Parohia Ortodoxă Română Cloppenburg

Parohia Ortodoxă Română Cloppenburg BISERICA ORTODOXĂ CLOPPENBURG

02/09/2026
1 SEPTEMBRIE 2026ÎNCEPUTUL NOULUI AN BISERICESC🕗 Ora 8:00† Acatist† Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie† Te Deum† Slujba Ag...
01/09/2026

1 SEPTEMBRIE 2026
ÎNCEPUTUL NOULUI AN BISERICESC

🕗 Ora 8:00
† Acatist
† Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie
† Te Deum
† Slujba Aghiasmei, după încheierea Sfintei Liturghii

Vă așteptăm cu drag la rugăciune!

La 1 septembrie, Biserica nu întoarce doar o filă de calendar. Ea ne cheamă să întoarcem o filă în propria noastră inimă.

Începe un nou an bisericesc și, odată cu el, ni se mai dă o vreme de pocăință, o vreme de îndreptare, o vreme în care Dumnezeu ne mai îngăduie să urcăm încă o treaptă spre El.

În liniștea altarului, anul cel nou începe nu cu zgomot, nu cu făgăduințe omenești, ci cu „Binecuvântată este Împărăția…”.

Iar pentru noi, începutul acestui an se așază în chip minunat în mijlocul celor 40 de Sfinte Liturghii.

Patruzeci de Liturghii.
Patruzeci de întâlniri cu Hristos.
Patruzeci de aşezări ale numelor celor vii şi ale celor adormiţi pe Sfântul Disc.
Patruzeci de urcuşuri spre altar.
Patruzeci de dimineţi sau nopţi în care lumea poate dormi, dar Biserica veghează.

Este un drum care aduce aminte de liniştea Sfântului Munte, unde rugăciunea nu se măsoară cu ceasul, ci cu dorul după Dumnezeu, iar noaptea devine lumină atunci când pe Sfânta Masă Se aduce Jertfa cea fără de sânge.

Cele 40 de Liturghii nu sunt o simplă succesiune de slujbe.

Sunt un urcuş.

Un urcuş prin osteneală spre pace.
Prin pocăinţă spre iertare.
Prin pomenire spre comuniune.
Prin lacrimă spre nădejde.
Prin întunericul nopţii spre Lumina lui Hristos.

La fiecare Liturghie aducem înaintea lui Dumnezeu oameni, case, familii, boli, nelinişti, doruri, mulţumiri, răni pe care numai El le cunoaşte şi nume pe care poate lumea le-a uitat, dar pe care Biserica nu le uită.

Şi poate tocmai aceasta este cea mai frumoasă binecuvântare a începutului de an bisericesc: să nu-l începem cu planurile noastre, ci cu Dumnezeu.

Să-I dăm Lui începutul, ca El să binecuvânteze şi sfârşitul.

Să-I dăm Lui timpul, ca timpul nostru să nu mai fie doar o trecere spre bătrâneţe şi moarte, ci o călătorie spre Împărăţie.

Să-I dăm Lui numele noastre, casele noastre, copiii noştri, pe cei bolnavi, pe cei plecaţi departe, pe cei adormiţi şi toate cele pe care nu mai avem putere să le purtăm singuri.

„Binecuvintează, Doamne, cununa anului bunătăţii Tale!”

Iar nouă dă-ne puterea să urcăm, Liturghie după Liturghie, rugăciune după rugăciune, până când inima noastră va învăţa din nou să spună cu adevărat:

Doamne, toate ale mele sunt ale Tale.
Şi eu sunt al Tău.

🙏 Vă aşteptăm cu drag la rugăciune!

🕯️ PROGRAMUL LITURGIC AL SĂPTĂMÂNII31 AUGUST – 6 SEPTEMBRIE 2026Continuăm cu binecuvântare și rugăciune rânduiala Sfinte...
30/08/2026

🕯️ PROGRAMUL LITURGIC AL SĂPTĂMÂNII
31 AUGUST – 6 SEPTEMBRIE 2026

Continuăm cu binecuvântare și rugăciune rânduiala Sfintelor Liturghii, încredințând începutul noului an bisericesc lui Dumnezeu.

