Parohia Sf Prooroc Ieremia

Parohia Sf Prooroc Ieremia Parohia a luat ființă în data 28Martie2010, în duminica Floriilor, primind hramul Sf. Prooroc Ieremia

26/06/2017

COMOARA CEA VEȘNICĂ
de Preot Sorin Croitoru

De câte ori Tu Te cobori
În cămăruța mea smerită..
Să treci prin galaxii și nori,
Îți trebuie doar o clipită.

Atunci când biruit de dor
Suspin cu lacrimi după Tine,
Cobori învăluit de nor
Să mângâi sufletul din mine..

Îmi saturi inima de har
Și mă adăpi cu apă vie,
Prezența Ta îmi schimbă iar
Tristețile în bucurie!

Îi plâng pe cei ce nu Te știu
Și nici nu au vreodată parte
De Tine, Dumnezeul Viu,
Pierzându-se-'n iubiri deșarte..

Ca Marta ei se ostenesc
Pentru ceva ce nu rămâne;
Eu ca Maria Te iubesc,
Căci Tu rămâi în veci, Stăpâne!
amin

26/06/2017

CANDELA
de Preot Sorin Croitoru

Nu știu dacă-'n lumea asta este lucru mai frumos
Decât candela ce arde la icoana lui Hristos..
E un dar trimis din ceruri flăcăruia din pahar:
Pâlpâirea ei cea blândă umple inima de har!

Câte taine mai ascunde candela ce-o ții pe masă..
Să o ții mereu aprinsă, că-ți sfințește-'ntreaga casă!
Este o frumoasă jertfă ce-i oferi lui Dumnezeu
Să ții candela aprinsă la icoana Sa mereu!

Fă aceasta multă vreme și-o să simți și tu, creștine,
Cum coboară de la Domnul binecuvântări divine..
Astfel, candela ce arde cu fitil în untdelemn,
E simbolul păcii sfinte și-al milostivirii semn.

26/06/2017

Sinaxar 26 Iunie



În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI).

Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-şi poftele trupeşti cu cumpătarea şi cu curăţenia, s-a arătat ca un înger cu trup. De vreme ce făcându-şi cuib într-un sad de migdal, ca o pasăre ce cânta bine, bucura pe toţi cu cuvintele sale, iar gândul lui şi-l înălţa spre înălţime dumnezeiască. Drept aceea s-a îmbogăţit cu lucrarea minunilor, arătându-se stâlp luminos, care lumina pe toţi cu minunile, pentru că îngheţând de răceala frigului, şi fiind ars de arşiţa soarelui pe vremea secerişului, se afla nepătimind. Şi ca şi cm i-ar fi fost arse simţirile trupului, luând în mâinile sale jăratic de cărbuni şi stând înaintea împăratului şi tămâindu-l, nu-l ardea. Drept aceea spăimântând el toată firea omenească cu viaţa sa şi cu minunile, s-a mutat către Domnul, pe Care din pruncie îl dorise.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ioan, episcopul Goţiei.

Acesta a fost din ţara tavroschiţilor, şi a trăit pe vremea lui Constantin şi a lui Leon Isaurul, fiind dintr-un oraş ce se afla sub stăpânirea goţilor, al unui oarecare Leon şi Fotini. Fiind sfinţit din pruncie ca Ieremia proorocul şi ca marele Samuil, născut fiind din făgăduinţă, îndată a fost dăruit lui Dumnezeu. Şi când a ajuns la măsura vârstei celei duhovniceşti, şi trebuia să fie numit în scaunul arhieresc, a fost trimis de poporul său la arhiereul Iviriei, şi a luat de la acesta hirotonia; pentru că tot mai era eresul hulitorilor de icoane spre părţile greceşti. Iar după moartea lui Constantin şi a lui Leon se duse la Constantinopol, şi vorbind cu împărăteasa Irina pentru credinţa ortodoxă s-a întors iarăşi în ţara lui şi răbdând multe primejdii, că vrea să-l dea poporul lui la boierii lazilor, a fugit la Amastrida din Pont, şi s-a mutat către Domnul. Iar cinstitele moaşte i-au fost aduse cu o corabie la Mănăstirea Sfinţilor Apostoli, şi au fost puse acolo, izvorând multe minuni din cinstitul său mormânt, pentru cei ce cu credinţă mergeau întru slava şi lauda lui Dumnezeu celui ce l-a mărit pe el.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Antion, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

