Parohia ortodoxă română "Nașterea Domnului" München

Parohia ortodoxă română "Nașterea Domnului" München Parohia ortodoxă româna cu cea mai îndelungată activitate pastorală în Bavaria.
(1)

Iubiți credincioși, Īn prima duminică după Rusalii, Biserica cinstește pe toți sfinții, în special pe cei din primul mil...
07/06/2026

Iubiți credincioși,

Īn prima duminică după Rusalii, Biserica cinstește pe toți sfinții, în special pe cei din primul mileniu creștin, când s-au definit dogmele și canoanele universale pe care le păstrăm neschimbate până astăzi.

Evanghelia de astăzi ne oferă o definiție scurtă a sfințeniei prin îndemnul Mântuitorului de a fi desăvârșiți, însă ne pune în față și un mare paradox: adesea cei dintâi vor fi în urmă, iar cei din urmă vor fi cei dintâi. Acest lucru ne arată că a fi sfânt nu depinde de ranguri, haine sau funcții, nu înseamnă neapărat să fii preot, monah ori pustnic , ci înseamnă, înainte de toate, să fii smerit.

Hristos ne cere un echilibru total al sufletului și ne avertizează că cel ce își iubește familia sau propria viață mai mult decât pe El, nu este vrednic de El. Din păcate, adesea primim bucuriile acestei lumi, dar cădem în păcatul mândriei și uităm să mai mulțumim. Ne asemănăm monahului din pildă care se smera doar prin cuvinte în fața starețului, dar când a fost mustrat pentru lene, a început imediat să se justifice și să-i judece pe ceilalți. Aceasta este și neputința noastră: când primim o critică sau un cuvânt mai greu, ne căutăm imediat dreptatea lumească, uitând că în fața lui Dumnezeu doar smerenia interioară, din adâncul inimii, ne poate urca spre desăvârșire.

Fiecare dintre noi este chemat să primească lumina Duhului Sfânt. Istoria ne oferă modele diverse: de la oameni cu funcții înalte, precum Împăratul Constantin cel Mare care L-a slăvit pe Dumnezeu în ciuda puterii sale, până la marii martiri, cm a fost Constantin Brâncoveanu, cel care în clipa decapitării și-a întărit pruncul doar cu o privire pentru a accepta jertfa.

Să luăm aminte la aceste pilde minunate de credință și statornicie, care ne arată că sfințenia este o taină a inimii curate.

Să ne adunăm gândurile, să ne curățim sufletele de mândrie și să cerem de la Bunul Dumnezeu darul adevăratei smerenii, singura scară pe care putem urca, treaptă cu treaptă, spre lumina Împărăției Sale. Amin!

Cu mult drag,
Părintele Nicolae

Iubiți credincioși,​Astăzi, 1 iunie, biserica noastră prăznuiește Sfânta Treime, o mare sărbătoare rânduită în calendaru...
01/06/2026

Iubiți credincioși,

​Astăzi, 1 iunie, biserica noastră prăznuiește Sfânta Treime, o mare sărbătoare rânduită în calendarul ortodox.
Totodată, sărbătorim cu toții Ziua Copilului, prilej cu care ne rugăm pentru ei și le dorim o viață fericită, plină de bucurii, sub paza și binecuvântarea Domnului.

​Cu acest prilej, vă transmit alăturat și programul parohiei noastre pentru întreaga lună iunie, ca să ne putem uni în rugăciune la sfintele slujbe.

