Parohia Ortodoxă Română Dresden

Parohia Ortodoxă Română Dresden Slujbele se desfășoară în mod regulat, în fiecare duminică și sărbătoare, în capela cimitirului Striesen.

Parohia ortodoxă română „Buna Vestire” Dresden a luat ființă în luna martie a anului 2015, cu binecuvântarea IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Parohia cuprinde în jurisdicția sa, pe lângă Dresden, și celelalte orașe din estul Saxoniei: Bautzen, Meißen, Görlitz, Hoyerswerda, Riesa, Bischofswerda, Radebeul, Radeberg, etc. Toți credincioșii ortodocși români și de alte

naționalități sunt astfel invitați să ia parte la slujbele parohiei noastre, unde se desfășoară și programe pentru copii (cor, cateheză, ș.a.).

04/09/2026

Iubiți credincioși,

postez aici programul de slujbe pe care nădăjduiesc că le vom săvârși în această primă lună a anului bisericesc!
Dumnezeu să ne adune pe toți în rugăciune!

Cu binecuvântare,

Pr. Sebastian
0176 42924690
Program de slujbe și activități cultural-religioase în Parohia „Buna Vestire” Dresden

Sâmbătă, 5.09:
17.00: Cateheză în limba germană
18.00: Vecernie cu Litie și program de Spovedanie

Duminică, 6.09, a IV-a după Rusalii:
7.00: Utrenie și program de Spovedanie pentru credincioșii din afara Dresdei
9.00: Sfânta Liturghie
11.00: Școala parohială
11.30: Parastas
11.45: Ședință pentru organizarea în parohia noastră a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Germania (26-27 septembrie 2026)

Luni, 7.09:
18.00: Vecernie cu Litie la Praznicul Nașterii Maicii Domnului

Marți, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului:
5.00: Sfânta Liturghie

Miercuri, 9 septembrie:
18.00: Cercul biblic – cateheză în limba română

Vineri, 11 septembrie:
18.00: Paraclisul Maicii Domnului și program de Spovedanie

Sâmbătă, 12 septembrie:
17.00: Cateheză în limba germană
18.00: Vecernie cu Litie și program de Spovedanie

Duminică, 13 decembrie, Duminica de dinaintea Înălțării Sfintei Cruci:
7.00: Utrenie și program de Spovedanie pentru credincioșii din afara Dresdei
9.00: Sfânta Liturghie (și sfințirea cruciulițelor)
11.00: Școala parohială
11.30: Parastas
18.00: Vecernie cu Litie și program de Spovedanie

Luni, 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci (post aspru):
5.00: Sfânta Liturghie

Miercuri, 16 septembrie:
18.00: Cerc biblic (cateheză în limba română)

Vineri, 18 septembrie:
18.00: Acatistul Sfintei Cruci și program de Spovedanie

Sâmbătă, 19 septembrie:
17.00: Cateheză în limba germană
18.00: Vecernie cu Litie și program de Spovedanie

Duminică, 20 septembrie, de după Înălțarea Sfintei Cruci:
7.00: Utrenie și program de Spovedanie pentru credincioșii din afara Dresdei
9.00: Sfânta Liturghie
11.00: Școala parohială
11.30: Parastas
11.45: Ședință pentru organizarea Întălnirii tinerilor din 26-27 septembrie

Vineri, 25 septembrie:
17.00: Paraclisul Maicii Domnului și program de Spovedanie

Sâmbătă, 26 septembrie:
8.00: Acatistul Sfântului Duh
9.00: Sfânta Liturghie arhierească (în limba germană) – deschiderea oficială a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Germania – Dresden 2026 – invitat special: PS Sofian Brașoveanul.
Nu se săvărșește Vecernia.

Duminică, 27 septembrie:
7.00: Utrenia
9.00: Sfânta Liturghie slujită de către Preasfinția Sa, episcopul-vicar Sofian Brașoveanul. Festivitatea de încheiere a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Germania. Agapă pentru participanții la întâlnire.