26/06/2017

Rugăciunea zilei de luni


Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire! O, Doamne, astăzi Îîţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă, Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toți ne învredniceşte de mărirea Ta în rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi Îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc, pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciţi-mă să vă văd la moartea mea, stând în jurul meu şi să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Feţei lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce aţi avut pentru mine şi binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin.

26/06/2017

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnulu de la Mănăstirea Neamț este considerată cea mai veche și cea mai frumoasă icoană din țară. Este o icoană procesională, dar și o icoană protectoare care a întărit credința creștin-ortodoxă a conducătorilor, monahilor și a credincioșilor din România. Icoana....

26/06/2017

Bună ziua. Mă întreb ce înseamnă când visezi pe cineva că moare, dar el trăieşte. Ce să cred? Nu vreau să mă întristez de cm m-am trezit şi nici să mă gândesc că se va întâmpla ceva rău. De multe ori am auzit că, atunci când moare cineva, îi moare de fapt moartea. Nu ştiu ce ar însemna sau dacă e.....

26/06/2017

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule,...

23/06/2017

CINE A UCIS IUBIREA?
de Preot Sorin Croitoru

La început
Era multă iubire sfântă
Pe pământ.
Flacăra Duhului Sfânt
Ardea blând în vatra credinței
Fiilor lui Dumnezeu.
Căldură,
Era atâta căldură..
Nici pic de ură
Apoi.. ce s-a-'ntâmplat?
A început să bată
Vânt de păcat!
Fiii lui Dumnezeu
Au vrut Împărăția
Aici pe pământ..
Toată, deodată!
N-au mai vrut s-o aștepte,
N-au mai vrut s-o cucerească,
N-au mai vrut s-o merite..
Viața lor a devenit
Un fel de Turn Babel:
"N-avem nevoie de Dumnezeu
Ca să fim fericiți"!
Sărmanii rătăciți..
Domnul S-a supărat
Și L-a chemat pe Duhul Sfânt
Înapoi.
Creștinii au rămas
Goi.
Așa a murit iubirea..
Oamenii au ucis-o.
Ei singuri..
S-au mai salvat câțiva,
Dar nu mai este
Ca înainte.
O, Părinte,
Oprește potopul acesta
De ură,
Vindecă iarăși
Această făptură
De ură.
Să ardă iarăși flacăra iubirii
În vetrele noastre,
Te rugăm
Părinte!
amin

23/06/2017

PACEA
de Preot Sorin Croitoru

De ai bani tu poți să cumperi tot ce vrei și tot ce-ți place,
Dar un lucru, drag prieten, tu nu poți să cumperi: pace.
Nu te osteni degeaba, căci îți spun: orice ai face,
N-o să dobândești în suflet nici măcar un strop de pace.

Pentru că de când e lumea, omul ce în patimi zace,
Chiar de-ar fi bogat în toate, el lipsit va fi de pace!
N-am văzut măcar pe unul care are.. cât îi place,
Să privească-'n ochi pe oameni cu un zâmbet plin de pace
Uită-te la un călugăr, că nici buzunare n-are,
Dar văzutu-l-ai pe dânsul câtă pace-'n suflet are?

