08/09/2026
Iubiți credincioși,
Dam slavă Bunului Dumnezeu la ceas aniversar, că am putut răspunde îndemnului Maicii Domnului și, urmând cuvintele ei: „Faceţi orice vă va spune” (Ioan 2,5), am primit chemarea de a fi părtași la ospățul Împărăției. In aceasta duminica ascultând pilda. Mântuitorului despre nunta Fiului de Împărat, am înțeles că invitația Tatălui este un dar neprețuit, iar răspunsul nostru este mărturia credinței vii.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi! Numărul mare de credincioși a arătat dragostea pentru Biserică și dorința de a fi „mâini lucrătoare ale lui Dumnezeu”. Fiecare prezență a întărit faptul că suntem o comunitate unită, așezată în dragoste și slujire.
Strana, împreună‑slujitorii părinți, cei care au fost de față și cei care, deși nu au putut veni ne-au purtat în gând și rugăciune- toți suntem mărturie a credinței dreptslăvitoare care ne ține împreună.
Dacă anul trecut l-am avut între noi pe Înaltpreasfințitul Atanasie, anul acesta prin cei ce canta la strana am primit o binecuvântare deosebită prin hirotesia întru citet a lui Sebastian, cu o zi înainte de hram. Este un moment care ne bucură, dar ne și responsabilizează pe drumul pe care am pornit.
Mulțumim Maicii Domnului pentru grija cu care ne poartă pașii.
Nădăjduim ca, prin ajutorul ei, să rămânem statornici pe calea mântuirii, iar la sfârșitul vieții să auzim și noi cuvântul Domnului: „Bine, slugă bună și credincioasă… intră întru bucuria Domnului tău” (Matei 25,23).
Cu dragoste frățească, al vostru părinte slujitor, Andrei🙏🏻