29/05/2026
Un semnal de alarma!
"INTELIGENȚA ORTODOXIEI ARTIFICIALE
(despre prostia digitală a evlaviei neluminate)
De mai multă vreme, să fie deja peste un an-doi (în spațiul virtual „mai multă vreme” poate însemna deja câteva zile, dată fiind viteza cu care se banalizează orice abatere), am observat și am comentat pe anumite site-uri bisericești, inclusiv pe Basilica News, faptul că CITITORII SUNT INCURAJATI SA TRIMITA POMELNICE ONLINE. Fenomenul nu este izolat.
Din pandemie încoace, unii continuă „tradiția” acatistelor, paracliselor și a altor forme de rugăciune la distanță, de parcă urgența sanitară ar fi devenit, între timp, normă liturgică. Evident, nu tehnologia este problema, cauza.
PROBLEMA INCEPE ACOLO UNDE MIJLOCUL DEVINE SUBSTITUT, iar INSTRUMENTZUL DE COMUNICARE ajunge să FALSIFICE NATURA ACTULUI BISERICESC pe care pretinde că îl slujește.
UNA este transmiterea în direct a unei slujbe pentru cei bolnavi, izolați, departe sau împiedicați real să participe, și cu totul ALTA este mimarea unui „direct” liturgic inexistent.
UNA este ca Biserica să folosească tehnologia pentru a comunica, informa și, în situații-limită, consola, și ALTA este ca ea SA LASE IMPRESIA CA PREZENTA POATE FI EXTERNALIZATA,
că RUGACIUNEA PUBLICA POATE FI REDUSA LA CONSUM RELIGIOS LA DISTANTA,
că pomelnicul trimis prin formular electronic are același regim eclezial ca pomenirea în adunarea concretă a Bisericii.
În acest punct nu mai vorbim despre ADAPTARE PASTORALA, ci despre DEZORIENTARE TEOLOGICA, pentru a nu fi mai direcți și să denunțăm un amestec letal de VEDETISM și MERCANTILISM.
În orice caz, despre misiune - invocată ca paravan - nu poate fi vorba în mod serios. Riscul ultim, ducând consecințele până la absurd, este ca episcopul să ajungă să celebreze virtual, dar nu și virtuos, toate Euharistiile din eparhie și abroad. Afanasieff, cu ecleziologia sa euharistică, s-ar răsuci în mormânt.
La fel Zizioulas, pentru care BISERICA NU ESTE O PLATFORMA DE SERVICII RELIGIOASE, CI EVENIMENT AL COMUNIUNII PERSONALE, CONCRETE, NEMIJLOCITE, ADUNATE IN JURUL POTIRULUI.
Acolo unde dispare diferența dintre rugăciunea publică și cea privată, dintre pomenirea liturgică și gestul devoțional individual, dintre participare și accesare, este aruncat în aer tocmai caracterul personalist al comuniunii în Biserica lui Hristos.
NU MAI AVEM O COMUNITATE CARE SE ADUNA, CI UN PUBLIC CARE SE CONECTEAZA.
De aici și paradoxul aproape comic, dacă nu ar fi trist: ne mai mirăm că „athoniții” noștri vopsiți au dat Ceaslovul pe Telegram și orele liturgice bizantine pe orele în direct cu amatorii? Tocmai cei care invocă obsesiv acrivia, tipicul, rânduiala și „cum se face la Sfântul Munte” ajung să confunde tradiția cu notificarea, privegherea cu streamingul, pomenirea liturgică cu formularul online. Drăcie din cap până-n picioare: nu mai respirăm în timpul Bisericii, ci în orarul platformei.
În plus, ca și cm kitschul obiectelor zise religioase nu ar fi fost suficient - iconițe, cruciulițe, mătănii, porumbei, sticluțe de mir, broșurele cu promisiuni mari și teologie mică, lozinci și anunțuri strecurate obsesiv - avem acum și varianta lui digitală: live-ul improvizat, pomelnicul trimis prin formular, evlavia împinsă în notificări, rugăciunea convertită în flux și algoritmul care amestecă totul, de la acatist până la conspirație. Iar conținutul aiuritor al comentariilor confirmă diagnosticul: sub aparența credinței se adună, adesea în aceeași frază, citate deformate, imperative pioase, furie politică, superstiție, resentiment și o familiaritate indecentă cu cele sfinte.
NU MAI AVEM DOAR KITSCH RELIGIOS CA OBIECT, CI KITSCH RELIGIOSA CA R E AC T I E, CA LIMBAJ, CA I N S T I N C T C O M U N I T A R.
La urma urmelor, amatorismul tehnic îl pot înțelege. Nu toți sunt obligați să știe cm se face o transmisie decentă, cm se administrează o platformă sau cm se evită ridicolul digital.
AMATORISMUL TEOLOGIC INSA ESTE IMPARDONABIL, mai ales CAN DVINE DIN INTERIORUL INSTITUTIEI CARE AR TREBUI SA DISTINGA INTRE P A S T O R A T I E SI I M P R O V I Z A T I E, între pogorământ și inovație fără criterii, între folosirea lumii digitale și botezarea ei pripită în numele unei evlavii neluminate.
Căci PROSTIA DIGITALA A CREDINTEI nu constă în folosirea tehnologiei, ci IN UITAREA TRUPULUI, a LOCULUI, a TIMPULUI, a INTALNIRII SI A COMUNIUNII.
Adică exact a celor fără de care Ortodoxia devine MARFA RELIGIOASA AMBALATA DIGITAL, dar INCETEAZA SA MAI FIE VIATA BISERICEASCA. DOXA!"
Autor: pr. Radu Preda, profesor la catedra de teologie sociala UBB, Cluj