Uită-te la omul care crește nu știu câți feciori:
Scuipă-'n palme, face cruce și începe lucru-'n zori,
Iar în ziua de odihnă la biserică-i mereu,
Primul intră ca s-aducă slava sa lui Dumnezeu!
Din puținul ce-i rămâne când i-a săturat pe-ai lui,
Duce bucuros ofrandă la Altarul Domnului
Câtă pace are-'n suflet omul ăsta "sărăntoc",
N-au în lumea asta mare, toți bogații la un loc!

Și atunci? Care-i secretul unui dar atât de mare?
"CINE-I TEMĂTOR DE DOMNUL, MULTĂ, MULTĂ PACE ARE"!(Ps.118;66)
Frații mei, aceasta-i taina, asta e învățătura
Despre dobândirea păcii, ce ne-a dat-o chiar Scriptura!
Pacea cea odihnitoare Dumnezeu o dăruiește
Celui ce de El se teme și poruncile-I păzește.
Prin urmare, nu contează cât avem sau ne lipsește,
Dacă am mai vrea să strângem, dacă nu-i sau prisosește.

Pacea e indicatorul vieții creștinești din noi:
Când lipsește viața sfântă, conștiința e-'n război!
Inima e tulburată cm e marea în furtună
Și ea strigă cu putere: "CALEA CE-O URMEZI, NU-I BUNĂ"!

Tu n-ai pace; iei pastile, bravo ție, ești deștept
Și te-'ntrebi ca găgăuță: "De ce oare nu mă-'ndrept"?
Pune mâna și ascultă ce îți zic acuma eu:
N-ai să pupi tu pace-'n suflet dacă râzi de Dumnezeu!

Pune mâna și respectă ale lui Hristos porunci,
Fă ce-ți cere-'n Evanghelii și-ai să vezi tu pace-atunci!
Eu te-am învățat de bine, dar tu frate fă cm vrei
Sunt și psihologi, pastile.. nu te-'mpiedic eu să iei,

Da' să știi că pastiluța te-amețește-acum puțin,
Însă-'n viața viitoare nu te scapă ea de chin!
Cine-'n viața lui păzește legile dumnezeiești,
Va trăi și-acum în pace, și în sferele cerești!
amin

23/06/2017

Sinaxar 23 Iunie

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Sfintei Muceniţe Agripina Romana.

Această sfântă era născută şi crescută în vestita cetate a Romei. Şi de mică da miros inimilor credincioşilor ca un trandafir într-o gradină, şi gonea stricăciunea patimilor, pentru ca împodobindu-şi sufletul cu fecioria şi cu bărbăţia, şi făcându-se mireasa lui Dumnezeu, a alergat cu îndrăznire şi cu vitejie la mucenicie, dându-se pe sine la multe chinuri pentru iubirea şi dragostea lui Hristos, Mirele său.

După aceea fiind bătută cu toiege la trup, a zdrobit prin bătăile ei oasele păgânătăţii, şi fiind dezbrăcată de haine, a mustrat şi a defăimat goliciunea vrăjmaşului. Şi legând-o cu legături şi punând-o la munci, şi de înger fiind dezlegată, a dezlegat toată credinţa cea rea. Drept aceea în acele chinuri şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar acestea a pătimit sfânta în timpul împărăţiei lui Valerian (253-259).

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Vasa, Paula şi Agatonica, care au dus moaştele sfintei Agripina de la Roma în Sicilia.

Iar sfintele Vasa, Paula şi Agatonica, luând pe ascuns trupul sfintei din cetatea Romei şi trecând din loc în loc, şi făcând îndelungă călătorie pe mare, au sosit la eparhia Siciliei, şi l-au pus acolo. Şi îndată s-a izbăvit Sicilia de întunecoasa răutate a demonilor, iar agarenii încercând să fure cetăţuia bisericii ei, şi-au găsit pieirea desăvârşită. Şi de atunci până astăzi se curăţă leproşii, mergând acolo cu credinţă, şi orice boală trece cu rugăciunea ei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Aristocleu preotul, Dimitrian diaconul şi Atanasie anagnostul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eustohie preotul şi cei împreună cu el, Gaie nepotul său, şi fiii săi Lolia (Lulo), Prov şi Urban (secolul al IV-lea).