​Cu mult drag,
Părintele Nicolae

Iubiți credincioși, astăzi, la 50 de zile de la Înviere, sărbătorim Cincizecimea. Cele 10 zile trecute de la Înălțare au...
31/05/2026

Iubiți credincioși,

astăzi, la 50 de zile de la Înviere, sărbătorim Cincizecimea. Cele 10 zile trecute de la Înălțare au o simbolistică profundă: în primele 9 zile, cele nouă cete îngerești s-au închinat pe rând Mântuitorului în cer, iar în a zecea zi, Tatăl a trimis lumii pe Mângâietorul făgăduit, Duhul Adevărului.
Minunea copleșitoare din acea zi, ne arată cm Duhul Sfânt S-a pogorât peste ucenici în limbi de foc – simbol al luminii dumnezeiești care nu arde, ci luminează. Într-o clipă, din pescari simpli și temători, apostolii au devenit mari teologi. Deși vorbeau o singură limbă, toate neamurile adunate îi înțelegeau în graiul lor. Punctul culminant a fost predica Sfântului Apostol Petru, un cuvânt atât de puternic încât a convertit și a botezat trei mii de oameni într-o singură zi.
Acesta este momentul în care se întemeiază Biserica. Ea nu înseamnă doar clerul, dar nici doar poporul; Biserica există în deplinătatea ei divino-umană doar când suntem împreună, uniți în har. De aceea, astăzi este sărbătoarea tuturor celor botezați.
Cincizecimea nu este istorie, ci prezent. Este reînnoirea propriului nostru botez, când am primit Taina Mirungerii: „Pecetea darului Duhului Sfânt”. Tot de astăzi reîncepem să rostim rugăciunea „Împărate Ceresc”. Așa cm ne învață Sfântul Apostol Pavel, noi nu știm să ne rugăm cm trebuie; avem nevoie ca Duhul Sfânt să ne lumineze mintea pentru a înțelege Scripturile și viața.
Să rămânem în bucurie și în dragoste, chemându-L pe Duhul Sfânt să Se sălășluiască întru noi, să ne curățească de toată întinăciunea și să mântuiască, Bunule, sufletele noastre. Amin!

Cu mult drag,
Părintele Nicolae

Iubiți credincioși, Sâmbătă 30 mai sărbătorim Moșii de Vară, începând cu ora 11.00 vom săvârși slujba Parastasului, după...
27/05/2026

Iubiți credincioși,

Sâmbătă 30 mai sărbătorim Moșii de Vară, începând cu ora 11.00 vom săvârși slujba Parastasului, după care vom merge în sala de sub Biserică!

Cu dragoste frățească,
Pr Nicolae

O săptămână binecuvântată!

Iubiți credincioși,În această a șaptea duminică după Înviere, Biserica îi cinstește pe cei 318 Sfinți Părinți de la Prim...
24/05/2026

Iubiți credincioși,

În această a șaptea duminică după Înviere, Biserica îi cinstește pe cei 318 Sfinți Părinți de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, adunați de Împăratul Constantin cel Mare în anul 325 pentru a apăra credința în fața ereziei lui Arie, care nega divinitatea lui Hristos. Ideea centrală a acestei zile este cuprinsă în Evanghelia Rugăciunii Arhierești, unde Mântuitorul Își afirmă unitatea deplină de ființă cu Tatăl.
Pentru a combate rătăcirea, Sfinții Părinți au alcătuit primele articole din Crez, statornicind dogma Preasfintei Treimi și folosind metafora sublimă „Lumină din Lumină”; ei ne-au arătat că așa cm o lumânare aprinde o alta fără să-și piardă flacăra, tot așa Fiul Se naște din Tatăl, fiind Dumnezeu adevărat. Deși lumea a încercat adesea să răstălmăcească Scriptura, Biserica a păstrat neschimbat acest adevăr.
Este datoria noastră să ne cunoaștem temelia credinței și să trăim după cuvintele Domnului: „Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis.”
Amin.

