Parohia Ortodoxă Română Köln/ Adresa: Decksteinerstr. 7, 50935 Köln

Parohia Ortodoxă Română Köln/ Adresa: Decksteinerstr. 7, 50935 Köln Kontaktinformationen, Karte und Wegbeschreibungen, Kontaktformulare, Öffnungszeiten, Dienstleistungen, Bewertungen, Fotos, Videos und Ankündigungen von Parohia Ortodoxă Română Köln/ Adresa: Decksteinerstr. 7, 50935 Köln, Orthodoxe Kirche, Decksteiner Str. 7, Colonge, Cologne.

Biserica ortodoxă română din orașul Köln, cartierul Lindenthal „Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Arhidiacon Ștefan și Sfânta Ursula cu Însoțitoarele ei" funcționează conform rânduielii și statutului Bisericii noastre Ortodoxe Române.

Prin Cântarea a 9-a din rugăciunea „Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” ne sunt puse la inimă următoarele gân...
04/09/2026

Prin Cântarea a 9-a din rugăciunea „Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” ne sunt puse la inimă următoarele gânduri: „Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, noi cei izbăviți prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup. Să nu întorci fața ta de la izvorul lacrimilor mele, Fecioară, care ai născut pe Hristos, Cel ce a șters toată lacrima de pe fața tuturor. Umple de bucurie inima mea, Fecioară, ceea ce ai primit plinirea bucuriei și ai pierdut grija păcatului. Cu strălucirea luminii tale luminează, Fecioară, negura neștiinței și o izgonește de la cei ce cu credință te mărturisesc pe tine Născătoare de Dumnezeu. Pe mine, care zac de boală în locul cel de răutate, tămăduiește-mă, Fecioară, și mă întoarce din boală în sănătate. O, prealuminate nor, Maica lui Dumne­zeu, pe cei ce se luptă cu noi surpă-i cu dreapta ta cea stăpânitoare și atotputernică, și celor ce sunt în necazuri le ajută, pe cei asupriți îi mântuiește și dezleagă de păcate pe cei ce se roagă ție, că toate le poți câte le voiești.” Hristos în mijlocul nostru, este și va fi! Vă port în gând și rugăciune! ❗️Distribuiți, vă rog, bunătatea și gândul bun în duhul smereniei lui Hristos!

Vă punem la inimă programul din perioada ❗️04–06 septembrie 2026❗️al slujbelor din cadrul Parohiei noastre (❗️Adresa: Decksteinerstr. 7, 50935 Köln, cartierul Lindenthal❗️).
Dați vă rog un click pe acest link și veți afla mai multe detalii: https://bisericaortodoxa.koeln/program-liturgic/.
Programul se actualizează săptămânal! Mulțumesc!

❗️Duminică, 06 septembrie 2026, în continuarea Sfintei Liturghii (ora 11:45), vom săvârși slujba la începerea anului școlar cu rugăciunile aferente acesteia.

❗️Distribuiți, vă rog, bunătatea și gândul bun în duhul smereniei lui Hristos!❗️
Vă port în gând și rugăciune!

Ernest Bernea prin lucrarea sa Îndemn la simplitate ne pune la inimă următoarele gânduri legate de bunătate: „Bunătatea ...
27/08/2026

Ernest Bernea prin lucrarea sa Îndemn la simplitate ne pune la inimă următoarele gânduri legate de bunătate: „Bunătatea nu este dincolo de noi, ci în noi ca ființă spirituală, este odată cu omul făptură a lui Dumnezeu. Omul o poate pierde sau câștiga, adică se poate înrăi sau deveni mereu mai bun; omul o poate pierde sau câștiga, după calea pe care umblă. [...] Întrucât omul este al lui Dumnezeu, întru atât are în sine bunătate. Dumnezeu viu în sufletele noastre îndreptățește și face posibilă bunătatea. Omul cunoaște această stare interioară numai mergând pe căile adevărului. Prin bunătate, omul este mai om și culege urma pașilor lui Iisus. [...] Bunătatea este o stare morală complexă, alcătuită din împletirea a mai multe sentimente. În felul ei de a se arăta, bunătatea apare în primul rând ca o bogăție, ca o plinătate. Omul bun nu este în lipsă, așa cm e cel pizmaș. Omul bun este întreg, este plin. Bunătatea vine ca un val care inundă ființa noastră, ca un prisos de omenie. [...] La temelia bunătății stă dragostea; ea are un izvor în dragoste. Centrul de radiere, sâmburele de creștere este dragostea. Nu poate fi cineva bun fără dragoste, pentru că ea este izvorul tuturor creațiilor și puterea întregii existențe.”

