25/08/2026
SFINȚIREA ȘI MONTAREA CRUCILOR PE TURNURILE BISERICII
Ziua de 24 august 2026 va intra în istoria Bisericii Sf. Antonie.
Este ziua în care, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Serafim, au fost sfințite crucile restaurate de pe turnurile-clopotniță ale Bisericii.
Este ziua în care ele au fost reașezate, cu multă strădanie, grijă și profesionalism, la 32 de metri înălțime, pe vârfurile turnurilor, ca mărturie și ca pază.
Este ziua în care noul hrisov, dedicat proiectului de restaurare desfășurat în acest an, a fost alăturat hrisovului vechi din 1904, găsit în primăvară, și introduse în globul de la baza uneia din cruci, ca mesaje peste timp, pentru urmașii noștri. Alături de cele două documente, se află și lista cu persoanele și familiile care au sprijinit financiar această lucrare: peste 110 familii, majoritatea enoriași ai parohiei noastre.
Mulțumim domnilor Sukup și Steiner, de la cele două firme (Sukup Spenglerei și Steiner Schmiedetechnik), care, alături de colaboratorii lor, au dus la bun sfârșit acest proiect de mare încărcătură simbolică.
Crucile și-au regăsit, după o evaluare și o restaurare minuțioasă, forma lor inițială din 1904, inclusiv aurirea contururilor și a rozetei florale din mijloc.
------
Weihe und Montage der Turmkreuze der St.-Antonius-Kirche
Am 24. August 2026 wurden mit dem Segen von Metropolit Serafim die restaurierten Kreuze der St.-Antonius-Kirche gesegnet und in 32 Metern Höhe auf den Glockentürmen montiert. Wir befinden uns gegen Ende der Kirchenfassade-Sanierung.
Beim Aufsetzen der restaurierten Turmkreuze wurde eine Zeitkapsel mit historischen Dokumenten in die Kugel an der Basis eines der Kreuze eingesetzt. Sie enthält die neue Stiftungsurkunde der aktuellen Restaurierung, das im Frühjahr entdeckte Originaldokument von 1904 sowie die Liste von über 110 Förderfamilien (Mitglieder unserer Pfarrgemeinde), die für die Kirchenfassadesanierung gespendet haben, als Botschaft an nachfolgende Generationen.
Die Fa. Steiner Schmiedetechnik führte die aufwendige Restauration durch, während die Fa. Sukup Spenglerei beim Aufsetzen der Turmkreuze federführend war. Beiden Betrieben danken wir herzlich für ihre Professionalität und Sorgfalt, womit sie dieses symbolträchtiges Projekt durchführten.
Dabei erhielten die Kreuze ihre ursprüngliche Gestalt von 1904 samt Vergoldung der Konturen und der zentralen Blütenrosette zurück.