Cu mult drag,
Părintele Nicolae

Iubiți credincioși,Ne aflăm în ultima duminică a ciclului vindecărilor săvârșite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos înt...
17/05/2026

Iubiți credincioși,

Ne aflăm în ultima duminică a ciclului vindecărilor săvârșite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos între Înviere și Înălțare. Mai sunt doar câteva zile până la Înălțarea Domnului, iar acest timp binecuvântat se apropie de sfârșit.
Evanghelia de astăzi ne vorbește despre vindecarea orbului din naștere, o minune care a uimit pe mulți, dar i-a tulburat pe farisei. În loc să vadă lucrarea lui Dumnezeu, ei L-au judecat pe Hristos pentru că a făcut această minune în zi de sâmbătă.
Orbului i se redă vederea după ce se spală la scăldătoarea Siloamului. La început nu știe cine l-a vindecat, dar treptat ajunge să-L mărturisească. De aici învățăm ceva esențial: diferența dintre a privi și a vedea.
A privi este doar un act exterior. Vedem multe lucruri în jurul nostru. Dar a vedea înseamnă a înțelege și a recunoaște lucrarea lui Dumnezeu. Orbului i s-au deschis nu doar ochii trupești, ci și cei sufletești. Fariseii, deși aveau ochi, nu vedeau adevărul.
Și noi, de multe ori, privim, dar nu vedem.
Dumnezeu lucrează în viața noastră, ne ajută și ne ridică, dar nu întotdeauna conștientizăm aceste daruri. Dacă ne amintim duminicile trecute, vedem cm Hristos a întărit credința prin Toma, prin femeile mironosițe, prin slăbănog și prin samarineancă. Astăzi, vindecarea orbului încununează aceste lucrări.
Gândiți-vă la acest om: nu văzuse niciodată lumea, dar ajunge nu doar să vadă, ci și să creadă. În schimb, noi, care vedem, putem rămâne orbi sufletește.
Trecem pe lângă oameni în nevoie și nu ajutăm. Nu oferim nici măcar un cuvânt bun. De aceea, suntem chemați să trecem de la simpla privire la adevărata vedere.
Mântuirea înseamnă luminarea ochilor trupești și sufletești. Să fim atenți, să facem binele ori de câte ori putem și să nu căutăm scuze.
Să ne lumineze Dumnezeu ochii sufletului, ca să vedem și să împlinim binele.

Cu mult drag,
Părintele Nicolae

Iubiți credincioși,Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Oricine va bea din apa aceasta va înseta iarăși.”Evanghelia acestei...
10/05/2026

Iubiți credincioși,

Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Oricine va bea din apa aceasta va înseta iarăși.”
Evanghelia acestei duminici ne vorbește despre întâlnirea omului cu Dumnezeu – o întâlnire directă, vie și personală, pe care femeia samarineancă o are cu Hristos. La început nu Îl recunoaște, dar, după ce Îl descoperă cu adevărat, nu mai vrea să se despartă de El.
Ea nu L-a căutat, ci a venit la fântână pentru apă. Însă acolo L-a întâlnit pe Cel care îi cunoștea viața și i-a oferit „apa cea vie” – harul Duhului Sfânt.
Și noi, de multe ori, rămânem la suprafața credinței. Dar nu este suficient. Suntem chemați să coborâm în adânc.
Diferența este precum între apa de suprafață și apa de izvor. Din experiență știm că apa din fântânile adânci este mai curată și mai întăritoare. Așa este și credința: doar trăită în profunzime aduce împlinire.
Biserica ne cheamă să căutăm această „apă vie” în inimile noastre și să ne pregătim pentru venirea Duhului Sfânt.
Hristos îi cheamă pe toți – pe cei rătăciți, pe cei împovărați, pe cei care doresc să-L cunoască.
Să răspundem și noi acestei chemări.

