Parohia Antwerpen

Parohia Antwerpen Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Maicii Domnului”, din Antwerpen, Belgia

O noapte cât o sărbătoare! Șase ore de slujbă! Poate că Privegherea Mare de luni seara a dat un pic peste cap „slujbo-me...
08/09/2026

O noapte cât o sărbătoare!

Șase ore de slujbă! Poate că Privegherea Mare de luni seara a dat un pic peste cap „slujbo-metrul” unora dintre noi 😊, dar socotim că toți cei prezenți putem cădea de acord că a fost un veritabil regal duhovnicesc!

PRIVEGHEREA MARE de hram ne-a adunat și anul acesta laolaltă, ca o familie mai mare, sub purtarea de grijă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Mulți enoriași, dar și prieteni ai parohiei noastre, au luat parte la Vecernia Mare cu Litie, la Utrenie, apoi la Dumnezeiasca Liturghie și, la final, la frumoasa agapă nocturnă, care a prelungit bucuria rugăciunii în bucuria împreună-petrecerii frățești.

Slujba a fost săvârșită de clericii parohiei noastre, împreună cu părinți de la parohiile ortodoxe române din vecinătate, dar și cu preoții parohiilor ortodoxe rusă, sârbă și ucraineană din orașul nostru. A fost, astfel, nu doar o seară de rugăciune, ci și o frumoasă mărturie de comuniune inter-ortodoxă, adunată în jurul Maicii Domnului.

Aducem mulțumire călduroasă tuturor celor care au făcut posibilă, prin osteneala lor, această noapte de praznic: părinților slujitori, psalților parohiei și celor invitați — din parohiile vecine, dar și din România — celor care au împodobit și înfrumusețat biserica, doamnelor gospodine care au pregătit bucatele pentru agapă, precum și tuturor celor care au ajutat, știuți și neștiuți, înainte, în timpul și după slujbă.

Maica Domnului să primească osteneala fiecăruia și să ne învrednicească în continuare să ne bucurăm de această împreună-petrecere în obștea noastră antwerpenară, care — dea Domnul! — să ne fie tuturor spre mântuire.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!

Hramul a început: bucuria continuă! :) Ziua de duminică, 6 septembrie 2026, a marcat începutul prăznuirii hramului paroh...
07/09/2026

Hramul a început: bucuria continuă! :)

Ziua de duminică, 6 septembrie 2026, a marcat începutul prăznuirii hramului parohiei noastre, Nașterea Maicii Domnului.

Ne-am bucurat să îl avem în mijlocul nostru pe Înaltpreasfințitul Părinte IOSIF, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, care a slujit Dumnezeiasca Liturghie în biserica noastră, înconjurat de părinții parohiei și de câțiva clerici oaspeți.

În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit a vorbit cu multă căldură celor prezenți despre semnificația profundă a praznicului Nașterii Maicii Domnului, ca început al lucrării lui Dumnezeu pentru mântuirea omului. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a subliniat responsabilitatea părinților de astăzi de a-și crește copiii în credință, mai ales oferindu-le pilda propriei așezări, cu dragoste și statornicie, înaintea lui Dumnezeu.

Un moment deosebit al zilei a fost hirotesia întru ipodiacon a lui Ștefan Gabriel, unul dintre fiii parohiei noastre, care a primit astfel binecuvântare pentru a ajuta în sfântul altar la săvârșirea slujbelor.

Ne-am bucurat, de asemenea, de prezența Excelenței Sale, doamna Andreea Păstârnac, Ambasadorul României în Regatul Belgiei, căreia îi mulțumim pentru apropierea arătată comunității noastre.

Acesta a fost, însă, doar începutul prăznuirii.

Hramul continuă astă-seară, de la ora 19.00, când vom sluji PRIVEGHEREA MARE a praznicului Nașterii Maicii Domnului.
La sfârșitul slujbei vom rămâne împreună la o mică Agapă frățească, la care fiecare poate contribui, după putere, cu câte un prinos.

Să ne vedem bucuroși, sub acoperământul Maicii Domnului!

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!

