09/08/2026
Nunta Fiului de împărat chip al Bisericii
adică unirea între Dumnezeu și oameni
prin întruparea Fiului Său
În Duminica a 14-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfinții Epictet și Astion” din Saint-Hubert, Quebec.
Au coliturghisit cu ierarhul român al Canadei Pr. Mircea Panciuk protopop emerit, Protos. Maxim Morariu eclesiarh, Pr. Adrian Manea, Pr. Marius Constantin Popa și diaconul Valentin Boțu.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit Evanghelia nunții fiului de împărat, punând în lumină chemarea tuturor oamenilor la comuniunea cu Dumnezeu, dar și responsabilitatea fiecăruia de a răspunde acestei chemări printr-o viață transformată de har.
În debutul predicii, ierarhul a amintit că această duminică se află la începutul anului bisericesc și a vorbit despre continuitatea lucrării lui Dumnezeu în istoria mântuirii, de la Vechiul Testament până la întruparea Mântuitorului Hristos și întemeierea Bisericii. Preasfinția Sa a amintit, de asemenea, tradiția potrivit căreia, la începutul lunii septembrie, Mântuitorul Hristos a intrat în sinagogă și a citit cuvintele profetice despre vestirea „unui an bineplăcut Domnului”, arătând că în Hristos se împlinesc așteptările Vechiului Testament.
Tâlcuind apoi parabola evanghelică, ierarhul a subliniat că sfințenia nu este rezultatul efortului omenesc, ci este participarea și deschiderea către sfințenia lui Dumnezeu: „Noi participăm la sfințenia lui Dumnezeu. Nu noi generăm sfințenia. Noi am fost chemați la sfințenia vieții dintru început, dar nu suntem noi izvorul ei, nu creăm noi valoarea sfințeniei. Dumnezeu este Cel Sfânt și, în măsura în care viața noastră se deschide acestei comuniuni, acestei comunicări cu Dumnezeu, este ca o lumină care luminează. Și de lumina aceasta suntem luminați cu toții. Sau de harul acesta care se revarsă de la Dumnezeu suntem cu toții cuprinși sau pătrunși.”
Pornind de la tâlcuirea Fericitului Augustin, ierarhul a arătat că ospățul nunții este imaginea Bisericii, în care chemarea lui Dumnezeu se adresează tuturor, deopotrivă celor buni și celor răi. Biserica este locul în care omul are încă posibilitatea pocăinței și a întoarcerii către Dumnezeu: „Fericitul Augustin spune că imaginea ospățului este, de fapt, imaginea Bisericii noastre, în care Dumnezeu îi invită și pe cei buni, și pe cei răi. De ce? Pentru că Biserica, încă aici, pe pământ, este un timp al convertirii, este un loc al întoarcerii către Dumnezeu. Este încă un timp în care Judecata finală nu s-a făcut și în care oile și caprele, sau bunii și răii, nu sunt împărțiți de-a stânga și de-a dreapta.”
De aceea, a continuat Preasfinția Sa, nimeni nu vine în Biserică pentru că ar fi ajuns deja la desăvârșire, ci pentru că are nevoie de Dumnezeu și de puterea vindecătoare a harului Său: „Vedem că unii au patimi mai mari, alții poate sunt mai apropiați de drumul acesta al sfințeniei. Dar fiecare dintre noi venim în Biserică pentru că știm că Îl găsim aici pe Dumnezeu, putem să-I cerem ajutorul și, în felul acesta, viața noastră poate să se îndrepte, bineînțeles, și prin efortul nostru, dar, în primul rând, cu ajutorul harului lui Dumnezeu și cu puterea iertării Sale.”
Referindu-se la tâlcuirea Sfântului Grigorie cel Mare, Episcopul Canadei a explicat apoi sensul profund hristologic al nunții din parabolă. Nunta devine imaginea unirii dintre Dumnezeu și umanitate, făcută posibilă prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu: „Ce este Biserica? Este această nuntă, această unire între Dumnezeu și oameni prin întruparea Fiului Său. Ce se întâmplă în întruparea Mântuitorului Hristos? Umanitatea și Dumnezeirea se unesc în Persoana dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu. Și, în felul acesta, se întâmplă această nuntă care face posibile îndreptarea și mântuirea noastră.”
