29/01/2025
Lecturi zilnice din istoria Bisericii⟶
Bătălia pentru viață
Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine.
Romani 12:21
404 d.H.: Sângele curgea, oamenii mureau, mulțimea ovaționa – acesta era „divertismentul” romanilor, pe care-l cunoaștem din filme ca Gladiatorul și Spartacus. Înaintea întrecerilor, gladiatorii îl salutau pe împărat strigând: „Noi, cei care vom muri, te salutăm!” Învinsului i se tăia de obicei beregata în urletele mulțimii. Nisipul însângerat din arenă era greblat, apoi putea începe o altă luptă. Asemenea băi de sânge nu erau doar pentru drojdia societății, ci pentru toată lumea, inclusiv pentru împărați.
În Roma antică, gladiatorul era un bărbat (de obicei sclav) care se lupta în arenă cu un alt gladiator, fiare sălbatice sau criminali condamnați spre deliciul audienței. Unii gladiatori au fost voluntari care și-au riscat viața și statutul legal și social apărând în arenă.
Gladiatorii erau deseori priviţi şi trataţi, în Antichitate, ca nişte veritabili eroi, iubiţi în special de mase, de populaţia ahtiată după„PÂINE ȘI CIRC ”. Pentru o bună perioadă de timp au menţinut audienţa în arene la cote maxime, creând spectacole din simple crime. Deşi în ziua de astăzi, imaginea gladiatorilor este acoperită de oprobriu, în Roma Antică, luptele de gladiatori erau o formă de DIVERTISMENT.
Constantin, primul împărat creștin, a oprit spectacolele cu gladiatori în 313 d.H., dar se pare că interdicția nu a fost respectată multă vreme, căci jocurile au fost reluate ceva mai târziu. Chiar și împăraților creștini le era teamă să lase masele fără ceea ce le făcea plăcere.
Primii creștini au deplâns distracțiile romane de felul acesta. Un autor creștin a spus că luptele de gladiatori erau „banchete canibale ale sufletului”. Alți creștini susțineau că vărsarea de sânge în public încuraja criminalitatea și disprețul general față de viața omului. Chiar dacă mulți gladiatori erau criminali condamnați la moarte, pe oamenii mai sensibili îi întrista faptul că cetățenii romani se bucurau să privească un asemenea măcel. Biserica refuza să-i boteze pe gladiatori, dacă aceștia nu-și schimbau profesia. Conducătorii adunărilor creștine își învățau turma că poporul lui Cristos nu trebuia să participe la astfel de spectacole, iar unele adunări nu le dădeau Sfânta Împărtășanie creștinilor care participau la ele.
Un creștin a încercat o abordare mai tranșantă. În anul 400 d.H., Telemah a sărit în arenă pentru a opri o întrecere a gladiatorilor. Urmarea a fost că mulțimea (alcătuită în mare parte din cetățeni care erau creștini doar cu numele) l-a omorât cu pietre. Atunci împăratul a pus capăt definitiv luptelor de gladiatori. Ultimul spectacol a avut loc la 1 ianuarie 404 d.H. Luptele cu gladiatori nu au încetat doar din cauza martiriului lui Telemah, ci fiindcă suficienți creștini și oameni influențați de creștini au considerat că erau vulgare și inumane. Credința în Împăratul păcii a triumfat peste duhul de cruzime.
Rugăciune: Domn al vieții, fă-ne raze de lumină într-o lume plină de întuneric. Amin.