📕Concursul de Lectură „Antwerpenița”🎥   Așa cm am promis, astăzi, dezvăluim un nou câștigător! Când priviți video-ul vă...
05/09/2026

📕Concursul de Lectură „Antwerpenița”🎥

Așa cm am promis, astăzi, dezvăluim un nou câștigător! Când priviți video-ul vă puteți și abonați la CANALUL YOUTUBE al Școlii Parohiale! Pe mâine!

Locul 1 🏆①
Locul 2 — 🏆②
Locul 3 — 🏆③
Mențiune — ⭐① Maria Negrea, bravo! (cadou în valoare de 20 euro).
Mențiune — ⭐② Ianis Ceaușu, feilicitări! (cadou în valoare de 20 euro).

LINK-ul cu video-ul in primul comentariu!

04/09/2026

📕Concursul de Lectură „Antwerpenița”🎥

La concursul de lectură organizat de Școala Parohială Antwerpen, au participat copiii din atelierul de limba română, dar și alți elevi din cadrul comunității.
Au fost înscriși peste 20 de copii, însă 11 dintre ei au reușit să citească integral cartea aleasă și să trimită un video de prezentare pentru jurizare.
Pentru a asigura o evaluare corectă și transparentă, întrucât și membri ai echipei școlii parohiale au copii înscriși, jurizarea a fost realizată de profesori din corpul profesoral al Școlii Românești „EuropaNova”, din Bruxelles. Desi noi stabilisem că dăm 3 premii, juriul a insistat să dăm și două mențiuni, pentru 2 copii care au muncit foarte mult la prezentarea lor!
Vom afisa un premiu pe zi, de astăzi, până marți, când este hramul parohiei noastre, iar premierea oficială va avea loc duminică, pe 13 septembrie!
Felicitări tuturor participanților pentru implicare și dragostea față de lectura în limba română!

Locul 1 🏆①
Locul 2 — 🏆②
Locul 3 — 🏆③
Mențiune — ⭐①
Mențiune — ⭐② Ianis Ceaușu, feilicitări! (cadou în valoare de 20 euro).

https://www.youtube.com/watch?v=_0LsLWcynGk

PROGRAMUL lunii SEPTEMBRIE și începutul Anului Nou BisericescIubiților,Bisericește, 1 septembrie nu reprezintă doar înce...
31/08/2026

PROGRAMUL lunii SEPTEMBRIE și începutul Anului Nou Bisericesc

Iubiților,

Bisericește, 1 septembrie nu reprezintă doar începutul unei noi luni, ci începutul unui nou An Bisericesc.

Această rânduială are rădăcini vechi. În tradiția iudaică, începutul toamnei era legat de intrarea într-un nou ciclu al anului, de aducerea roadelor pământului și de mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru darurile primite. Mai târziu, în lumea bizantină, 1 septembrie marca începutul Indictionului — adică începutul anului civil, administrativ și fiscal al Imperiului.

Biserica a asumat această dată și i-a dat o semnificație duhovnicească: începutul unui nou an devine prilej de rugăciune, de mulțumire și de binecuvântare a timpului. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru anul care a trecut, pentru darurile știute și neștiute, și Îi cerem să binecuvânteze vremea care începe: familiile noastre, copiii, munca, școala, grijile și nădejdile noastre.

Vom sărbători, așadar, așa cm se cuvine, pășind în noul An Bisericesc cu Sfânta Liturghie matinală, pe care o vom săvârși marți, 1 septembrie, de la ora 6.00.

Programul complet al lunii septembrie 2026 poate fi consultat, ca de obicei, pe site-ul Parohiei (link în primul comentariu).

Să ne ajute Domnul să începem acest nou an cu inimă bună, cu rugăciune mai multă și cu dorința de a crește frumos, împreună, în viața Bisericii.

Un An Bisericesc binecuvântat tuturor!
Să ne vedem mereu bucuroși!

Un nou început..... de an școlar! 🙂🎓🎒✏️Iubiților,În pragul unui nou an școlar, îi purtăm în rugăciune pe toți copiii și ...
29/08/2026

Un nou început..... de an școlar! 🙂🎓🎒✏️

Iubiților,

În pragul unui nou an școlar, îi purtăm în rugăciune pe toți copiii și tinerii parohiei noastre: pe cei care pășesc pentru prima dată în sala de clasă, pe cei care revin la colegi, profesori și teme, pe cei care încep o nouă etapă de studiu, dar și pe părinții care îi însoțesc cu dragoste, grijă și - nu de puține ori - cu emoție.