LUNI, 31 AUGUST – CAPELA VECHTA
🕗 08:00 – Acatist
✝️ Sfânta Liturghie

MARȚI, 1 SEPTEMBRIE – ÎNCEPUTUL ANULUI NOU BISERICESC
🕗 08:00 – Acatist
✝️ Sfânta Liturghie
💧 Sfințirea apei – Aghiasmă

MIERCURI, 2 SEPTEMBRIE – CAPELA VECHTA
🕗 08:00 – Acatist
✝️ Sfânta Liturghie

JOI, 3 SEPTEMBRIE – CAPELA VECHTA
🕗 08:00 – Acatist
✝️ Sfânta Liturghie

VINERI, 4 SEPTEMBRIE – CAPELA VECHTA

🌙 LITURGHIE DE NOAPTE
🕚 23:00 – Acatist
🕦 23:30 – Sfânta Liturghie
🙏 Rugăciuni de dezlegare

În aceeași zi:
🕕 18:00 – Taina Sfântului Maslu

SÂMBĂTĂ, 5 SEPTEMBRIE – CAPELA VECHTA
🕒 15:00 – Parastas și pomenirea celor adormiți

DUMINICĂ, 6 SEPTEMBRIE – VECHTA
📍 Biserica mare

🕤 09:30 – Acatist
🕙 10:00 – Sfânta Liturghie
🕚 11:00 – Momentul împărtășirii copiilor, femeilor însărcinate și celor care au dezlegare de la duhovnic

🙏 Să începem noul an bisericesc nu doar prin schimbarea unei date în calendar, ci printr-o înnoire a inimii, punând înaintea lui Dumnezeu viața noastră, familia noastră, copiii noștri și toate grijile pe care singuri nu le putem purta.

Doamne, binecuvântează cununa anului bunătății Tale și pașii noștri spre Tine!

MULTUMESC Astăzi, înainte de orice alt cuvânt, vreau să vă spun: mulțumesc. Mulțumesc tuturor celor care ați înțeles che...
30/08/2026

MULTUMESC
Astăzi, înainte de orice alt cuvânt, vreau să vă spun: mulțumesc. Mulțumesc tuturor celor care ați înțeles chemarea mea și care, fără ezitare, fără întrebări inutile, fără să măsurați cât de aproape sau cât de departe vă este această familie, ați ales să fiți oameni. Pentru micuța Ema Elena, fetița de numai trei ani și jumătate care a plecat dintre noi și care urmează să fie dusă în România pentru a fi așezată în pământul de acasă, astăzi am strâns împreună 1.200 de euro. Banii au fost deja predați unei persoane apropiate familiei și vor ajunge foarte curând acolo unde este nevoie de ei. Dar ceea ce am strâns astăzi valorează, într-un fel, mai mult decât orice sumă. Am strâns solidaritate. Am strâns milă. Am strâns omenie. Am strâns dovada că încă putem simți durerea altuia ca și cm ar trece, pentru o clipă, prin propria noastră inimă. Ca tată și ca om care știe ce înseamnă să-ți duci copilul la groapă, vă spun că există dureri în fața cărora toate cuvintele devin prea mici. Există tăceri care sfâșie mai mult decât orice strigăt. Există sicrie atât de mici încât par o nedreptate împotriva întregii lumi. Și există clipe în care o mamă și un tată nu mai au nevoie de explicații, ci doar să simtă că cineva le stă alături și că, în întunericul lor, nu au fost abandonați. Astăzi dumneavoastră ați făcut exact acest lucru. Ați arătat că suntem creștini nu doar când ne rugăm, nu doar când intrăm în biserică, nu doar când rostim numele lui Hristos, ci atunci când dragostea noastră trece dincolo de ziduri și ajunge lângă cel care plânge. Hristos nu ne va întreba cât de frumos am vorbit despre iubire, ci câtă iubire am pus în mâinile celui care avea nevoie de ea. Cei care doresc să sprijine în continuare familia pot face acest lucru în contul parohiei, cu mențiunea foarte clară: „Ajutor înmormântare Ema Elena”. Dumnezeu să vă răsplătească fiecare gest, fiecare bănuț, fiecare lacrimă și fiecare gând bun. Să vă păzească familiile, copiii și casele și să nu îngăduie nimănui dintre dumneavoastră să cunoască vreodată această rană. Iar pe micuța Ema Elena, Hristos să o așeze în lumina Lui, acolo unde nu mai există durere, nici teamă, nici despărțire. Astăzi nu am strâns doar 1.200 de euro. Astăzi, în fața unui sicriu prea mic pentru lumea aceasta, am dovedit că o comunitate poate deveni o singură inimă. Și poate că, uneori, aceasta este cea mai adevărată formă de credință.