Cu mult drag,
Părintele Nicolae

PELERINAJ ÎN VESTUL ŞI SUDUL ROMÂNIEI, 01-08 IUNIE 2026Stimați iubitori de pelerinaje,Pelerinajul la care vă invit să lu...
04/05/2026

PELERINAJ ÎN VESTUL ŞI SUDUL ROMÂNIEI, 01-08 IUNIE 2026

Stimați iubitori de pelerinaje,

Pelerinajul la care vă invit să luați parte va începe în seara zilei de 1 iunie la Timișoara (preluarea de la aeroport se va face seara, urmând cazarea la Hotel) şi se va încheia la 8 iunie, la București (cu transportul la aeroport). Transportul înspre Timișoara şi de la București înspre Germania îl va rezolva fiecare pe cont propriu, având astfel posibilitatea de a petrece un timp în România înainte de începerea sau după finalul pelerinajului.

Prețul din ofertă de 650 EUR/persoană este valabil pentru un grup de minim 40 de participanți.
Probabil o să fim atâția, dar nu avem siguranța înainte de a fi definitivate înscrierile. Până în acest moment sunt deja înscrise 20 de persoane. Cei care doresc să participe (şi nu s-au înscris deja) sunt rugați să se înscrie până la data de 10 mai folosind linkul acesta:
https://forms.gle/tfar63FHCsWVyyP86
Odată cu aceasta se va plăti şi o taxă de înscriere de 50 EUR, pe contul CBROM:
Rumänische Orthodoxe Metropolie
Liga Bank Regensburg
IBAN: DE76 7509 0300 0005 1307 35

Restul de plată (600 EUR, eventual plus supliment single) se va plăti după ce vom avea lista de participanţi definitivată.
La rubrica mențiuni speciale, din formularul de înscriere, cei care doresc supliment single vor specifica acest lucru. De asemenea se vor specifica dorinţe legate de şederea în autobuz şi cazarea împreună cu alte persoane, precum şi altele. În cazul în care cei care se vor înscrie vor depăşi numărul posibil de participanţi la pelerinaj, linkul de înscriere va fi dezactivat.

Cu speranţa că vom avea iarăşi un pelerinaj frumos, cu multe roade duhovnicești şi cu bucurie,
+ Episcop Sofian Brașoveanul

Iubiți credincioși Hristos a înviat!În această Duminică a patra după Înviere, am ascultat cuvânt de învățătură despre tr...
03/05/2026

Iubiți credincioși
Hristos a înviat!

În această Duminică a patra după Înviere, am ascultat cuvânt de învățătură despre trei mari minuni: vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, dar și minunile săvârșite prin Sfântul Apostol Petru – vindecarea lui Enea și învierea Tavitei. Toate acestea ne arată lucrarea vie a lui Hristos în lume și puterea credinței.
Slăbănogul a așteptat 38 de ani vindecarea, fiind singur și neputincios. Această imagine ne vorbește despre suferința omului, dar și despre răbdare și nădejde. Hristos îl vindecă, arătând că Dumnezeu nu uită pe nimeni.

În mod simbolic, scăldătoarea Vitezda este Biserica. Aici venim fiecare dintre noi pentru vindecare sufletească și trupească, pentru iertare și întărire. Biserica este locul unde Hristos lucrează, unde nu mai suntem singuri, ci în comuniune.
Minunile Apostolilor ne arată că, prin rugăciune și credință, harul lui Dumnezeu continuă să lucreze. Suntem chemați să ne apropiem de Dumnezeu, să nu amânăm întoarcerea la El și să trăim în unitate și iubire.

Să nu uităm: adevărata vindecare vine în Biserică, prin credință și rugăciune.

Cu mult drag.
Părintele Nicolae

Adresse

Blumenstraße 36
Munich
80331

Benachrichtigungen

Lassen Sie sich von uns eine E-Mail senden und seien Sie der erste der Neuigkeiten und Aktionen von Parohia ortodoxă română "Nașterea Domnului" München erfährt. Ihre E-Mail-Adresse wird nicht für andere Zwecke verwendet und Sie können sich jederzeit abmelden.

Die Kultstätte Kontaktieren

Nachricht an Parohia ortodoxă română "Nașterea Domnului" München senden:

Teilen