05/06/2026
Dragi frați și surori în Hristos,
În aceste zile, când pe internet circulă multe imagini, cuvinte, acuzații și judecăți, simt nevoia să vă scriu câteva gânduri cu durere, dar și cu nădejde. Nu pentru a apăra păcatul, nu pentru a acoperi adevărul și nici pentru a justifica ceea ce este nedemn, ci pentru a ne aduce aminte că noi, ca fii ai Bisericii, suntem chemați mai întâi la rugăciune, la discernământ și la pază asupra inimii noastre.
Internetul aprinde foarte repede judecata. O imagine, o vorbă, o acuzație sau o știre poate tulbura sute și mii de suflete. Unii se smintesc, alții se grăbesc să condamne, alții trag concluzii asupra întregii Biserici, asupra tuturor preoților, asupra tuturor episcopilor, asupra credinței însăși. Dar trebuie să fim foarte atenți: Biserica nu este proprietatea oamenilor, nici a preoților, nici a ierarhilor, nici a noastră. Biserica este Trupul lui Hristos.
Sfântul Apostol Pavel spune limpede: „Voi sunteți trupul lui Hristos și mădulare fiecare în parte” (1 Corinteni 12, 27). De aceea, atunci când un mădular este rănit, nu ne bucurăm, nu aruncăm cu pietre, nu sfâșiem și mai tare trupul, ci plângem, ne rugăm și cerem luminare de la Dumnezeu.
Să nu uităm că și în vremea Mântuitorului existau oameni religioși care aveau funcții, cinste și putere, dar care L-au judecat pe Hristos, L-au batjocorit, L-au condamnat și L-au dat la moarte. Fariseii și cărturarii, care trebuiau să fie călăuze ale poporului, au ajuns uneori să fie împotriva Adevărului. Dar tot din rândul fariseilor a fost și Nicodim, omul care a venit noaptea la Iisus, cu inimă sinceră, căutând lumina. Iar Domnul i-a vorbit despre nașterea de sus și despre viața veșnică: „De nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3, 3).
Aceasta ne arată că nu putem judeca pe toți după căderea unuia, nici nu putem arunca asupra întregii Biserici umbra unei situații tulburi. Au existat și există oameni care greșesc, oameni care smintesc, oameni care prin faptele sau cuvintele lor Îl răstignesc din nou pe Hristos în ochii lumii. Dar există și preoți buni, ierarhi buni, monahi buni, creștini buni, oameni smeriți și necunoscuți, care se roagă, slujesc, mângâie, spovedesc, ridică suflete, hrănesc săraci, vizitează bolnavi și țin vie flacăra credinței.
Mântuitorul nu ne-a spus că în Biserică nu vor exista sminteli. Dimpotrivă, El ne-a avertizat: „Vai lumii din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7). Dar același Hristos ne spune și: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați” (Matei 7, 1). Asta nu înseamnă să numim răul bine, nici să închidem ochii în fața păcatului. Înseamnă să nu ne așezăm noi în locul Judecătorului, să nu condamnăm înainte de a cunoaște adevărul și să nu transformăm durerea Bisericii în bârfă, batjocură sau ură.
În astfel de momente, creștinul nu trebuie să fie nici naiv, nici răutăcios. Trebuie să fie treaz. Să aștepte adevărul, să nu creadă orice, să nu răspândească mai departe lucruri care pot răni, sminti sau distruge suflete. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Toate să le încercați; țineți ce este bine” (1 Tesaloniceni 5, 21). Iar Sfântul Apostol Iacov spune: „Limba este un mic mădular, dar cu mari lucruri se fălește” (Iacov 3, 5). Cât de mult poate răni o vorbă spusă la mânie! Cât de mult poate aprinde un mesaj trimis fără discernământ!
Să ne rugăm ca, dacă cele spuse și arătate nu sunt adevărate, Dumnezeu să descopere adevărul și să rușineze minciuna. Iar dacă există ceva adevărat, să ne rugăm ca Dumnezeu să aducă pocăință, vindecare, îndreptare și curățire. Pentru că scopul creștinului nu este distrugerea omului, ci mântuirea lui. Hristos nu S-a bucurat de căderea nimănui. El a plâns pentru Ierusalim. El l-a ridicat pe Petru după lepădare. El a iertat pe femeia prinsă în păcat, spunându-i: „Nici Eu nu te osândesc. Mergi; de acum să nu mai păcătuiești” (Ioan 8, 11).
Să nu uităm că Sfântul Apostol Petru s-a lepădat de Hristos de trei ori. Și totuși, prin pocăință, lacrimi și iubirea Domnului, a fost ridicat și a devenit stâlp al Bisericii. Aceasta nu înseamnă că păcatul nu contează, ci că pocăința este mai mare decât prăbușirea, atunci când omul se întoarce cu adevărat la Dumnezeu.
Fraților, să nu lăsăm tulburarea să ne fure credința. Să nu confundăm Biserica lui Hristos cu slăbiciunile unor oameni. Preoții, episcopii, credincioșii, toți suntem oameni supuși ispitelor, dar Hristos rămâne sfânt. Biserica rămâne corabia mântuirii, chiar dacă în ea se află oameni bolnavi care au nevoie de vindecare. Nu părăsim spitalul pentru că există bolnavi în el. Dimpotrivă, acolo căutăm doctoria.
Să ne păzim de cuvinte grele. Să nu spunem: „Asta este Biserica.” Nu. Biserica este Hristos prezent în lume. Biserica este Sfânta Liturghie. Biserica este Sfântul Potir. Biserica este Maica Domnului, sfinții, mucenicii, cuvioșii, mamele care se roagă pentru copiii lor, bătrânii care aprind o lumânare cu lacrimi, copiii care învață Tatăl nostru, preoții care slujesc cu frică de Dumnezeu și credincioșii care duc o cruce nevăzută.
În aceste zile, mai mult ca oricând, să ne rugăm:
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzește Biserica Ta de dezbinare, de minciună, de sminteală și de judecată. Luminează pe cei tulburați, întărește pe cei slabi, ridică pe cei căzuți, descoperă adevărul și dăruiește tuturor pocăință, pace și mântuire. Nu ne lăsa să ne pierdem credința din pricina slăbiciunilor omenești, ci ajută-ne să privim mereu spre Tine, Cel răstignit și înviat. Amin.
Să rămânem uniți, să nu răspândim tulburare, să nu hrănim judecata, ci să ne rugăm cu durere și cu nădejde. Pentru că ultimul cuvânt nu îl are internetul, nu îl are scandalul, nu îl are judecata oamenilor, ci îl are Hristos, Care a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).