DUMINICĂ, 30 AUGUST – NE ÎNTÂLNIM LA ESSEN (OLD)!Cu bucurie și cu nădejde în Dumnezeu, vă așteptăm duminică, 30 august, ...
29/08/2026

DUMINICĂ, 30 AUGUST – NE ÎNTÂLNIM LA ESSEN (OLD)!

Cu bucurie și cu nădejde în Dumnezeu, vă așteptăm duminică, 30 august, la ESSEN (Old), pentru a ne aduna din nou în jurul Sfântului Altar și a ne împărtăși din pacea și frumusețea Sfintei Liturghii.

📍 ESSEN (Old) – 49632
Am Kirchplatz 4–6

🕚 Ora 11:00 – SFÂNTA LITURGHIE

Într-o lume care ne risipește în atâtea griji și alergări, Biserica rămâne locul în care sufletul își regăsește liniștea, omul își amintește de Dumnezeu, iar comunitatea devine din nou familie. Veniți să punem înaintea Domnului bucuriile, poverile, mulțumirile și rugăciunile noastre.

De asemenea, se pot aduce pomelnice pentru cele 40 de Sfinte Liturghii, care vor fi săvârșite în această perioadă pentru cei vii și pentru cei adormiți.

ESSEN, duminică, ora 11:00 – ne vedem la Sfânta Liturghie!

Doamne, binecuvântează casele și familiile noastre, păzește-i pe cei dragi și dăruiește-ne tuturor pace, sănătate și inimă curată spre rugăciune. 🙏

PROGRAM LITURGIC ȘI DUHOVNICESC29–30 AUGUST 2026Parohia Ortodoxă Română Vechta – Cloppenburg – Essen (Old)Iubiți credinc...
29/08/2026

PROGRAM LITURGIC ȘI DUHOVNICESC
29–30 AUGUST 2026

Parohia Ortodoxă Română Vechta – Cloppenburg – Essen (Old)

Iubiți credincioși,

Ultimul sfârșit de săptămână al anului bisericesc ne așază înaintea unei frumoase întâlniri între rugăciune, familie și responsabilitatea față de sufletul omului. Biserica nu este numai locul în care ne rugăm împreună, ci și spațiul în care învățăm să ne vindecăm relațiile, să ne purtăm poverile unii altora și să redescoperim familia ca loc al iubirii, al răbdării și al comuniunii.

SÂMBĂTĂ, 29 AUGUST – VECHTA

📍 Landwehrstraße 2, 49377 Vechta

10:00–16:00 – CONFERINȚĂ DEDICATĂ FAMILIEI
în biserica mare, susținută de dr. psiholog Lavinia Hertea.

Un timp dedicat soților, părinților și familiilor, în care vom vorbi cu seriozitate și deschidere despre comunicare, apropiere, conflicte, responsabilitate și despre posibilitatea vindecării acolo unde, poate, s-au adunat în timp tăceri, neînțelegeri sau răni.

11:30 – SFÂNTA LITURGHIE
în Capela din Vechta

† Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Zi de post aspru

Aceasta va fi PRIMA SFÂNTĂ LITURGHIE DIN CELE 40.

Începem această rânduială tocmai în ziua pomenirii celui care a făcut din adevăr mărturisire și din fidelitatea față de Dumnezeu măsura întregii sale vieți. Cele 40 de Sfinte Liturghii nu sunt o simplă succesiune de slujbe, ci o chemare la stăruință, pocăință și rugăciune, încredințând lui Dumnezeu pe cei vii și pe cei adormiți, familiile noastre, durerile, mulțumirile și nădejdile noastre.