Vă punem la inimă programul din perioada ❗️28–30 august 2026❗️al slujbelor din cadrul Parohiei noastre (❗️Adresa: Decksteinerstr. 7, 50935 Köln, cartierul Lindenthal❗️).
Dați vă rog un click pe acest link și veți afla mai multe detalii: https://bisericaortodoxa.koeln/program-liturgic/.
Programul se actualizează săptămânal! Mulțumesc!

❗️Duminică, 30 august 2026, în continuarea Sfintei Liturghii (ora 11:45), vom săvârși slujba la începerea anului școlar cu rugăciunile aferente acesteia.

❗️Distribuiți, vă rog, bunătatea și gândul bun în duhul smereniei lui Hristos!❗️
Vă port în gând și rugăciune!

Prin Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul ne sunt puse la inimă următoarele gânduri: „Prin tine izbăvindu-ne de tot neca...
20/08/2026

Prin Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul ne sunt puse la inimă următoarele gânduri: „Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule! Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane Prorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa: Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii; Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura; Bucură-te, cădere de pierire demonilor; Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți; Bucură-te, lumină necuprinsă de ochii omenești; Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor; Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii; Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor; Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor; Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor; Bucură-te, prin care se luminează făptura; Bucură-te, prin care se gonește necazul; Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!”

Vă punem la inimă programul din perioada ❗️21–23 august 2026❗️al slujbelor din cadrul Parohiei noastre (❗️Adresa: Decksteinerstr. 7, 50935 Köln, cartierul Lindenthal❗️).
Dați vă rog un click pe acest link și veți afla mai multe detalii: https://bisericaortodoxa.koeln/program-liturgic/.
Programul se actualizează săptămânal! Mulțumesc!
❗️Distribuiți, vă rog, bunătatea și gândul bun în duhul smereniei lui Hristos!❗️
Vă port în gând și rugăciune!

Prin Rugăciunea către Sfinții Martiri Brâncoveni de la sfârșitul Acatistului închinat lor ne sunt puse la inimă următoar...
14/08/2026

Prin Rugăciunea către Sfinții Martiri Brâncoveni de la sfârșitul Acatistului închinat lor ne sunt puse la inimă următoarele gânduri: „O, Sfinților martiri Brâncoveni, care, prin înțelepte osteneli, comoară sfintei și dreptei credințe până în sfârșit o ați păzit, și de la Împăratul slavei, Hristos Dumnezeu, neveștejită cunună mucenicească ați primit! Ce graiuri vom îndrăzni a vă aduce noi, nevrednicii, prin care să lăudăm mult-râvnitoarea voastră viață, de buni iconomi și credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum și sfârșitul vostru vitejesc, de adevărați eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ați făcut priveliște de multă mirare oamenilor și îngerilor? Cu adevărat ar trebui mai degrabă să iubim noi tăcerea, ca unii ce suntem îngreuiați de multe, mari, grele, și nepocăite păcate, și nimic bun nu aflăm întru noi, care să ne apropie de evlavioasele voastre lucrări și de sfintele voastre virtuți, și să ne dea o cuvioasă îndrăzneală, spre a îndrepta către voi, cu bună nădejde, smerita noastră rugăciune. Dar unde și către cine vom putea alerga, dacă nu către Atotputernicul și Atotștiutorul Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinții Săi, și către voi, ca și către aceia care, călătoria vieții prin valea ispitirii și a plângerii acestui veac înșelător bine săvârșind, ca aurul trecut prin foc de șapte ori v-ați lămurit, și ați ajuns lăcașuri sfințite, în care Tatăl, Fiul, și Sfântul Duh Dumnezeu s-au sălășluit.”