Chemarea este adresată tuturor, însă răspunsul omului la această chemare nu poate rămâne unul formal. În acest sens, Preasfinția Sa s-a oprit asupra imaginii „hainei de nuntă”, pe care Fericitul Augustin o interpretează ca haină a virtuții și a unei vieți transformate: „Fericitul Augustin spune aici că nu este vorba de Botezul pe care îl primim la început, care ne dă accesul în Biserică, ci este vorba de haina virtuții, de haina luminii, de virtuțile care înseamnă dragostea, caritatea venită din inimă curată, dintr-o conștiință bună și dintr-o credință sinceră. Pentru că aceasta este cea care ne va face să rămânem în casa lui Dumnezeu, să rămânem în locașul nunții.”
În continuarea acestei idei, ierarhul a vorbit despre chipul lui Dumnezeu din om și despre chemarea fiecăruia de a crește spre asemănarea cu Creatorul. Această creștere nu este statică, ci se împlinește de-a lungul întregii vieți prin cultivarea virtuților: „Acest chip al lui Dumnezeu este un lucru dinamic, este o creștere, așa cum, în momentul în care, în mijlocul unei familii, se naște un copil, el nu rămâne niciodată la vârsta de un an. El crește: un an, doi, trei, ajunge la vârsta noastră și merge mai departe. La fel este și chipul lui Dumnezeu.”
Preasfinția Sa a arătat apoi în ce constă concret această creștere: „El este o putere dinamică, este o amprentă pusă de Dumnezeu, prin care Îi semănăm Lui, și creștem în această dinamică prin virtuțile pe care le practicăm, prin dragostea pe care o cultivăm, prin caritatea pe care o manifestăm, prin faptele bune, prin rugăciunea pe care o facem și prin relațiile bune pe care le cultivăm. Toate acestea fac ca această creștere să se întâmple în viața noastră.”
În partea finală a predicii, ierarhul român a raportat mesajul Evangheliei la realitatea societății contemporane, în care se vorbește foarte mult despre dragoste, dreptate, egalitate și pace, dar în care cuvintele nu sunt întotdeauna susținute de fapte: „Dacă vrem ca aceste cuvinte, sau ceea ce spunem, să fie adevărate, ele trebuie să aibă o acoperire în realitate”, a subliniat ierarhul.
Preasfinția Sa a atras atenția și asupra faptului că simpla cunoaștere a suferințelor și nedreptăților lumii nu este suficientă. Informația trebuie să conducă la responsabilitate, dragoste și milostivire: „Faptul că primim informația și că lucrurile nu se ameliorează neapărat întotdeauna ne arată că informația nu este suficientă. Pe lângă faptul de a te informa despre o dramă care se întâmplă, este nevoie de dragostea unor oameni, de bunătatea și de milostivirea unora care să intervină și să schimbe această situație. Nu este suficientă informația.”
În încheierea cuvântului de învățătură, Preasfințitul Ioan Casian a sintetizat diferența dintre simpla informare și transformarea pe care întâlnirea cu Dumnezeu o poate produce în viața omului: „Informația ne informează doar, dar nu ne schimbă. Biserica ne schimbă în momentul în care auzi Cuvântul lui Dumnezeu, crezi în lucrarea Lui și primești harul transfigurator al Lui. În momentul acela începe schimbarea și începi să pășești altfel, în viața proprie, în primul rând, și apoi în viața celorlalți, aducând bine și bunătate.”
În încheiere cei prezenți au primit binecuvântare finală.
(consemnare Maica Ana Bulgariu)
********
The Wedding Feast of the Emperor’s Son — An Image of the Church
that is, the union between God and humanity
through the Incarnation of His Son
On the 14th Sunday after Pentecost, His Grace Bishop Ioan Casian celebrated the Divine Liturgy at the Episcopal Cathedral of Saint George the Great Martyr and Saints Epictetus and Astion in Saint-Hubert, Quebec.
Concelebrating with the Romanian hierarch of Canada were Rev. Fr. Mircea Panciuk, retired dean, Protos. Maxim Morariu, ecclesiarch, Rev. Fr. Adrian Manea, Rev. Fr. Marius Constantin Popa, and Deacon Valentin Boțu.
At the conclusion of the Divine Liturgy, the hierarch delivered a homily in which he interpreted the Gospel parable of the wedding feast of the emperor’s son, highlighting the calling of all people to communion with God, as well as each person’s responsibility to respond to this calling through a life transformed by grace.