Sfântul Eustohie era preot al idolilor oraşului Ousade, condus de guvernatorul Agrippa în vremea lui Maximian (285-305). În faţa spectacolului mulţimilor de Mucenici Creştini care se dădeau spre moarte pentru Mântuitorul şi care înfăptuiau numeroase minuni, el respinse iluzia idolilor şi, prezentându-se la Eudoxie, Arhiepisocopul Antiohiei, fu botezat şi apoi ordonat preot. Regăsindu-şi cei trei copii: Lolia, Prov si Urban precum şi pe nepotul său Gaie, într-un sat din Lycaonia, Lystra, Eustohie îi învăţă Credinţa în Iisus Hristos şi îi boteză, precum şi pe toate celelalte rude ale sale. Continuând pe cale, a fost arestat de păgâni şi condus în faţa guvernatorului. Cum îl mărturisea fără frică pe Mântuitor, guvernatorul porunci să fie sfâşiat de la coaste până pe şolduri. Apoi, împreună cu ucenicii săi, fu încredinţat lui Agrippin, guvernatorul de Ancira, dar nici unul nu se lepădă de Hristos ca să-şi scape viaţa. Călăii îi luară atunci cu forţa pe Sfânta Lolia si pe fratele său Urban, îi aşezară faţă în faţă şi le sfâşiară obrajii. Gaie se grăbi să le recupereze sângele în mâinile sale, pentru a se unge ca şi cu un Sfânt Balsam. El fu prins cu brutalitate si biciuit pe spate si pe pântece. În timp ce tinerii sufereau astfel chinurile, Sfântul Eustohie era decapitat. La câteva zile, Gaie si cei trei copii ai lui Eustohie au fost legaţi de o roată mare de bronz şi puşi pe jăratec. Cum harul dumnezeiesc a stins flăcările, atunci ei au fost tunşi si le-au fost bătute cuie în cap, după care călăii tăiară sânii lui Lolia si Prov iar pe Urban îl loviră cu săbii de lemn cu care se antrenau soldaţii. Cum merituoşii copii continuau să îşi mărturisească credinţa, mai puternică decât moartea şi decât chinurile, ei au fost decapitaţi, pătrunzând învingători în curtea cerească.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

23/06/2017

Rugăciunea zilei de vineri


Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cm că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe. Mă rog, însă, Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cm te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa:

Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.

Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Și fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sunt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

23/06/2017

VORBE ȘI.. FAPTE
de Preot Sorin Croitoru

Dacă nu-i iubesc pe oameni, însă îi învăț de zor,
Sunt aramă sunătoare și chimval răsunător,
Căci teologia sfântă nu în vorbe se cuprinde,
Ci în inima miloasă ce de râvnă se aprinde!

De vorbesc doar despre Domnul, dar poruncile nu-I țin,
Sunt actor ce joacă rolul unui râvnitor creștin:
Da, interpretez o piesă din acelea reușite,
Însă eu și personajul.. suntem lucruri diferite!

Dacă îmi rezum credința la intenții și cuvinte,
Mă acuză conștiința toată ziua: "Minte! Minte"!
De ne mulțumim în viață numai să cităm ce scrie,
Nu am înțeles credința: asta e filozofie..

Bună e învățătura când e dreaptă și corectă
(Pravoslavnică credință, nu neghină de la sectă!),
Însă cât o fi de bună.. fără fapte este moartă.
Nu te amăgi creștine: către NICĂIERI te poartă!

Indirizzo

Via Delle Gerbere
Montecelio
00012

Sito Web

Notifiche

Lasciando la tua email puoi essere il primo a sapere quando Parohia Sf Prooroc Ieremia pubblica notizie e promozioni. Il tuo indirizzo email non verrà utilizzato per nessun altro scopo e potrai annullare l'iscrizione in qualsiasi momento.

Condividi