Miercuri, 30 septembrie:
18.00: Cerc biblic (cateheză în limba română)

02/09/2026
01/09/2026

Iubiți credincioși,
după cm am amintit duminică la predica, săptămâna aceasta mă aflu la București, că delegat al Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord la Întâlnirea internațională a tinerilor ortodocși, alaturi de 18 tineri din Mitropolia noastră. Va îndemn să urmăriți festivitatea de deschidere a acestei importante întâlniri. Tinerețea se potrivește perfect in tânăra Catedrală Națională.
Dumnezeu sa vă binecuvinteze pe toți!
Pr. Sebastian

Iubiți credincioși,în acest sfârșit de săptămână vom avea următorul program de slujbe:Vineri, 28.08:18:00: Vecernie cu L...
28/08/2026

Iubiți credincioși,

în acest sfârșit de săptămână vom avea următorul program de slujbe:

Vineri, 28.08:
18:00: Vecernie cu Litie și program de Spovedanie

Sâmbătă, 29.08, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul:
8.15: Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul
9.00: Sfânta Liturghie
11: Parastas
18.00: Vecernie cu Litie și program de Spovedanie

Duminică, 30.08, a XIII-a după Rusalii:
7.00: Utrenia
9.00: Sfânta Liturghie
11.00: Școala parohială
11.15: Te-Deum la începutul Noului An bisericesc (1 septembrie)
11.45: Trisaghion (Parastas pe scurt)
12.00: Ședință de Consiliu parohial – organizarea Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Germania și discuții referitoare la achiziționarea/construirea unei biserici

Toate slujbele se vor săvârși în capela cimitirului Striesen, adresa: Gottleubaerstr. 2, 01277 Dresden.

Vă așteptăm cu drag!

Cu binecuvântare,

Pr. Sebastian-Vasile Schipor
017642924690
[email protected]

31/07/2026

Program de slujbe și activități misionar-catehetice în Parohia „Buna Vestire” Dresden
August 2026

Sâmbătă, 1 august, Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului:
9.30: Sfânta Liturghie slujită de comunitatea ortodoxă georgiană.
18.00: Vecernie cu Litie și program de Spovedanie.

Duminică, 2 august, a IX-a după Rusalii:
6.30: Utrenia
8.30: Sfânta Liturghie (va fi o zi foarte călduroasă cu temperaturi foarte ridicate, așa că vom începe slujba mai devreme).
10.30: Școala parohială.
11.00: Parastas.

Miercuri, 5 august:
17.30: Acatistul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul
18.00: Priveghere la Praznicul Schimbării la Față al Domnului

Joi, 6 august, Schimbarea la Față:
5.00: Sfânta Liturghie
18.00: Vecernie cu Litie la sărbătoarea Sfintei Teodora de la Sihla

Vineri, 7 august, Sfânta Teodora de la Sihla:
5.00: Sfânta Liturghie
18.00: Acatistul Sfintei Teodora de la Sihla și program de Spovedanie

Sâmbătă, 8 august:
17.00: Cateheză în limba germană (întâlnire ATORG Dresden)
18.00: Vecernie cu Litie și program de Spovedanie

Duminică, 9 august, a X-a după Rusalii:
7.00: Utrenia
9.00: Sfânta Liturghie
11.00: Școala parohială
11.30: Parastas

Miercuri, 12 august:
18.00: Cerc biblic (cateheză în limba română)

Vineri, 14 august:
18.00: Priveghere la Praznicul Adormirii Maicii Domnului și program de Spovedanie

Sâmbătă, 15 august, Adormirea Maicii Domnului:
8.15: Acatistul Maicii Domnului
9.00: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie
18.00: Vecernie cu Litie și program de Spovedanie

Duminică, 16 august, a XI-a după Rusalii, Sfinții Martiri Brâncoveni:
7.00: Utrenia
9.00: Sfânta Liturghie
11.00: Școala parohială (cateheză pentru copii)
11.30: Parastas
12.00: Ședință de consiliu parohial pentru organizarea Întâlnirii tinerilor ortodocși din Germania în perioada 25-27 setembrie 2026)
Miercuri, 19 august:
18.00: Cerc biblic (cateheză în limba română)

Vineri, 21 august:
18.00: Acatistul Sfântului Gheorghe Pelerinul și program de Spovedanie

Sâmbătă, 22 august:
17.00: Cateheză în limba germană
18.00: Vecernie cu Litie și program de Spovedanie

Duminică, 23 august, a XII-a după Rusalii:
7.00: Utrenia
9.00: Sfânta Liturghie
11.00: Școala parohială
11.30: Parastas

Miercuri, 26 august:
18.00: Cerc biblic (cateheză în limba română)

Vineri, 28 august:
18.00: Priveghere la Praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botrzătorul și program de Spovedanie

Sâmbătă, 29 august, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul:
8.15: Acatistul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
9.00: Sfânta Liturghie
17.00: Cateheză în limba germană
18.00: Vecernie cu Litie și program de Spovedanie

Duminică 30 august:
7.00: Utrenie
9.00: Sfânta Liturghie
11.00: Școala parohială
11.30: Parastas

Vă așteptăm cu drag la biserică! Adresa capelei este: Gottleubaerstr. 2, 01277 Dresden