Vă punem la inimă programul din perioada ❗️14–16 august 2026❗️al slujbelor din cadrul Parohiei noastre (❗️Adresa: Decksteinerstr. 7, 50935 Köln, cartierul Lindenthal❗️).
Dați vă rog un click pe acest link și veți afla mai multe detalii: https://bisericaortodoxa.koeln/program-liturgic/.
Programul se actualizează săptămânal! Mulțumesc!
❗️Distribuiți, vă rog, bunătatea și gândul bun în duhul smereniei lui Hristos!❗️
Vă port în gând și rugăciune!

ÎNSCRIERILE SUNT DESCHISEÎntâlnirea Anuală ATORG Köln 2026 | 2–4 octombrie 2026Dragi prieteni, simpatizanți și susținăto...
08/08/2026

ÎNSCRIERILE SUNT DESCHISE
Întâlnirea Anuală ATORG Köln 2026 | 2–4 octombrie 2026
Dragi prieteni, simpatizanți și susținători ai ATORG,
În duhul bucuriei și al gândului bun, vă anunțăm că Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania, Austria și Luxemburg (ATORG), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Dr. Serafim Joantă și sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vicar Dr. Sofian Brașoveanul, vă invită să participați, în perioada 2–4 octombrie 2026, la Întâlnirea și Conferința Anuală ATORG, care va avea loc la Köln, Germania.
Întâlnirea îi va avea ca invitați pe Pr. Prof. Dr. Bogdan-Ștefănel Tătaru-Cazaban și pe Conf. Dr. Miruna-Irina Tătaru-Cazaban.
În cadrul întâlnirii va fi aprofundată tema:
„Chipul feminin al credinței. Modele de sfințenie și slujire din Antichitatea creștină până în secolul al XX-lea”.
Detaliile complete privind tema, programul Întâlnirii ATORG Köln 2026, cazarea, costurile și posibilitățile de participare pot fi consultate accesând următorul link:

https://atorg.de/ro/activitati-4/intalniri-anuale/2-4-octombrie-2026-anunt-intalnirea-anuala-2026-koeln

Formularul de înscriere este disponibil aici:
https://forms.gle/9xTjPi2HsMMt9Kzk6

Data-limită de înscriere este 25 septembrie 2026. Pentru fiecare participant trebuie completat un formular separat.
Programul principal al întâlnirii și cazarea vor fi organizate la Jugendherberge Köln-Riehl, An der Schanz 14, 50735 Köln. Programul de duminică va cuprinde Sfânta Liturghie Arhierească la Parohia Ortodoxă Română din Köln, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh, a Sfântului Arhidiacon și Protomartir Ștefan și a Sfintei Ursula cu Însoțitoarele ei”, gazda evenimentului ATORG Köln 2026.
Întrucât numărul locurilor este limitat, vă încurajăm să vă înscrieți din timp.
Vă rugăm să distribuiți această informație și gândul cel bun!

Să ne (re)vedem cu bine la Köln!
Cu gând bun, bucurie și nădejdea revederii,
Părintele Emanuel Nuțu, vicepreședinte ATORG – Austria și consilier cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului
Părintele psih. Teodor Tăbuș, vicepreședinte ATORG – Germania
Pentru informații suplimentare:
E-mail: [email protected]; Tel.: +4915253926484

Prin cântările din Mineiul pe luna August ne sunt puse la inimă aceste gânduri profunde și anume: „Veniţi toate marginil...
06/08/2026