DUMINICĂ, 30 AUGUST – ESSEN (OLD)

📍 Am Kirchplatz 4–6, 49632 Essen (Old)

11:00 – SFÂNTA LITURGHIE

12:00 – ÎMPĂRTĂȘIREA COPIILOR

În paralel, în clădirea adiacentă bisericii, vor avea loc întâlniri individuale, private, cu cei care au participat la conferința de sâmbătă, alături de dr. psiholog Lavinia Hertea.

Ne dorim ca aceste două zile să nu fie doar un program trecut în calendar, ci o adevărată întâlnire: cu Dumnezeu în Sfânta Liturghie, cu noi înșine în sinceritate și cu cei de lângă noi în iubire și responsabilitate.

Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase, binecuvântează casele și familiile noastre. Păzește iubirea dintre soți, întărește părinții, ocrotește copiii și vindecă tot ceea ce s-a rănit între noi. Dă-ne cuvânt bun, inimă smerită, puterea de a ierta și înțelepciunea de a ne purta poverile unii altora. Iar prin rugăciunile Sfântului Ioan Botezătorul, călăuzește-ne spre adevăr, pocăință și pace. Amin.

Vă așteptăm cu drag la rugăciune și comuniune!

📢 PRECIZARE IMPORTANTĂIubiți credincioși,Singura modificare din program privește începutul Sfintelor Liturghii.Sfânta Li...
27/08/2026

📢 PRECIZARE IMPORTANTĂ

Iubiți credincioși,

Singura modificare din program privește începutul Sfintelor Liturghii.

Sfânta Liturghie programată pentru noaptea aceasta se amână, iar prima Sfântă Liturghie va fi săvârșită sâmbătă, 29 august, de la ora 11:30, la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în capela din Vechta.

❗ Toate celelalte activități și întâlniri programate în parohie rămân neschimbate.

Programul dedicat familiilor, întâlnirile deja stabilite și toate celelalte activități anunțate anterior se desfășoară conform programului comunicat.

Vă mulțumesc din suflet pentru înțelegere și vă rog să rețineți că modificarea se referă exclusiv la începutul Sfintelor Liturghii.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Iubiți credincioși,Cu multă părere de rău trebuie să vă anunț că, din motive cu totul independente de voința mea și impo...
27/08/2026

Iubiți credincioși,

Cu multă părere de rău trebuie să vă anunț că, din motive cu totul independente de voința mea și imposibil de prevăzut, Sfânta Liturghie programată pentru noaptea aceasta trebuie amânată.

Este o situație apărută pe neașteptate, pe care nu am avut absolut nicio posibilitate să o anticipez și pentru care vă rog, din suflet, să mă iertați și să primiți scuzele mele sincere. Știu că unii dintre dumneavoastră v-ați rânduit timpul, v-ați pregătit și poate ați făcut efortul de a veni la rugăciune, iar tocmai de aceea îmi pare cu atât mai rău pentru acest inconvenient.

Vom începe rânduiala Sfintelor Liturghii sâmbătă, 29 august, de la ora 11:30, în capela parohiei noastre, când vom săvârși prima Sfântă Liturghie, la praznicul Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Vă mulțumesc din inimă pentru înțelegere, pentru răbdare și pentru dragostea cu care sunteți alături de parohia noastră. Uneori apar lucruri pe care omul nu le poate prevedea și nici împiedica; important este să le primim cu pace și să mergem mai departe, păstrând rânduiala și bucuria rugăciunii.

Vă rog să mă iertați încă o dată și vă aștept sâmbătă, 29 august, la ora 11:30, să începem împreună această perioadă de rugăciune înaintea Sfântului Altar.

Dumnezeu să vă răsplătească înțelegerea și să ne dăruiască tuturor pace!

