecuvanteaza cununa anului bunatatii Tale!

O, Preacurata Maică a Domnului, Imparateasa a toate!Auzi suspinul nostru cel dureros inaintea icoanei tale celei făcătoa...
19/08/2026

O, Preacurata Maică a Domnului, Imparateasa a toate!
Auzi suspinul nostru cel dureros inaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni.
Caută spre fiii tăi cei bolnavi și neputinciosi.
Tu, care esti grabnic vindecătoare, tămăduieste-ne pe noi.
Tu, care ai zdrobit puterea vrăjmașului, izbăveste-ne de toata boala si durerea.
Preasfanta Pantanassa, roaga-te Fiului tău să ne daruiasca sănătate sufletului și trupului,
ca sa-L slavim in veci. Amin!

Multumim tuturor care și-au găsit timp să vină la prohodul Maici Domnului și  la slujba Adormirii Maicii Domnului. Maica...
16/08/2026

Multumim tuturor care și-au găsit timp să vină la prohodul Maici Domnului și la slujba Adormirii Maicii Domnului.
Maica Domnului să vă răsplătească și să vă acopere cu omoforul său.

11/08/2026

Sfantul Nifon, patriarhul Constantinopolului

Sfantul Nifon este cinstit pe 11 august. Sfantul Ierarh Nifon s-a nascut in tinutul Peloponez din sudul Greciei, in perioada 1434-1440. A primit la botez numele Nicolae. Este tuns in calugarie de vestitul pustinc Antonie, moment in care primeste numele Nifon.

In anul 1483 este chemat la slujirea arhiereasca, in scaunul de Mitropolit al Tesalonicului, iar d**a numai trei ani, ajunge patriarh al Constantinopolului in locul lui Simeon, trecut la cele vesnice.

Sultanul Baiazid al II-lea l-a indepartat din scaun in anul 1488. Sfantul Nifon ajunge in Manastirea Sfantului Ioan Prodromul (Botezatorul) din insula prezenta in fata orasului Sozopolis (Bulgaria de azi). Aici a ridicat un schit si a petrecut pana in anul 1496 cand a fost chemat din nou la conducerea Patriarhiei Ecumenice. D**a numai doi ani si cateva luni, este din nou exilat de turci in Adrianopol. Aici il va cunoaste pe domnitorul Radu cel Mare al Tarii Romanesti (1495-1508). Radu cel Mare il va aduce in 1504 in Tara Romaneasca pentru a conduce si reorganiza Biserica. O insotire nelegiuita la Curtea Domneasca a lui Radu cel Mare, intre sora acestuia si un boier moldovean casatorit, a facut ca Sfantul Nifon sa se retraga la Manastirea Vatoped din Sfantul Munte, apoi la Manastirea Dionisiu, unde isi va da duhul pe 11 august 1508.

Cand Neagoe Basarab ajunge domnitor, aduce moastele Sfantului Nifon in Tara Romaneasca, spre curatirea si stergerea greselii lui Radu Voda. Gavriil Protul noteaza in lucrarea despre viata Sfantului Nifon: „Au dus, apoi, sicriul si l-au pus deasupra mormantului lui Radu Voda, rugandu-se toata noaptea, impreuna cu Neagoe Voda, sfintiei sale pentru iertarea pacatului lui Radu Voda, care fara dreptate a lepadat pre Sfantul de la sine si l-a gonit din tara. Si - mare minune! - spre sfarsitul utreniei, vrand Dumnezeu sa arate aievea iertarea pacatului lui Radu Voda si al altora, care facusera nevoie si scarba sfantului, a vazut singur Neagoe Voda descoperire ca aceasta de la Dumnezeu: s-au rupt scoabele cele de fier si acoperamantul mormantului lui Radu Voda si degraba s-au desfacut marmurile, iar dinlauntrul s-a ivit trupul lui Radu groaznic si intunecat, plin de puroi si de putoare. S-a deschis si sicriul sfantului Nifon si a izvorat de la sfantul izvor de apa, care a spalat tot trupul lui Radu Voda, aratandu-l luminat. Apoi toate incuietorile si pietrele singure s-au inchis si s-au aratat lui Neagoe si a facut mare multumire“.