Prin cântările din Mineiul pe luna August ne sunt puse la inimă aceste gânduri profunde și anume:
„Veniţi toate marginile pământului să fericim cinstita mutare a Maicii lui Dumnezeu; că în mâinile Fiului său sufletul său cel fără prihană şi-a pus. Pentru aceasta cu sfântă Adormirea ei lumea la viaţă a fost adusă. Iar acum cu psalmi, cu laude şi cu cântări duhovnicești, împreună cu cei fără de trup şi cu Apostolii, prăznuiește luminat.
Veniţi adunarea iubitorilor de praznic, veniţi să împreunăm ceată, veniţi să încununăm Biserica cu cântări la Adormirea cortului lui Dumnezeu. Că astăzi cerul îţi desface sânurile, primind pe ceea ce a născut pe Cel neîncăput de toate. Şi pământul, cel ce dă izvor de viaţă şi binecuvântare, se împodobește cu bună frumusețe. Îngerii se împreună ceată cu Apostolii, cu frică privind cm ceea ce a născut pe Începătorul Vieții se mută din viaţă la Viaţă. Toţi să ne închinăm ei, rugându-ne: Nu uita stăpână părtășia cea de un neam cu cei ce prăznuiesc cu credință preasfântă Adormirea ta.
Cântați popoare Maicii Dumnezeului nostru, cântați că astăzi prealuminat sufletul său l-a pus în preacuratele palme ale Celui ce S-a întrupat dintr-însa fără sămânță. Căruia se şi roagă neîncetat să dăruiască lumii pace şi mare milă.“
Vă port în gând și rugăciune!

Vă punem la inimă programul din perioada ❗️07–09 august 2026❗️al slujbelor din cadrul Parohiei noastre (❗️Adresa: Decksteinerstr. 7, 50935 Köln, cartierul Lindenthal❗️).
Dați vă rog un click pe acest link și veți afla mai multe detalii: https://bisericaortodoxa.koeln/program-liturgic/.
Programul se actualizează săptămânal! Mulțumesc!

Vă reamintesc faptul că peste o săptămână vom sărbătorii Adormirea maicii Domnului. Cu acest prilej vom avea pe data de:
(❗️) 14 august 2026, Vineri, Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului (Prohodul Maicii Domnului, zi de post), însemnând:
(❗️) ora 18:00 – Slujba Prohodului Maicii Domnului cu înconjurarea Bisericii, așa cm se procedează la slujba Prohodului Domnului Nostru Iisus Hristos, din Vinerea mare.
(❗️) 15 august 2026, (†) Adormirea Maicii Domnului (Dezlegare la pește).
(❗️) ora 08:30 – 09:30, Slujba Acatistului Adormirii Maicii Domnului.
(❗️) ora 09:30 – 11:00, Sfânta Liturghie, urmată de cuvântul de învățătură respectiv miruitul credincioșilor.
(❗️) ora 11:30 – Slujba Parastasului pentru cei care au purtat numele Sfintei Fecioare Maria și derivatele acestui nume și nu numai.
❗️Distribuiți, vă rog, bunătatea și gândul bun în duhul smereniei lui Hristos!❗️
Vă port în gând și rugăciune!

Prin Rugăciunea Acatistul Adormirii Maicii Domnului ne sunt puse la inimă următoarele gânduri: „Preasfântă Stăpână, de D...
31/07/2026

Prin Rugăciunea Acatistul Adormirii Maicii Domnului ne sunt puse la inimă următoarele gânduri: „Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, depărtează de la noi, păcătoșii şi nevrednicii robii tăi, trândăvirea, uitarea, nerecunoștința, lenevirea şi toate gândurile cele rele şi viclene, urâte şi defăimătoare. Alungă-le de la inimile noastre cele ticăloase şi de la sufletele noastre cele întinate şi de la mintea noastră cea întunecată. Stinge văpaia patimilor noastre şi ne ajută, că neputincioși suntem. Ferește-ne de aducerile aminte, de deprinderile cele viclene şi de toate faptele cele rele, din noapte şi din zi, şi ne izbăvește de ele. Că preabinecuvântat şi preamărit este numele tău cel sfânt, în cer şi pe pământ, în vecii vecilor. Amin. [...] Cântând întru tot cinstita ta adormire, lăudăm toți înălțarea ta la ceruri, Împărăteasă, Maică a lui Dumnezeu. Iar tu, sfințește, mărește şi miluiește pe toți cei ce cu dragoste te laudă aşa: Bucură-te, ceea ce ai curățit pământul, cu pașii preacuratelor tale picioare; Bucură-te, ceea ce ai sfinţit văzduhul cu suirea ta la cer; Bucură-te, ceea ce te-ai suit la înălțimea cerească; Bucură-te, ceea ce privești toată frumusețea cea negrăită; [...] Bucură-te, bucuria tuturor pământenilor care nădăjduiesc spre tine; Bucură-te, ceea ce eşti îmbrăcată în soare, care strălucești cu harul şi cu mărirea toată lumea; Bucură-te, ceea ce te-ai făgăduit a păzi şi a mântui pe toți care te cheamă din toată inima; Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, ceea ce eşti mai cinstită şi de Dumnezeu Născătoare numită; Bucură-te, care de la răsărit şi până la apus eşti preamărită de toți credincioșii ortodocși; Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!”