Școala nu înseamnă doar acumulare de cunoștințe, ci și creștere în răbdare, responsabilitate, prietenie, curaj și discernământ. Iar pentru noi, creștinii, orice început frumos se așază sub binecuvântarea lui Dumnezeu.

De aceea, vă invităm ca mâine dimineață, la Sfânta Liturghie, să venim împreună cu elevii și studenții parohiei noastre, pentru a face împreună rânduiala de rugăciune rânduită la începutul noului an școlar.

Să Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să le lumineze mintea, să le întărească inima, să le dăruiască bucurie de a învăța și putere de a crește frumos, iar pe părinți și profesori să îi întărească în misiunea lor atât de însemnată.

Vă așteptăm cu drag — copii, părinți, bunici și profesori — să punem împreună acest nou început sub ocrotirea lui Dumnezeu.

Un an școlar binecuvântat tuturor!

HRAM 2026: Vizita ÎPS Mitropolit IOSIF, Priveghere, Conferință duhovnicească & Parastas pentru frații trecuți la DomnulI...
27/08/2026

HRAM 2026: Vizita ÎPS Mitropolit IOSIF, Priveghere, Conferință duhovnicească & Parastas pentru frații trecuți la Domnul

Iubiților,

Ca în fiecare an, pe 8 septembrie sărbătorim Nașterea Maicii Domnului, ocrotitoarea parohiei noastre — deja de mai bine de 30 de ani — și a fiecăruia dintre noi, de când ne știm.
Pentru a ne bucura mai pe îndelete de această sărbătoare atât de dragă, anul acesta vom organiza prăznuirea hramului în TREI MOMENTE distincte, la care vă așteptăm cu mult drag.

1. SFÂNTA LITURGHIE ARHIEREASCĂ
Duminică, 6 septembrie, ne vom bucura de prezența în mijlocul nostru a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit IOSIF, care va sluji Dumnezeiasca Liturghie împreună cu părinții parohiei noastre și ne va adresa cuvânt de învățătură.
Va fi un prilej de mare bucurie și întărire duhovnicească pentru întreaga noastră comunitate, adunată în jurul Maicii Domnului și al ierarhului nostru.

2. PRIVEGHERE MARE & AGAPĂ FRĂȚEASCĂ
Luni, 7 septembrie 2026, începând cu ora 19.00, ne vom aduna cu toții la „petrecerea de hram” — petrecând, desigur, în rugăciune: mulțumind Maicii Domnului pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră și cerându-i stăruitor sprijinul și ocrotirea pentru cele ce vin.
Programul Privegherii:
@19.00: Vecernia Mare, cu Litie
@20.30: Utrenia
@22.30: Sfânta Liturghie
Slujba se va încheia în jurul orei 00.30, când vom rămâne cu toții la o mică Agapă Frățească - o prelungire firească a petrecerii noastre împreună în rugăciune. Despre organizarea agapei vom reveni cu detalii, în grupul de WhatsApp.
Cei care nu au mașină nu trebuie să își facă griji: vom avea grijă să fie duși acasă de vecinii de cartier care au locuri libere în mașinile lor.
Iar cei care nu și-au luat încă liber de la lucru pentru marți… mai au încă timp să o facă! 😉

3. CONFERINȚĂ DUHOVNICEASCĂ & PARASTAS pentru frații trecuți la Domnul
Duminică, 13 septembrie, vom continua prăznuirea hramului: îndată după Sfânta Liturghie, vom rămâne împreună la o Conferință duhovnicească pe tema „Maica Domnului în tradiția și spiritualitatea ortodoxă”.
După conferință, cu toții suntem invitați să luăm parte la PARASTASUL DE OBȘTE pentru toți membrii Parohiei noastre care au trecut la Domnul de-a lungul celor peste trei decenii care s-au scurs de la prima slujbă. Familiile care doresc să pregătească prinoase pentru acest moment sunt invitate să ia legătura cu Pr. George, pentru detalii.