At the beginning of his sermon, the hierarch noted that this Sunday falls at the beginning of the ecclesiastical year and spoke about the continuity of God’s work throughout the history of salvation, from the Old Testament to the Incarnation of our Savior Jesus Christ and the establishment of the Church. His Grace Bishop Ioan Casian also recalled the tradition according to which, at the beginning of September, the Savior Christ entered the synagogue and read the prophetic words concerning the proclamation of “a year acceptable to the Lord,” showing that in Christ the expectations of the Old Testament are fulfilled.
Interpreting the Gospel parable, the hierarch emphasized that holiness is not the result of human effort, but rather participation in and openness to the holiness of God:
“We participate in the holiness of God. We do not generate holiness. We were called to holiness of life from the very beginning, but we are not its source; we do not create the value of holiness. God is the Holy One, and insofar as our life opens itself to this communion, to this communication with God, it becomes like a light that shines. And by this light we are all illumined. Or by this grace that pours forth from God, we are all encompassed and permeated.”
Drawing upon the interpretation of St. Augustine, the hierarch explained that the wedding feast is an image of the Church, in which God’s invitation is extended to everyone, both the good and the wicked. The Church is the place where people still have the opportunity to repent and turn back toward God:
“St. Augustine says that the image of the feast is, in fact, the image of our Church, in which God invites both the good and the wicked. Why? Because the Church, still here on earth, is a time of conversion; it is a place of turning back toward God. It is still a time in which the Final Judgment has not taken place and in which the sheep and the goats, or the good and the wicked, have not yet been separated to the left and to the right.”
Therefore, His Grace Bishop Ioan Casian continued saying that no one comes to the Church because they have already attained perfection, but because they need God and the healing power of His grace:
“We see that some have greater passions, while others may be closer to this path of holiness. But each of us comes to the Church because we know that we find God here, that we can ask Him for help, and that in this way our lives can be set right—of course, through our own effort as well, but first and foremost with the help of God’s grace and through the power of His forgiveness.”
Referring to the interpretation of Saint Gregory the Great, the Bishop of Canada then explained the profound Christological meaning of the wedding in the parable. The wedding becomes an image of the union between God and humanity, made possible through the Incarnation of the Son of God:
“What is the Church? It is this wedding, this union between God and humanity through the Incarnation of His Son. What happens in the Incarnation of our Savior Christ? Humanity and divinity are united in the divine Person of the Son of God. And in this way, this wedding takes place, making our restoration and salvation possible.”
The invitation is extended to everyone, but the human response to this calling cannot remain merely formal. In this context, the hierarch reflected on the image of the “wedding garment,” which St. Augustine interprets as the garment of virtue and of a transformed life:
“St. Augustine says here that this is not referring to the Baptism we receive at the beginning, which gives us access to the Church, but rather to the garment of virtue, the garment of light, to virtues that mean love and charity coming from a pure heart, a good conscience, and a sincere faith. For this is what will enable us to remain in the house of God, to remain in the place of the wedding feast.”
Continuing this idea, the hierarch spoke about the image of God within humanity and each person’s calling to grow toward likeness with the Creator. This growth is not static, but is fulfilled throughout the entire course of life through the cultivation of virtues:
“This image of God is something dynamic; it is growth. Just as, when a child is born within a family, he never remains at the age of one. He grows: one year, two, three, reaches our age, and continues onward. The same is true of the image of God.”
His Grace Bishop Ioan Casian then explained what this growth consists of in practical terms:
“It is a dynamic power, an imprint placed by God through which we resemble Him, and we grow within this dynamic through the virtues we practice, through the love we cultivate, through the charity we show, through good works, through the prayer we offer, and through the good relationships we cultivate. All these things cause this growth to take place in our lives.”
In the final part of his sermon, the Romanian hierarch connected the message of the Gospel with the reality of contemporary society, in which people speak extensively about love, justice, equality, and peace, but where words are not always supported by actions: “If we want these words, or what we say, to be true, they must have a corresponding reality in our lives,” the hierarch emphasized.
His Grace Bishop Ioan Casian also drew attention to the fact that simply knowing about the suffering and injustices of the world is not enough. Information must lead to responsibility, love, and compassion: “The fact that we receive information and that things do not necessarily improve all the time shows us that information is not enough. In addition to being informed about a tragedy that is taking place, there is a need for the love of people, for the goodness and mercy of those who will intervene and change the situation. Information is not enough.”