PROGRAM LITURGIC ȘI DUHOVNICESC | 27–30 AUGUST 2026PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ VECHTA – CLOPPENBURG – ESSEN (OLD)Încheiem an...
25/08/2026

PROGRAM LITURGIC ȘI DUHOVNICESC | 27–30 AUGUST 2026
PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ VECHTA – CLOPPENBURG – ESSEN (OLD)

Încheiem anul bisericesc așa cm se cuvine unui creștin: nu cu grabă, ci cu mulțumire; nu numărând doar ceea ce ne-a lipsit, ci aducând înaintea lui Dumnezeu recunoștință pentru tot ceea ce ne-a dăruit, pentru încercările prin care ne-a trecut și pentru oamenii pe care i-a așezat lângă noi. Iar înaintea unui nou început, punem câteva zile de rugăciune, comuniune și grijă pentru familie.

🌙 JOI, 27 AUGUST – VINERI, 28 AUGUST
VECHTA – CAPELA PAROHIEI
📍 Landwehrstraße 2, 49377 Vechta
🕛 LA MIEZUL NOPȚII – SFÂNTA LITURGHIE

În această noapte începem rânduiala celor 40 de Sfinte Liturghii. Patruzeci de întâlniri cu Hristos euharistic, patruzeci de altare pe care vom așeza numele celor vii și ale celor adormiți, poverile, lacrimile, mulțumirile și nădejdile noastre.

🌙 VINERI, 28 AUGUST – SÂMBĂTĂ, 29 AUGUST
🕛 00:00 – SFÂNTA LITURGHIE DE NOAPTE
în cinstea Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

În liniștea nopții ne întâlnim din nou în jurul Sfântului Altar, pomenindu-l pe cel care a avut curajul să spună adevărul până la capăt și care ne cheamă, peste veacuri, la pocăință, trezvie și întoarcerea inimii către Dumnezeu.

❤️ SÂMBĂTĂ, 29 AUGUST | 10:00–16:00
VECHTA – ATELIER DEDICAT FAMILIILOR
„PRIMEȘTE IUBIREA PE CARE O DOREȘTI”
cu Psihoterapeut Ioana Lavinia Herțe

După rugăciunea nopții, ziua de sâmbătă o dedicăm familiei.

Pentru că și familia are nevoie de vindecare. Are nevoie să învățăm din nou să ne ascultăm, să ne vorbim fără să ne rănim, să transformăm conflictul în dialog, distanța în apropiere și neînțelegerea în întâlnire.

Va fi un atelier practic dedicat soților, părinților și familiilor care doresc mai multă înțelegere, mai multă liniște și o legătură mai profundă cu cei pe care îi iubesc. Nu venim să judecăm familii și nici să căutăm vinovați, ci să descoperim împreună că uneori iubirea există, însă trebuie să învățăm din nou cm să o oferim și cm să o primim.

🙏 DUMINICĂ, 30 AUGUST | ESSEN (OLD)
🕚 11:00 – SFÂNTA LITURGHIE

Ne încheiem aceste zile împreună, în jurul Potirului, la Essen (Old).

În paralel, pe parcursul zilei, vor continua întâlnirile individuale, private și confidențiale cu doamna psihoterapeut Ioana Lavinia Herțe, pentru familiile și persoanele înscrise.

Astfel, la hotarul dintre doi ani bisericești, încercăm să avem grijă de omul întreg: de sufletul lui prin rugăciune, de familia lui prin dialog și de relația lui cu Dumnezeu prin Sfânta Liturghie.

Încheiem cu MULȚUMIRE.
Începem cu RUGĂCIUNE.
Ne întărim FAMILIILE.
Și punem din nou viața noastră în mâinile lui Dumnezeu.

Vă așteptăm cu drag! ❤️🙏

Duminică 23 august, Sf. Liturghie va începe la 9:30 La 11:00 trebuie să lăsăm biserica liberă Vă mulțumesc pentru intele...
21/08/2026

Duminică 23 august, Sf. Liturghie va începe la 9:30
La 11:00 trebuie să lăsăm biserica liberă
Vă mulțumesc pentru intelegere!

Adresse

Bahnhofstraße 62-64
Cloppenburg
49661

Webseite

Benachrichtigungen

Lassen Sie sich von uns eine E-Mail senden und seien Sie der erste der Neuigkeiten und Aktionen von Parohia Ortodoxă Română Cloppenburg erfährt. Ihre E-Mail-Adresse wird nicht für andere Zwecke verwendet und Sie können sich jederzeit abmelden.

Verknüpfungen

Teilen

Kategorie