Aratandu-i-se domnitorului in chip minunat aceasta impacare, a poruncit ca moastele sfantului Nifon sa fie asezate intr-un sicriu de argint, poleit cu aur si pietre scumpe si inapoiate Manastirii Dionisiu. Monahii acestei manastiri in semn de multumire, i-au daruit lui Neagoe Basarab capul si mana dreapta a Sfantului Nifon. Moastele au fost depuse in Manastirea Curtea de Arges, iar in anul 1949 au fost mutate in Biserica „Sf. Dumitru“, Catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se afla si in prezent.

Sfantul Nifon este primul sfant canonizat pe pamant romanesc si cel care a alcatuit Rugaciunea de Dezlegare care se citeste la Slujba inmormantarii.

Un mare dar oferit de catre Sfantul Ierarh Nifon spiritualitatii si culturii noastre este aparitia trilogiei macariene: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) si Tetraevangheliarul (1512), toate tiparite la indemnul sau.

Sfantul Nifon a fost Patriarh al Constantinopolului intre anii 1486-1488 și 1496-1498, iar Mitropolit al Țarii Romanești intre anii 1498 si 1505. Ajunge in 1502 in tara noastra, in vremea domniei lui Radu cel Mare. In 1503 a infiintat Episcopiile Ramnicului si Buzaului. A trecut la cele vesnice pe 11 august 1508. Mentionam ca in anul 1517, moastele sale au fost aduse in Tara Romaneasca de Sfantul Voievod Neagoe Basarab. A fost canonizat in anul 1517, in timpul domniei Sfantului Domnitor Neagoe Basarab.

07/08/2026

Sfînta Teodora de la Sihla

Această floare duhovnicească de mare preț și mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pămîntul binecuvîntat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vînători-Neamț, din părinți binecredincioși și iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei, Ștefan Joldea Armașul, avea dregătorie ostășească, așa cm și numele îl arată, fiind paznic al Cetății Neamțului și "armaș", adică făcător de arme pentru cei ce apărau vestita Cetate a Moldovei. Iar mama sa, al cărei nume nu ne este cunoscut, se îngrijea de cele pentru casă și de buna creștere, în frică de Dumnezeu, a celor două fiice, Teodora și Maghița (Marghiolița).

Fiica mai tînără s-a mutat curînd la Dumnezeu, iar fericita Teodora, ajungînd la vîrsta rînduită, a fost căsătorită de către părinți, împotriva voinței ei, cu un tînăr evlavios din Ismail. Dar, neavînd ei copii, iar sufletul Teodorei fiind rănit de dragoste pentru Mirele ei Iisus Hristos încă din copilărie, ardea de dorința unei vieți cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu. La aceasta o îndemna atît duhovnicul și firea ei singuratică, cît și rîvna pentru rugăciunea de taină și amintirea marilor sihaștri ce se nevoiau în acea vreme prin pădurile și munții din ținutul Neamț - vechii ei sfătuitori. Astfel, fericita Teodora a îmbrățișat cinul monahal la Schitul Vărzărești-Vrancea, iar după doi ani și soțul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, sub numele de Eleodor. Așa a binevoit Dumnezeu să-i povățuiască pe amîndoi pe calea sfințeniei și a mîntuirii. Fiecare călugăriță din schit se nevoia cu mare rîvnă pentru Hristos, însă Cuvioasa Teodora, fiind aleasă și întărită de harul Duhului Sfînt, întrecea pe toate celelalte surori cu rugăciunea, cu smerenia și cu nevoința duhovnicească.

După cîțiva ani, năvălind turcii în părțile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzărești. Atunci toate surorile din obște s-au risipit în pădurile seculare din partea locului, așteptînd să treacă primejdia și mînia lui Dumnezeu. La fel a făcut și Cuvioasa Teodora. S-a retras în munții Vrancei împreună cu stareța ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mîna lui Dumnezeu, în post și rugăciune, răbdînd multe ispite de la diavoli, foame, frig și tot felul de încercări.

Răposînd stareța ei, fericita Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeiești, a părăsit munții Vrancei și s-a retras în patria ei mult iubită din părțile Neamțului, pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihăstria și Sihla. După ce mai întîi s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mînăstirea Neamț, egumenul lavrei a trimis-o la Sihăstria să urmeze sfatul egumenului de acolo. Cu binecuvîntarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihăstriei, fericita Teodora a fost încredințată duhovnicului Pavel, care a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla, sfătuind-o că de va răbda asprimea vieții pustnicești, să rămînă acolo pînă la moarte; iar de nu va putea suferi ispitele și frigul iernii, să se așeze la o sihăstrie de călugărițe.