In concluding his homily, His Grace Bishop Ioan Casian summarized the difference between mere awareness and the transformation that an encounter with God can bring about in a person’s life:
“Information only informs us, but it does not change us. The Church changes us when we hear the Word of God, believe in His work, and receive His transfiguring grace. At that moment, change begins, and we begin to walk differently—first in our own lives, and then in the lives of others, bringing goodness and kindness.”
At the conclusion, those present received the final blessing.
(notes by Nun Ana Bulgariu)
**************
Les noces du fils de l’empereur — image de l’Église
c’est-à-dire l’union entre Dieu et l’humanité
par l’Incarnation de Son Fils
En ce 14e dimanche après la Pentecôte, Sa Grace Mgr Ioan Casian a célébré la Divine Liturgie à la Cathédrale épiscopale « Saint Georges le Grand Martyr et les Saints Épictète et Astion » de Saint-Hubert, au Québec.
Ont concélébré avec l’hiérarque roumain du Canada le père Mircea Panciuk, doyen émérite, le protosyncelle Maxim Morariu, ecclésiarque, le père Adrian Manea, le père Marius Constantin Popa ainsi que le diacre Valentin Boțu.
À la fin de la Divine Liturgie, l’évêque a prononcé une homélie dans laquelle il a interprété l’Évangile des noces du fils de l’empereur, mettant en lumière l’appel de tous les êtres humains à la communion avec Dieu, ainsi que la responsabilité de chacun de répondre à cet appel par une vie transformée par la grâce.
Au début de son homélie, l’hiérarque a rappelé que ce dimanche se situe au commencement de l’année liturgique et a parlé de la continuité de l’œuvre de Dieu dans l’histoire du salut, depuis l’Ancien Testament jusqu’à l’Incarnation du Sauveur Jésus-Christ et à l’établissement de l’Église. L’évêque a également évoqué la tradition selon laquelle, au début du mois de septembre, le Sauveur Jésus-Christ entra dans la synagogue et lut les paroles prophétiques annonçant « une année de grâce du Seigneur », montrant ainsi qu’en Christ s’accomplissent les attentes de l’Ancien Testament.
En commentant ensuite la parabole évangélique, l’hiérarque a souligné que la sainteté n’est pas le résultat de l’effort humain, mais qu’elle consiste à participer à la sainteté de Dieu et à s’ouvrir à celle-ci :
« Nous participons à la sainteté de Dieu. Ce n’est pas nous qui produisons la sainteté. Nous avons été appelés à la sainteté de la vie dès le commencement, mais nous n’en sommes pas la source, nous ne créons pas la valeur de la sainteté. Dieu est le Saint, et dans la mesure où notre vie s’ouvre à cette communion, à cette communication avec Dieu, elle devient comme une lumière qui illumine. Et par cette lumière, nous sommes tous éclairés. Ou bien, par cette grâce qui se répand de Dieu, nous sommes tous enveloppés et pénétrés. »
S’appuyant sur l’interprétation du St. Augustin, l’hiérarque a montré que le banquet des noces est une image de l’Église, dans laquelle l’appel de Dieu s’adresse à tous, aussi bien aux bons qu’aux mauvais. L’Église est le lieu où l’être humain a encore la possibilité de se repentir et de revenir vers Dieu :
« St. Augustin dit que l’image du banquet est, en fait, l’image de notre Église, dans laquelle Dieu invite les bons comme les mauvais. Pourquoi ? Parce que l’Église, encore ici sur terre, est un temps de conversion, elle est un lieu de retour vers Dieu. C’est encore un temps où le Jugement final n’a pas eu lieu et où les brebis et les chèvres, ou les bons et les mauvais, ne sont pas encore séparés, à gauche et à droite. »
C’est pourquoi, a poursuivi l’hiérarque, personne ne vient à l’Église parce qu’il aurait déjà atteint la perfection, mais parce qu’il a besoin de Dieu et de la puissance guérissante de Sa grâce :
« Nous voyons que certains ont des passions plus grandes, tandis que d’autres sont peut-être plus proches de ce chemin de sainteté. Mais chacun de nous vient à l’Église parce que nous savons que nous y trouvons Dieu, que nous pouvons Lui demander de l’aide et que, de cette manière, notre vie peut être redressée, bien sûr également par notre propre effort, mais avant tout avec l’aide de la grâce de Dieu et par la puissance de Son pardon. »