Cu binecuvântare,
Pr. Sebastian Schipor
017642924690

24/07/2026

Iubiți credincioși,

în sfârșitul acesta de săptămănă nu vă veți putea încă spovedi la biserică, deoarece mă aflu încă în țară, în concediu. Duminica aceasta însă (26 iulie) va sluji în capela din Striesener Friedhof (Gottleubaerstr. 2, 01277 Dresden) părintele Rostislav Evenko, în limba slavonă. Strana va da răspunsurile în limba română.
Programul de slujbe este acesta:
8.00: Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos
9.00: Sfânta Liturghie
11.00: Parastas
11.30 (12.00 ?): Botez
Vă îndemn cu drag să luați parte la Sfânta Liturghie și să nu lăsați să treacă o duminică fără să călcați pragul locașului de rugăciune!

Cu binecuvântare,
Pr. Sebastian Schipor
017642924690

01/07/2026

Iubiți credincioși,
postez aici programul de slujbe pe luna aceasta.

Program de slujbe și activități religioase în Parohia ortodoxă română „Buna Vestire” din Dresden
iulie 2026

Miercuri, 1.07:
18:00: Cateheză în limba germană și program de Spovedanie

Vineri, 3.07:
18.00: Sfințirea mică a Apei și program de Spovedanie

Sâmbătă, 4.07:
15.30: Botez – Ecaterina Oprea
18.00: Cununie
19.30: Vecernie și program de Spovedanie

Duminică, 5.07, a V-a după Rusalii:
7.00: Utrenia și program de Spovedanie
9.00: Sfânta Liturghie
11.00: Școala parohială
11.15: Rugăciuni pentru călătorie
11.30: Parastas

În perioada 6.07-29.07 voi fi plecat în România (Pr. Sebastian).

Duminică, 12.07, a VI-a după Rusalii (slujește părintele Iulian Dascălu):
7.00: Utrenie
9.00: Sfânta Liturghie
11.00: Parastas

Duminică, 19.07 și luni, 20.07, nu se săvârșesc slujbe în parohia noastră.

Duminică, 26 iulie, a VI-a după Rusalii:
8.00: Acatistul Sf. Ilie Tesviteanul
9.00: Sfânta Liturghie (slujește Pr. Rostislav Evenko)
11.00: Parastas

Vineri, 31 iulie:
Paraclisul Maicii Domnului și program de Spovedanie

Vă așteptăm cu drag la biserică!

Pr. Sebastian
017642924690

26/06/2026

Iubiți credincioși,

există câteva schimbări în programul de slujbe al acestui sfârșit de iunie atât de torid.
Mai jos postez programul revizuit.

Vineri, 26 iunie:
18.00: Acatistul Sf. Ioan Botezătorul și program de Spovedanie

Sâmbătă, 27 iunie:
18.00: Vecernie și program de Spovedanie

Duminică, 28 iunie:
7.30: Acatistul Sfinților Apostoli
8.15: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie
10.00: Trisaghion (Parastasul pe scurt)
19.00: Vecernia cu Litie la Praznicul Sf. Apostoli

Luni, 29 iunie, Praznicul Sfinților Apostoli:
5.00: Sfânta Liturghie
6.30: Trisaghion și pomeniri pentru vii

Vă așteptăm cu drag la biserică!

Pr. Sebastian

Iubiți credincioși,vă reamintesc: astăzi, de la ora 17.30, vom săvârși în capela din Striesener Friedhof (Gottleubaerstr...
19/06/2026

Iubiți credincioși,
vă reamintesc: astăzi, de la ora 17.30, vom săvârși în capela din Striesener Friedhof (Gottleubaerstr. 2, 01277 Dresden) Taina Sfântului Maslu în sobor de preoți, iar de la ora 18.30, părintele protos. dr Ioan Popoiu, consilier-cultural al Mitropoliei noastre, își va prezenta câteva dintre cărțile publicate de sfinția sa și va răspunde (în română și germană) la întrebările dumneavoastră, după cm veți citi în anunțul de mai jos.
Vă așteptăm cu drag!
Pr. Sebastian
107642924690

16/06/2026

Adresse

Gottleubaerstraße 2
Dresden
01277

Benachrichtigungen

Lassen Sie sich von uns eine E-Mail senden und seien Sie der erste der Neuigkeiten und Aktionen von Parohia Ortodoxă Română Dresden erfährt. Ihre E-Mail-Adresse wird nicht für andere Zwecke verwendet und Sie können sich jederzeit abmelden.

Die Kultstätte Kontaktieren

Nachricht an Parohia Ortodoxă Română Dresden senden:

Verknüpfungen

Teilen

Kategorie