Să ne vedem bucuroși, în fiecare dintre aceste momente, prăznuind împreună pe Maica Domnului, ocrotitoarea parohiei noastre și grabnica noastră ajutătoare!

SFINȚII BELGIEI - UN DAR DE LUMINĂ! ---(NL versie hieronder)---Iubiților,Vă semnalăm cu multă bucurie un proiect foarte ...
25/08/2026

SFINȚII BELGIEI - UN DAR DE LUMINĂ!

---(NL versie hieronder)---

Iubiților,

Vă semnalăm cu multă bucurie un proiect foarte frumos și important al maicilor de la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Namur / Vedrin: publicarea unei cărți dedicate Sfinților Belgiei.

Este vorba despre un volum deosebit, pregătit cu multă osteneală, care adună viețile a peste o sută de sfinți din primul mileniu creștin, care au luminat pământul pe care trăim astăzi: episcopi, misionari, monahi, mărturisitori, întemeietori de mănăstiri și ocrotitori ai acestor locuri.

După cm spuneam și în predica din a 2-a duminică după Rusalii, pentru noi, creștinii ortodocși trăitori în Belgia, un astfel de proiect este cu atât mai prețios. El ne amintește că pământul acesta nu ne este străin, ci este un pământ sfințit de rugăciunea, nevoința și mărturia multor oameni ai lui Dumnezeu. Înainte de a exista granițele și denumirile de astăzi, aici au trăit sfinți care au mărturisit aceeași credință nedespărțită a Bisericii primului mileniu.

Cartea va apărea mai întâi în limba franceză, iar maicile își doresc ca, prin sprijinul nostru, să poată urma și o ediție în limba neerlandeză, atât de necesară pentru credincioșii și cititorii din Flandra.

Volumul va cuprinde nu doar vieți de sfinți, ci și tropare, icoane și imagini, repere istorice despre evanghelizarea acestor regiuni, hărți, locuri de cinstire și informații despre sfintele moaște — devenind astfel nu doar o carte de lectură, ci și un adevărat instrument de rugăciune, pelerinaj, iar astfel apropiere de sfinții locului.

Cei care doresc să sprijine tipărirea și răspândirea acestei lucrări o pot face prin pagina de mai jos.

Vă încurajăm să susțineți acest proiect, după putere, și să dați vestea mai departe.

Sfinții Belgiei să mijlocească pentru noi, pentru familiile noastre și pentru toți cei care trăiesc pe acest pământ!

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

DE HEILIGEN VAN BELGIË – EEN GESCHENK VAN LICHT!

Geliefden,

Met grote vreugde brengen wij u een heel mooi en belangrijk project van de zusters van het Klooster van de Bescherming van de Moeder Gods in Namen / Vedrin onder de aandacht: de publicatie van een boek gewijd aan de heiligen van België.

Het gaat om een bijzonder boek, dat met veel toewijding is samengesteld en waarin de levensverhalen zijn gebundeld van meer dan honderd heiligen uit het eerste christelijke millennium, die het land waarop wij vandaag leven hebben verlicht: bisschoppen, missionarissen, monniken, getuigen van het geloof, stichters van kloosters en beschermheiligen van deze plaatsen.

Zoals ook in de preek van de tweede zondag na Pinksteren al werd gezegd, is een dergelijk project voor ons, orthodoxe christenen die in België wonen, des te kostbaarder. Het herinnert ons eraan dat dit land ons niet vreemd is, maar een land is dat geheiligd is door het gebed, de ascese en het getuigenis van vele dienaren van God. Voordat de huidige grenzen en benamingen bestonden, leefden hier heiligen die hetzelfde onverdeelde geloof van de Kerk uit het eerste millennium beleden.

Het boek zal eerst in het Frans verschijnen, en de zusters hopen dat er, met onze steun, ook een Nederlandse uitgave kan volgen, die zo hard nodig is voor de gelovigen en lezers in Vlaanderen.