Se référant ensuite à l’interprétation de Saint Grégoire le Grand, l’évêque du Canada a expliqué le sens profondément christologique des noces de la parabole. Les noces deviennent l’image de l’union entre Dieu et l’humanité, rendue possible par l’Incarnation du Fils de Dieu :
« Qu’est-ce que l’Église ? C’est cette noce, cette union entre Dieu et les hommes par l’Incarnation de Son Fils. Que se passe-t-il dans l’Incarnation de notre Sauveur Jésus-Christ ? L’humanité et la divinité s’unissent dans la Personne divine du Fils de Dieu. Et de cette manière s’accomplit cette noce qui rend possibles notre justification et notre salut. »
L’appel est adressé à tous, mais la réponse de l’homme à cet appel ne peut rester purement formelle. Dans ce contexte, l’hiérarque s’est arrêté sur l’image du « vêtement de noces », que St. Augustin interprète comme le vêtement de la vertu et d’une vie transformée :
« St. Augustin dit ici qu’il ne s’agit pas du Baptême que nous recevons au commencement, qui nous donne accès à l’Église, mais du vêtement de la vertu, du vêtement de lumière, des vertus qui signifient l’amour et la charité venant d’un cœur pur, d’une bonne conscience et d’une foi sincère. Car c’est cela qui nous permettra de demeurer dans la maison de Dieu, de demeurer dans le lieu des noces. »
Poursuivant cette réflexion, l’hiérarque a parlé de l’image de Dieu présente en l’être humain et de l’appel de chacun à grandir vers la ressemblance avec le Créateur. Cette croissance n’est pas statique, mais s’accomplit tout au long de la vie en cultivant les vertus :
« Cette image de Dieu est quelque chose de dynamique, c’est une croissance. De même que, lorsqu’un enfant naît au sein d’une famille, il ne reste jamais à l’âge d’un an. Il grandit : un an, deux ans, trois ans, il atteint notre âge et continue d’avancer. Il en va de même pour l’image de Dieu. »
Sa Grace Mgr Ioan Casian a ensuite expliqué concrètement en quoi consiste cette croissance :
« Elle est une puissance dynamique, une empreinte placée par Dieu, par laquelle nous Lui ressemblons, et nous grandissons dans cette dynamique par les vertus que nous pratiquons, par l’amour que nous cultivons, par la charité que nous manifestons, par les bonnes œuvres, par la prière que nous faisons et par les bonnes relations que nous entretenons. Tout cela fait que cette croissance s’accomplit dans notre vie. »
Dans la dernière partie de son homélie, l’hiérarque roumain a mis en relation le message de l’Évangile avec la réalité de la société contemporaine, dans laquelle on parle beaucoup d’amour, de justice, d’égalité et de paix, mais où les paroles ne sont pas toujours accompagnées par des actes: « Si nous voulons que ces paroles, ou ce que nous disons, soient vrais, ils doivent avoir une correspondance dans la réalité », a souligné l’hiérarque.
Sa Grace Mgr Ioan Casian a également attiré l’attention sur le fait que la simple connaissance des souffrances et des injustices du monde ne suffit pas. L’information doit conduire à la responsabilité, à l’amour et à la miséricorde :
« Le fait que nous recevions des informations et que les choses ne s’améliorent pas nécessairement nous montre que l’information ne suffit pas. En plus de s’informer sur un drame qui se produit, il faut l’amour de certaines personnes, la bonté et la miséricorde de ceux qui vont intervenir et changer cette situation. L’information ne suffit pas. »
En conclusion de son homélie, l’évêque Ioan Casian a résumé la différence entre la simple information et la transformation que la rencontre avec Dieu peut produire dans la vie de l’être humain :
« L’information ne fait que nous informer, mais elle ne nous change pas. L’Église nous change lorsque nous entendons la Parole de Dieu, que nous croyons en Son œuvre et que nous recevons Sa grâce transfigurante. À ce moment-là commence le changement et nous commençons à marcher autrement, d’abord dans notre propre vie, puis dans la vie des autres, en apportant le bien et la bonté. »
À la fin de la célébration, les personnes présentes ont reçu la bénédiction finale.
(notes par Moniale Ana Bulgariu)