Vă punem la inimă programul din perioada ❗️31 iulie–02 august 2026❗️al slujbelor din cadrul Parohiei noastre (❗️Adresa: Decksteinerstr. 7, 50935 Köln, cartierul Lindenthal❗️).
Dați vă rog un click pe acest link și veți afla mai multe detalii: https://bisericaortodoxa.koeln/program-liturgic/.
Programul se actualizează săptămânal! Mulțumesc!

Vă reamintesc faptul că peste două săptămâni vom sărbătorii Adormirea maicii Domnului. Cu acest prilej vom avea pe data de:
(❗️) 14 august 2026, Vineri, Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului (Prohodul Maicii Domnului, zi de post), însemnând:
(❗️) ora 18:00 – Slujba Prohodului Maicii Domnului cu înconjurarea Bisericii, așa cm se procedează la slujba Prohodului Domnului Nostru Iisus Hristos, din Vinerea mare.
(❗️) 15 august 2026, (†) Adormirea Maicii Domnului (Dezlegare la pește).
(❗️) ora 08:30 – 09:30, Slujba Acatistului Adormirii Maicii Domnului.
(❗️) ora 09:30 – 11:00, Sfânta Liturghie, urmată de cuvântul de învățătură respectiv miruitul credincioșilor.
(❗️) ora 11:30 – Slujba Parastasului pentru cei care au purtat numele Sfintei Fecioare Maria și derivatele acestui nume și nu numai.
❗️Distribuiți, vă rog, bunătatea și gândul bun în duhul smereniei lui Hristos!❗️

Vă port în gând și rugăciune!
Părintele Teodor

Anunț preliminarÎntâlnirea Anuală ATORG Köln 2026Dragi prieteni, simpatizanți și susținători ai ATORG,Așa cm mulți dint...
27/07/2026

Anunț preliminar
Întâlnirea Anuală ATORG Köln 2026
Dragi prieteni, simpatizanți și susținători ai ATORG,
Așa cm mulți dintre dumneavoastră știți deja, Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania, Austria și Luxemburg (ATORG), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Dr. Serafim Joantă și sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vicar Dr. Sofian Brașoveanul, va organiza, în perioada 2–4 octombrie 2026, la Köln, Germania, Întâlnirea Anuală ATORG.
Vă anunțăm cu bucurie că, în câteva zile, vom publica invitația completă și vom deschide oficial înscrierile.
Odată cu deschiderea înscrierilor, vom face cunoscute tema întâlnirii din acest an, numele conferențiarilor, programul, opțiunile de participare și cazare, taxele, precum și formularul de înscriere.
Până atunci, vă rugăm să vă notați perioada în calendar și să începeți să vă planificați călătoria, mai ales dacă veniți de la distanță.
Taxa de participare și cazare va fi, pe cât posibil, apropiată de cea de anul trecut, ținând cont de costurile actuale și de toate condițiile necesare unei bune organizări. Întrucât numărul locurilor va fi limitat, vă încurajăm să vă înscrieți din timp, imediat după deschiderea formularului.
Vă rugăm să urmăriți, în zilele următoare, canalele oficiale ATORG, unde vor fi publicate invitația completă și toate informațiile necesare înscrierii.
Să ne (re)vedem cu bine la Köln!
Cu gând bun și cu nădejdea revederii,
Părintele Emanuel Nuțu
vicepreședinte ATORG – Austria și consilier cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului
Pr. psih. Teodor Tăbuș
vicepreședinte ATORG – Germania

