09/09/2026
9 septembrie 1981 – 9 septembrie 2026
Unele zile nu ne cheamă să privim la noi, ci să privim în urmă și să spunem atât: „Până aici ne-a ajutat Domnul.”
Astăzi se adună 45 de ani.
Nu simt nevoia să spun multe despre ani, ci mai degrabă despre Cel care i-a ținut în mâna Lui.
Au fost ani cu drumuri cunoscute și drumuri pe care nu le-am înțeles. Au fost zile senine și zile în care am mers înainte doar prin credință. Au fost uși care s-au deschis, dar și uși pe care Dumnezeu, în înțelepciunea Lui, le-a ținut închise.
Privind în urmă, descopăr un lucru pe care poate nu l-am înțeles întotdeauna la vremea lui: purtarea de grijă a lui Dumnezeu a fost prezentă chiar și atunci când eu nu am văzut-o.
A fost în oamenii pe care i-a trimis la vreme potrivită.
A fost în puterea primită pentru fiecare zi.
A fost în protecția pe care nu am observat-o.
A fost în răspunsurile primite și chiar în rugăciunile la care răspunsul a fost „mai așteaptă”.
45 de ani nu sunt doar o măsură a timpului. Sunt o mărturie a harului.
Și dacă astăzi pot privi înainte cu pace, nu este pentru că știu ce va aduce ziua de mâine, ci pentru că știu Cine ține ziua de mâine în mâna Lui.
„Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt; se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!”
Plângerile 3:22-23
Pentru cei 45 de ani, singurul meu răspuns este:
Mulțumesc, Doamne!
Pentru ce ai făcut.
Pentru ce ai oprit.
Pentru ce ai îngăduit.
Pentru ce m-ai ferit.
Pentru ce încă nu înțeleg.
Și mai ales, pentru că în fiecare anotimp al vieții Tu ai rămas credincios.
45 de ani… și încă sub har.
Încă sub privirea Lui.
Încă în mâna Lui.
Și încă pe drum, cu Dumnezeu. 🙏