Așa a ajuns fericita Teodora în munții Sihlei. Apoi un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, nu departe de schit și de peștera care îi poartă numele pînă astăzi. Acolo s-a nevoit Cuvioasa cu bărbăție mulți ani, ostenindu-se singură în post și rugăciuni de toată noaptea, în lacrimi și mii de metanii, uitată de lume, îndurînd multe ispite și năluciri de la diavoli, foame, lipsă, gînduri și, mai ales, frigul aspru al iernii. Numai Cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din cînd în cînd, o mărturisea, o îmbărbăta, o împărtășea cu Sfintele Taine și îi ducea cele de trebuință.

După un timp a răposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, într-o mică colibă pustnicească, iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, căci nimeni nu știa locul și aspra ei nevoință. Cu timpul i s-au rupt și hainele, iar ca hrană avea doar măcriș, fructe de pădure și alune. În această școală a liniștii și nevoinței a dobîndit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării și al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu mai suferea nici de frig, nici de foame; nici diavolii nu o mai puteau birui, căci dobîndise darul facerii de minuni și era ca un diamant strălucitor în munții Sihlei, fiind uitată de oameni, însă umbrită de darul Duhului Sfînt.

Odată, năvălind turcii să prade mînăstirile și satele, au ajuns pînă la Sihla, iar Sfînta Teodora s-a adăpostit în peștera ei din apropiere. Descoperind-o, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mîinile lor, zicînd: "Doamne, scapă-mă din mîinile păgînilor!" În clipa aceea, prin minune, s-a crăpat stînca din fundul peșterii, așa cm se vede pînă astăzi, iar mireasa lui Hristos, ascunzîndu-se în pădure, s-a izbăvit de moarte. În această peșteră s-a nevoit Sfînta Teodora în ultimii ani ai vieții sale, rugîndu-se neîncetat lui Dumnezeu cu rugăciunea cea de taină a inimii, încît i se lumina fața, iar trupul ei se ridica de la pămînt, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp în timp păsările cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, fărîmituri de pîine de la trapeza schitului Sihăstriei, iar apă bea din scobitura unei stînci din apropiere, numită pînă astăzi "Fîntîna Sfintei Teodora".

Ajungînd Sfînta Teodora aproape de sfîrșitul vieții și cunoscînd că o cheamă Hristos la cereștile locașuri, unde este odihna și desfătarea tuturor sfinților, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtășească cu Preacuratele Taine, înainte de obștescul sfîrșit. Astfel, cu rînduială de sus, egumenul Sihăstriei a observat că păsările duceau fărîmituri spre Sihla și a trimis doi frați să vadă unde anume se duc, căci gîndea că trăiește în munții Sihlei un sihastru sfînt.

Astfel mergînd ei, i-a cuprins noaptea și, rătăcind în pădure, se rugau și așteptau să se facă ziuă. Apoi, observînd înaintea lor o rază de lumină, ce se ridica ca un stîlp la cer, s-au apropiat și au văzut o femeie luminată la chip înălțată de la pămînt și rugîndu-se cu mîinile în sus. Era Sfînta Teodora. Atunci cuvioasa, cunoscînd venirea lor, a mulțumit lui Dumnezeu, zicînd: "Mulțumesc, Ție Doamne, că m-ai ascultat!" Apoi a zis celor doi frați: "Nu vă temeți, fraților, căci sînt o smerită roabă a lui Hristos! Dar mai întîi aruncați-mi o haină să mă îmbrac, că sînt goală!"

Apoi, chemîndu-i, le-a spus viața și sfîrșitul ei apropiat și le-a poruncit, zicînd: "Coborîți la Sihăstria și spunți egumenului să trimită pe duhovnicul Antonie și pe ierodiaconul Lavrentie cu Trupul și Sîngele lui Hristos!" Iar ei i-au spus: "Cum să ajungem la schit noaptea, căci nu cunoaștem drumul?" Atunci Sfînta Teodora le-a răspuns: "Mergeți după lumina care se vede înaintea voastră și numaidecît veți ajunge!"

