23/08/2026
🔆 Cu multă bucurie și emoții, ne pregătim să trăim împreună o zi cu totul deosebită pentru comunitatea noastră.
Vom fi binecuvântați să îl primim în mijlocul nostru pe Înaltpreasfințitul Părinte Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, care va săvârși Sfânta Liturghie.
În aceeași zi, vom avea bucuria de a o primi pe Anastasia în familia Bisericii noastre, prin Taina Sfântului Botez, ea devenind astfel cel mai nou membru al comunității noastre creștin-ortodoxe .
Ne onorează să îi avem alături de noi pe domnul primar și pe reprezentanții Bisericii Catolice din Amstetten, a căror prezență ne bucură și ne arată încă o dată frumusețea unei comunități care știe să fie împreună.
🇷🇴 Iar pentru această zi, îi îndemnăm pe cei care doresc, să vină îmbrăcați în portul popular românesc. Să ne bucurăm de tradițiile noastre și de tot ceea ce ne leagă de casă. Să arătăm, cu inimă bună, că suntem aici o comunitate românească vie, unită și frumoasă, care își păstrează credința, cultura și rădăcinile.
Vă așteptăm cu drag, cu inimile deschise, să ne bucurăm împreună de această zi de sărbătoare și binecuvântare!
PROGRAM
📅 Duminică, 30 august 2026
🕥 10:30 – Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Botez
📍 Klosterkirche der Franziskanerinnen
Rathausstraße 16, Amstetten (vizavi de CCA)