Het boek zal niet alleen levens van heiligen bevatten, maar ook troparia, iconen en afbeeldingen, historische overzichten over de evangelisatie van deze regio’s, kaarten, plaatsen van verering en informatie over de heilige relikwieën — en wordt zo niet alleen een leesboek, maar ook een waar instrument voor gebed, bedevaart en daarmee een manier om dichter bij de plaatselijke heiligen te komen.

Wie de druk en verspreiding van dit werk wil steunen, kan dat doen via de onderstaande pagina.

Wij moedigen u aan om dit project naar vermogen te steunen en het nieuws verder te verspreiden.

Mogen de heiligen van België voor ons, voor onze gezinnen en voor allen die op deze aarde leven, bemiddelen!

L’édition d’un ouvrage d’exception sur les Vies des Saints de Belgique : pour offrir à tous l'espérance !

ȘCOALA DE VARĂ (ziua a 3-a)Astăzi am încheiat ultima serie de activități educative și duhovnicești din tabăra noastră de...
22/08/2026

ȘCOALA DE VARĂ (ziua a 3-a)

Astăzi am încheiat ultima serie de activități educative și duhovnicești din tabăra noastră de toamnă. Ca în fiecare dimineață, am început ziua cu închinarea la icoane și cu rugăciune, așezându-ne inimile în rânduială și în liniște.

Grupa mare a avut apoi un moment special: întâlnirea cu una dintre surorile de la Mănăstirea Namur. De origine olandeză, sora Magdalena le-a vorbit copiilor despre convertire, despre drumul ei spre Ortodoxie și despre ce înseamnă să fii ortodox în Occident. Copiii au ascultat cu atenție, au pus întrebări și au descoperit că credința poate fi trăită frumos și profund, oriunde te-ai afla, chiar și într-o lume multiculturală și foarte diferită de cea în care s-au născut părinții lor.

În a doua parte a zilei, copiii au trecut la activități creative și de relaxare: au confecționat origami, s-au jucat în parc și au desenat planșe cu tema „Podul dintre cele două culturi”. Prin culori, forme și simboluri, au încercat să aducă împreună frumusețea României și a românilor cu frumusețea Belgiei, țara în care locuim acum.

Celelalte activități ale ȘCOLII PAROHIALE SE REIAU DUPĂ HRAM!
Le puteți descoperi aici:
https://www.parohiaantwerpen.be/ateliere

Creativitate, recunoștință și tradiție la ȘCOALA DE VARĂ a Antwerpeniței (ziua 2)    Astăzi, copiii și-au desfășurat act...
21/08/2026

Creativitate, recunoștință și tradiție la ȘCOALA DE VARĂ a Antwerpeniței (ziua 2)

Astăzi, copiii și-au desfășurat activitățile în biserică, în sălile anexe și în sala de dans, într-o atmosferă deosebită, în care au îmbinat învățarea cu experiențe practice și momente de bucurie.
Dimineața a început cu o incursiune în lumea icoanelor. Copiii au descoperit, pe înțelesul lor, de ce și cm ne închinăm la icoane, ce icoane sunt așezate în biserică și care este semnificația fiecăreia.
Apoi, împărțiți pe două grupe de vârstă, au descoperit „secretul mulțumirii” din Pollyanna și jocul pe care această poveste ne învață să-l jucăm mereu: să căutăm, chiar și în cele mai grele situații, un motiv pentru care să fim recunoscători și să mulțumim.
După-amiaza a fost dedicată atelierelor practice. Copiii au confecționat candele, au participat la un atelier de dans, au pregătit limonadă după o rețetă străveche 😉 și au învățat să împletească și să coacă capete - acele pâinici tradiționale folosite la înmormântare și la pomenirea celor adormiți.

Rămâneți aproape!
Aventura continuă și mâine, de dimineață! 😊

Adres

Heistraat 319
Wilrijk
2610

Meldingen

Wees de eerste die het weet en laat ons u een e-mail sturen wanneer Parohia Antwerpen nieuws en promoties plaatst. Uw e-mailadres wordt niet voor andere doeleinden gebruikt en u kunt zich op elk gewenst moment afmelden.

Contact De Plaats Van Aanbidding

Stuur een bericht naar Parohia Antwerpen:

Snelkoppelingen

Delen