Călăuziți de această lumină cerească, frații au ajuns repede la schit la miezul nopții, pe cînd toca de Utrenie. Iar dimineață s-au întors la peșteră cu ieromonahul Antonie și ierodiaconul Lavrentie, aducînd Preacuratele Taine. După ce Sfînta Teodora și-a făcut cuvenita spovedanie și și-a destăinuit viața, ostenelile și ispitele ei, a rostit Crezul, s-a închinat, a primit dumnezeieștile Taine și a rostit ultimele sale cuvinte, zicînd: "Slavă Ție, Doamne, pentru toate!" În clipa aceea Cuvioasa Teodora și-a dat fericitul ei suflet în brațele lui Hristos. Iar trupul ei, purtător de bună mireasmă a fost prohodit și a fost așezat cu cinste de cei doi părinți în peștera în care s-a nevoit.

Vestea despre viața, nevoința și mutarea la cele cerești a Sfintei Teodora s-a răspîndit repede în toate mînăstirile și satele din Moldova și chiar dincolo de hotarele ei. De aceea alergau la sfintele ei moaște din peșteră călugări și credincioși de prin sate, și mai ales cei bolnavi și se vindecau de suferințele lor, căci trupul ei preamărit cu neputrezirea, era izvorîtor de bună mireasmă și făcea minuni. Unii sărutau sfintele ei moaște; alții își așezau bolnavii de racla ei, iar alții se spălau cu apă din "Fîntîna Sfintei Teodora" și primeau ajutor și mîngîiere.

Moaștele Cuvioasei Teodora, numită și "pămînteana", a stat în peștera ei de la Sihla ca la 100 de ani, bucurîndu-se de o profundă venerare, mai mult decît alți sfinți români. Apoi ctitorii schitului Sihla din familia Cantacuzino, înnoind schitul, au așezat moaștele Sfintei Teodora, din peșteră în biserica de lemn, unde se închinau credincioșii.

După anul 1830, moaștele Sfintei Teodora au intrat în posesia familiei Sturza, care le-a așezat în raclă de argint și le-a dus în biserica satului Miclăușeni-Iași, zidită de ei. Iar în anul 1856, moaștele Sfintei Teodora au fost date Mînăstirii Pecersca din Kiev în schimbul unor veșminte arhierești și preoțești din fir, fiind depuse în catacombele ei, unde se află și astăzi. La racla Sfintei Teodora este scris în limbile slavonă și română: Sfeti Teodora Carpatina și Sfînta Teodora din Carpați.

Așa s-au înstrăinat moaștele Sfintei Teodora din patria ei, spre întristarea noastră a tuturor.

Aceasta este pe scurt viața Sfintei Teodora de la Sihla și acestea sînt faptele ei, prin care a bineplăcut lui Dumnezeu, numă-rîndu-se în cetele sfinților din cer, fiind socotită cea mai aleasă nevoitoare pe care a odrăslit-o vreodată țara noastră. Credincioșii din Moldova o cinstesc ca sfîntă de la început și merg adeseori în pelerinaj la peștera și chilia ei de la Schitul Sihla.

La 20 iunie, 1992, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe Sfînta Tordora de la Sihla, trecînd-o în rîndul sfinților, cu zi de prăznuire în calendar la 7 august.

Cu ale ei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mîntuiește pe noi toți, împreună cu țara și poporul cel binecredincios. Amin.

Notă - În tradiția locului și în unele însemnări se spune că fericitul ieromonah Eleodor, de la Poiana Mărului - Vrancea, fostul ei soț din tinerețe, auzind că Sfînta Teodora s-a nevoit în munții Sihlei, a venit să o vadă. Dar, auzind că a răposat, s-a închinat la peștera unde se aflau moaștele ei și a rămas la Schitul Sihla pînă la obștescul său sfîrșit, săvîrșind adeseori Sfînta Liturghie, fie în peșteră, fie în biserica mică de lemn de sub stînci

Adresse

Hauptstraße 41
Rastatt
76437

Öffnungszeiten

09:00 - 17:00

Telefon

+491741981200

Benachrichtigungen

Lassen Sie sich von uns eine E-Mail senden und seien Sie der erste der Neuigkeiten und Aktionen von Parohia Sf. Ioan Botezătorul Rastatt erfährt. Ihre E-Mail-Adresse wird nicht für andere Zwecke verwendet und Sie können sich jederzeit abmelden.

Die Kultstätte Kontaktieren

Nachricht an Parohia Sf. Ioan Botezătorul Rastatt senden:

Verknüpfungen

Teilen

Kategorie