Prin rugăciunea Preasfinţitului Eremei (Schimnicul) către Sfântul Mare Mucenic Pantelimon (vindecătorul de boli) ne sunt...
24/07/2026

Prin rugăciunea Preasfinţitului Eremei (Schimnicul) către Sfântul Mare Mucenic Pantelimon (vindecătorul de boli) ne sunt puse la inimă următoarele gânduri și anume: „Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, deșarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere – tămăduieşte-ne, o, Milostive! Tot trupul nostru este bolnav: Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înțelegere, înţelepciune şi de cugetare. Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu. Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, Pătimirile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne. Ne doare totul în noi. În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui. În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămăduieşte-ne cu puterea harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.“

Vă punem la inimă programul din perioada ❗️24–26 iulie 2026❗️al slujbelor din cadrul Parohiei noastre (❗️Adresa: Decksteinerstr. 7, 50935 Köln, cartierul Lindenthal❗️).
Dați vă rog un click pe acest link și veți afla mai multe detalii: https://bisericaortodoxa.koeln/program-liturgic/.
Programul se actualizează săptămânal! Mulțumesc!

❗️Distribuiți, vă rog, bunătatea și gândul bun în duhul smereniei lui Hristos!❗️
Vă port în gând și rugăciune!

Părintele Dumitru Stăniloae prin lucrarea sa Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt ne pune la inimă următoare...
16/07/2026

Părintele Dumitru Stăniloae prin lucrarea sa Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt ne pune la inimă următoarele gânduri: „Pentru cel care dorește să-și mențină vigoarea credinței prin rugăciune se pune deci astăzi o dublă problemă: de a-și apăra credința împotriva influenței nefaste a unui mediu slăbit în credință, și de a apăra practica rugăciunii în cadrul unei societăți care a pierdut în mare parte uzul rugăciunii. În timp ce omul de odinioară găsea în mediul social un factor prin care își întărea credința și practica rugăciunii, astăzi acest mediu este un factor de răcire, un factor împotriva căruia cel care vrea să-și mențină credința și rugăciunea trebuie să se apere. Astăzi omul credincios trebuie să caute în mare măsură el însuși motivații care să-i poată susține credința și propria sa practică a rugăciunii. Și tocmai aceasta ar putea face credința sa mai profundă și rugăciunea sa mai fierbinte, dat fiind că, în mare măsură, ele nu mai sunt susținute de mediul social. Prin urmare, omul care reușește să-și întărească credința și rugăciunea prin motivații personale, reflectate, poate deveni el însuși un focar pentru întărirea credinței și înnoirea rugăciunii în mediul să social.”

Vă punem la inimă programul din perioada ❗️17–19 iulie 2026❗️al slujbelor din cadrul Parohiei noastre (❗️Adresa: Decksteinerstr. 7, 50935 Köln, cartierul Lindenthal❗️).

Dați vă rog un click pe acest link și veți afla mai multe detalii: https://bisericaortodoxa.koeln/program-liturgic/.
Programul se actualizează săptămânal! Mulțumesc!
❗️Distribuiți, vă rog, bunătatea și gândul bun în duhul smereniei lui Hristos!❗️
Vă port în gând și rugăciune!

Adresse

Decksteiner Str. 7, Colonge
Cologne
50935

Öffnungszeiten

Montag 17:00 - 22:00
Dienstag 17:00 - 22:00
Mittwoch 17:00 - 22:00
Donnerstag 08:00 - 22:00
Freitag 08:00 - 22:00
Samstag 08:00 - 04:00
Sonntag 10:00 - 14:00

Telefon

+4915253926484

Benachrichtigungen

Lassen Sie sich von uns eine E-Mail senden und seien Sie der erste der Neuigkeiten und Aktionen von Parohia Ortodoxă Română Köln/ Adresa: Decksteinerstr. 7, 50935 Köln erfährt. Ihre E-Mail-Adresse wird nicht für andere Zwecke verwendet und Sie können sich jederzeit abmelden.

Verknüpfungen

Teilen

Kategorie